FOTO VIDEO Bomboanele de pom şi carnea au fost ţinta cumpărătorilor la noul supermarket din sudul Constanţei
0Noul supermarket deschis joi în sudul oraşlui a avut parte de o lansare mai atipică. Goana după oferte şi tigăi a fost înlocuită de aplauze şi clienţi civilizaţi. Conducerea magazinului spune că incidentele au fost evitate pentru că nu au fost făcute publice discount-uri pentru anumite produse.
Asta nu înseamnă că nu au existat şi produse la reducere. Televizoarele LED cu 400 sau 800 lei nu au atras atenţia cumpărătorilor cu toate că se aflau la doi paşi de intrarea în magazin. Ţinta clienţilor au fost însă bomboanele de pom, iar muntele apărut în mijlocul culoarului principal nu avea cum să nu sară în ochi oricui.
Un alt succes nebănuit l-a avut raionul de carmanegerie. Carnea a dispărut imediat de pe rafturi şi angajaţii nu mai conteneau să reîmprospăteze stocul. Noul Supermarket de tip francez ia locul unuia dintr-o reţea germană. Din punctul de vedere al clienţilor, contează doar preţurile puţin mai mici şi faptul că în zonă exista un mare magazin care să le ofere tot ce au nevoie.
Acesta este unul dintre cele două magazine Real care a fost vândut reţelei Auchan. Timp de mai bine de o săptămână el a fost modificat pe gustul noilor proprietari şi îmbrăcat în haine noi. Noua conducere se laudă cu faptul că a crescut şi numărul angajaţilor - de la 220 la 300 şi majoritatea sunt localnici. Este al cincilea magazin cumpărat de Auchan şi remodelat şi are o suprafaţă de 6000 de metri pătraţi.
“Suntem încântaţi să deschidem porţile celui de al doilea magazin Auchan din Constanta, să ajungem astfel mai aproape de locuitorii din sudul oraşului şi să servim tot mai mulţi clienţi din tot judeţul. Auchan City Constanţa Sud este un specialist alimentar de referinţă prin gama vastă şi prin calitatea produselor proaspete, prin produsele locale şi prin târgurile şi acţiunile comerciale inovante. Am remodelat complet magazinul pentru a crea un magazin Auchan de ultimă generaţie, modern, confortabil, luminos, primitor şi cu cele mai mici preţuri. Auchan City Constanţa Sud, ca şi celelalte 15 hipermarketuri, dă viaţă misiunii noastre, aceea de a ne servi din ce în ce mai bine locuitorii, creând o legatură puternică între fiecare colaborator şi fiecare client, o legatură bazată pe respect, ascultare şi pasiune." a declarat Frédéric Bellon, Director de Vânzari Auchan România.
Vă mai recomandăm:
Cele 20 de hipermarketuri Real vor deveni Auchan în mai puţin de un an