INFOGRAFIE Consiliul Concurenţei a dat undă verde pentru preluarea hipermarketurilor Real de către Auchan

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În urma preluării Real, Auchan urcă de pe locul patru pe doi în topul lanţurilor de hipermarketuri din România FOTO Adevărul
În urma preluării Real, Auchan urcă de pe locul patru pe doi în topul lanţurilor de hipermarketuri din România FOTO Adevărul

Consiliul Concurenţei a aprobat preluarea hipermarketurilor Real de către Auchan, care ajunge astfel la o reţea de 31 de magazine în România. În noiembrie anul trecut, grupul Auchan, controlat de familia Mulliez, anunţa achiziţia a 20 din cele 24 de hipermarketuri Real din România de la grupul german Metro, într-o tranzacţie de 1,1 miliarde euro care a vizat şi unităţile din Polonia, Ucraina şi Rusia.

Magazinele Real şi-au redus pierderile anul trecut cu 39% faţă de 2011, la 73,5 milioane de lei (16,5 milioane de euro), în timp ce cumpărătorul acestora, Auchan, a trecut pe profit, de 3,3 milioane de lei (740.000 de euro).

real,- Hypermarket a intrat pe piaţa de retail din România în martie 2006, când a deschis primul magazin în Timişoara. Din 2007, primul an complet de activitate pe piaţa locală, compania a înregistrat pierderi, de 158 milioane lei în anul menţionat, acestea crescând cu 28,8% în 2008 şi cu 20% în 2009, după care s-au redus cu 63% în 2010, dar au urcat din nou în 2011, cu 33%.

În ceea ce priveşte cifra de afaceri, aceasta a avut un trend crescător până în 2011, când s-a redus cu 8,2% comparativ cu 2010, la 3 miliarde lei. Anul trecut, cifra de afaceri netă a Real a scăzut cu 3,7%, la 2,89 miliarde lei (650,5 milioane euro).

Şi Auchan, care a deschis primul hipermarket din România în noiembrie 2006 şi deţine în prezent 11 unităţi, a înregistrat pierderi în perioada 2007-2011, anul 2012 fiind primul cu profit net pentru companie. Cifra de afaceri şi-a menţinut însă trendul crescător de la an la an, în 2012 retailerul înregistrând un avans de 25% faţă de anul anterior, la 1,97 miliarde lei (442,9 milioane euro).

În urma preluării Real, Auchan urcă de pe locul patru pe doi în topul lanţurilor de hipermarketuri din România, cu afaceri cumulate de peste 1 miliard de euro, fiind devansat doar de Kaufland.

Graficul ilustrează situaţia din luna noiembrie 2012, când a fost anunţată preluarea

grafic hipermarketuri
Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite