FOTO Lista scurtă a colaboratorilor Securităţii din Constanţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fostul sediu al Securităţii Constanţa, actual sediu al Inspectoratului de Poliţie FOTO Poliţia Constanţa
Fostul sediu al Securităţii Constanţa, actual sediu al Inspectoratului de Poliţie FOTO Poliţia Constanţa

În ultimii ani, mai multe nume sonore ale Constanţei au fost desconspirate ca fiind colaboratori ai Securităţii. Cele mai cunoscute sunt arhiepiscopul Teodosie al Tomisului şi fostul prefect Dănuţ Culeţu. Alte nume se află însă pe listele din arhiva Securităţii Constanţa. Printre ele figurează foşti demnitari de după Revoluţie.

După îndelungi ezitări, ÎnaltPreasfinţitul Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, a recunoscut în vara lui 2006 că a semnat un angajament cu Securitatea, dar a precizat în mod repetat că nu a făcut rău nimănui.

„A fost un gest patriotic, un jurământ de credinţă faţă de ţară, nu ca să urmăresc pe cineva“, s-a dezvinovăţit ÎPS Teodosie, un apropiat al regimului PCR-PSD. El devenise colaborator al Securităţii în 1987, pe când era asistent universitar la Institutul Teologic în Bucureşti.

Un an mai târziu apărea dosarul prefectului Dănuţ Culeţu, fost liberal, cea de-a doua notabilitate învinuită de colaborare cu Securitatea şi chiar de Poliţie politică. Culeţu a obţinut însă în cele din urmă disculparea publică prin documentul CNSAS care dovedea că nu a făcut Poliţie politică. El a fost prefect în perioada 2005 - 2009 şi conduce acum filiala Forţa Civică din Constanţa, reuşind să intre în Parlament ca deputat în urma redistribuirii.

Un al treilea personaj deconspirat este Dumitru Manole, fost lider al filialei locale a Partidului Agrar. El a fost forţat în urma dezvăluirilor din 2010 să-şi dea demisia din Consiliul Judeţean, unde obţinuse un mandat ca membru PSD. Activitatea lui Manole a fost apreciată de securişti, fiind recompensat la finele anului 1960 cu suma de 100 lei şi cu un bilet la meciul de fotbal România – Spania.

„Era în perioada imediat următoare după revoluţia studenţilor din Ungaria. Am fost reţinut pe Calea Victoriei, unde am fost dus într-o clădire în care erau mai multe persoane. Am fost ameninţat, înjurat şi şantajat. Mi-au dat şi două palme. Fusesem apoi exmatriculat din toate instituţiile în care eram înscris la acea vreme. Personal, am fost împotriva regimului de atunci. A trebuit să scriu aiureli la dosar. Am fost nevoit să mint. Nimic din cele spuse despre acei colegi nu era adevărat“, a declarat Dumitru Manole în 2010 pentru Adevărul Constanţa.

Publicaţia de investigaţii Dezvăluiri din Constanţa deţine documente din arhiva Securităţii, scoase la iveală în timpul Revoluţiei din 1989. Într-o serie de liste scrise manual sunt trecute numele celor care colaborau cu Securitatea, din calitatea de gazde, surse sau rezidenţi.

În tabel se regăsesc nume care au rămas în administraţie şi după `89. Mulţi dintre colaboratori acţionau în zona Portului Constanţa. Andrei Caraiani, Vasile Blănaru, Aurel Carp (fost prefect în perioada 1991-1992), Victor Fiacescu şi Ion Cărbunaru sunt doar câteva dintre personajele cu funcţii importante, inclusiv în politică sau pe platforma portuară, care figurează pe aceste liste. Unii dintre ei au avut chiar la un moment dat funcţii în Guvern.

Cei care au răsfoit aceste file au avut şocul de a regăsi numele unor cunoscuţi în care aveau deplină încredere şi pe care nu i-ar fi bănuit niciodată de asemenea trădare.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite