„Fată dragă, atâta vreme cât sunt aici, te voi păstra în suflet“ - scrisoare în neant de la cel mai înfocat admirator al Mădălinei Manole

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mădălina Manole şi Daniel Gheorghe FOTO Arhivă personală
Mădălina Manole şi Daniel Gheorghe FOTO Arhivă personală

14 iulie rămâne pe vecie cea mai tristă pentru fanii Mădălinei Manole. Daniel Gheorghe, din Medgidia, fostul prieten al artistei, trimite scrisori „în neant“ în fiecare an ştiind că „acolo există cineva care nu va rămâne nepăsător, şi gândul acesta mă va umple de bucurie, de tristeţe, şi cu tăinuită grijă îmi voi ascunde marea de lacrimi“.

Iată scrisoarea lui Daniel Gheorghe către prietena sa de suflet:: „Nu înţeleg, sau poate înţeleg prea bine, ce repede zboară timpul …

Nu pot să nu mă las copleşit, să nu mă las  „pradă” tristeţii şi  furiei gândindu-mă la acea zi de 14 iulie 2010…
Şi nu ştiu cum, şi de ce, Dumnezeu cheamă „acasă” mult prea devreme pe acei oameni minunaţi de care ne agăţăm uneori cu disperare şi pe care am vrea să-i ştim lângă noi o veşnicie!

Rătăceam plin de îndoieli prin labirintul întunecos al vieţii în căutarea identităţii mele şi chiar Dumnezeu mi-a trimis în cale un Om deosebit care m-a încurajat să-mi încerc „aripile” fără teamă si să-i urmez VOCEA. Şi ce sublim a fost zborul! Mă înălţam din ce în ce mai sus şi cerul vieţii mele devenea tot mai senin, tot mai promiţător… Şi cu câtă recunoştinţă îmi întorceam privirea către „cel” trimis ca o „taină” să aducă un strop de bucurie, de lumină în existenţa-mi cernită.

Si a venit acea zi de 14 iulie 2010 …
Şi, nu ştiu dacă v-am mărturisit, dar Universul s-a îmbogăţit cu un „cânt” – cântul inimii mele!
Sunt sigur că acum îl ascultaţi şi sufletul vi se umple de fericire. Nu cred că aţi bănuit cu câtă emoţie şi încântare aşteptam apariţiile Mădălinei, cu piese ce au văzut lumina şi au cunoscut truda muncii Artistei. Şi mai mult decât atât, dăruirea totală cu care a înfăptuit toate acestea conştientizând că numai aşa acordurile vocii sale vor dăinui, iar valorile „spirituale ale acestui neam” se vor păstra.

Acum privesc o fotografie, un chip care imi zâmbeşte şi-mi şopteşte că nu „a plecat dintre noi…”
Nu! Niciodată!
Atâta vreme cât sunt aici, te voi păstra în suflet, mă voi gândi la tine, la Omul şi Artista MADĂLINA MANOLE, care m-a îndemnat să-i ascult glasul şi-atunci când şi-a luat „zborul”!

De aici de pe pământ, voi trimite „scrisori imaginare” către neant ştiind că „acolo” există cineva care nu va rămâne nepăsător, şi gândul acesta mă va umple de bucurie, de tristeţe, şi cu tăinuită grijă îmi voi ascunde marea de lacrimi…“

Cântăreaţa s-a sinucis la 14 iulie 2010, chiar când trebuia să aniverseze împlinirea a 43 ani.

Madalina Manole

Mormântul Mădălinei Manole FOTO Daniel Gheorghe

Vă mai recomandăm:

VIDEO FOTO Fanii au venit la mormântul Mădălinei Manole. Trei ani de la moartea artistei

Sentinţă. Dosarul morţii artistei Mădălina Manole, care s-a sinucis în 2010, rămâne închis

Mădălina Manole, omagiată în ultima ediţie „Ne vedem la TVR“


 

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite