VIDEO FOTO Fanii au venit la mormântul Mădălinei Manole. Trei ani de la moartea artistei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fanii au venit sâmbătă la Ploieşti, la mormântul Mădălinei Manole.FOTO Dana Mihai
Fanii au venit sâmbătă la Ploieşti, la mormântul Mădălinei Manole.FOTO Dana Mihai

Daniel Gheorghe, cel mai mare fan al Mădălinei Manole, a venit sâmbătă la Ploieşti, tocmai de la Medgidia, pentru a comemora cei trei ani care se împlinesc pe 14 iulie de la moartea artistei. Fanii i-au adus un nou tablou, au aprins lumânări şi s-au rugat la mormântul cântăreţei

Spre deosebire de anii anteriori când mormântul din cimitirul Bolovani, din Ploieşti, al Mădălinei Manole era loc de pelerinaj pentru rudele şi familia acesteia, dar şi pentru numeroşi fani, unii veniţi din străinătate, anul acesta, doar puţini dintre cei care au iubit-o şi au cunoscut-o pe artistă au venit să-i aducă un omagiu.

Familia i-a organizat un parastas încă de sâmbăta trecută, iar soţul cântăreţei a ajuns sâmbătă dimineaţă la cimitir cu noaptea în cap, la ora 6.00. S-au evitat, astfel, situaţiile din anii anteriori când părinţii artistei şi Petru Mircea s-au certat peste mormântul Mădălinei Manole, aruncându-şi vorbe grele.

În lipsa familiei, sâmbătă, oamenii ajunşi la cimitir pentru a aprinde lumânări s-au oprit şi la mormântul cântăreţei şi, la fel ca fanii acesteia, şi-au exprimat regretul că mormântul arată exact ca în urmă cu trei ani, neamenajat şi fără cruce, cu excepţia celei din lemn, de la înmormântare. Soţul Mădălinei Manole a promis în urmă cu trei ani că va ridica un monument care să omagieze memoria artistei, însă autorizaţia respectivă de construcţie a expirat, iar la cimitir nici nu a mai fost depusă o altă cerere.

Fanii numeroşi din alţi ani nu au mai ajuns nici ei, dar, ca de fiecare dată, la cimitir a ajuns, tocmai de la Medgidia, Daniel Gheorghe, prieten apropiat cu Mădălina Manole.

Împreună cu alţi doi prieteni, aceştia s-au recules la mormânt, i-au aprins lumânări, i-au adus flori şi un nou tablou, cu portretul Mădălinei şi o mică icoană cu Maica Domnului, după ce fotografiile înrămate din anii trecuţi au dispărut. „I-am adus un tablou nou, ca de fiecare dată. Nu ştim ce s-a întâmplat cu celelalte. Măicuţa Domnului să aibă grijă de ea!“, a spus Daniel Gheorghe.

Fanul din Medgidia a venit în fiecare sâmbătă la Ploieşti, în primii doi ani de la moartea Mădălinei Manole, iar anul acesta puţin mai rar. I-a fost prieten cântăreţei timp de 22 de ani, însoţind-o la concerte, filmări şi emisiuni. Daniel este trist că puţini dintre cei care au iubit-o nu au mai venit la Ploieşti în preajma zilei de 14 iulie şi că mormântul nu a fost amenajat, aşa cum ar fi meritat Mădălina Manole.

Artista s-a sinucis pe 14 iulie 2010, chiar în ziua când ar fi împlinit 43 de ani, în casa sa din Otopeni.

Corpul neînsufleţit al Mădălinei Manole a fost găsit  în acea dimineaţă la câţiva metri de una din sălile de baie ale casei, în  care anchetatorii au descoperit un recipient de plastic al cărei conţinut a fost identificat ca fiind toxic şi pe care aceasta l-a ingerat, provocându-şi moartea.

Pe aceeaşi temă

Mădălina Manole, omagiată în ultima ediţie „Ne vedem la TVR“

Sentinţă. Dosarul morţii artistei Mădălina Manole, care s-a sinucis în 2010, rămâne închis

Judecătorii vor ca Mircea Petru şi părinţii Mădălinei Manole să se împace
 

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite