Familia tradiţională, comparată cu Sfânta Treime. IPS Teodosie: „Familia se compune din tată, mamă şi fii“
0Ierarhul Tomisului, arhiepiscopul Teodosie, a transmis credincioşilor un cuvânt de învăţătură pentru cele trei zile de Paşti din acest an. În pastorala sa, IPS Teodosie a făcut o paralelă între Dumnezeu şi familia tradiţională.
Arhiepiscopul Tomisului, ÎnaltPreaSfinţitul Teodosie, a făcut trimitere în cuvântul său pastoral la familia tradiţională, pe care Biserica Ortodoxă Română o susţine cu tărie. La Constanţa, Marşul pentru Familie desfăşurat la 25 martie a fost organizat cu sprijinul Arhiepiscopiei Tomisului.
Redăm mesajul ierarhului Bisericii tomitane, la Învierea Domnului pe care creştinii o serbează în aceste zile:
„Hristos Cel înviat – Lumina şi Învierea noastră
Iubitului cler, cuviosului cin monahal şi poporului lui Dumnezeu din întreg cuprinsul Arhiepiscopiei Tomisului, har, pace şi bucurie, iar de la noi, arhierească binecuvântare
Iubiţi credincioşi,
Hristos a înviat!
Adevărată este bucuria întregii lumi şi a universului întreg pentru Sfânta Noapte de Înviere. Dumnezeul-Om, Cel mai blând şi mai bun dintre toţi, a suferit moarte de bună voie pentru noi, iar după trei zile, „a nimicit durerile morţii” şi a înviat cu slavă pentru a purta umanitatea Sa la cerurile iubirii lui Dumnezeu.
Hristos Mântuitorul este acum şi aici, dar şi pretutindeni, mereu prezent în inimile noastre, luminând din această noapte cu Jertfa şi Învierea Sa, pe Sfintele Altare ale bisericilor din Lumina pe care El a trimis-o din cer la mormântul Său.
Dacă Hristos Cel înviat este Lumina lumii venită din cetatea Sionului ceresc, constatăm cu uimire şi cu bucurie că şi Ierusalimul rămâne cetatea cea pământească a Sionului, unde Patriarhul Ierusalimului primeşte, ca prin fulger, în Sâmbăta cea Mare, Lumina cea nematerială, sfântă şi veşnică, în care S-a îmbrăcat Hristos prin Înviere. Razele acestei lumini ajung în toate bisericile ortodoxe, ca toţi să devenim fii ai Luminii şi să clădim biserica sufletului nostru, prin fapte bune. Aşadar, este cea mai sfântă noapte de pe pământ, din cer şi din istorie. Este noaptea în care omenirea, împovărată de durerea şi întunericul morţii, primeşte darul Luminii veşnice a lui Hristos, din iubirea veşnică a Tatălui şi a lui Hristos Însuşi, care-i înveşniceşte în bine pe toţi cei care o primesc. Dar acea lumină lină, harică, venită din haina de lumină a lui Hristos Cel Înviat şi preaslăvit de-a dreapta Tatălui în ceruri, fiind mai presus de fire şi de puterea noastră de percepere, în condiţia vieţii trecătoare şi a trupului muritor, iată, a devenit lumină materială şi făcliile pe care le-am aprins sunt prelungiri, pentru fiecare dintre noi, ca mărturisire a Învierii din morţi a Dumnezeului nostru şi a învierii noastre.
Noi, oamenii, suntem icoana lui Dumnezeu. Precum Dumnezeu, prin comuniunea celor trei Persoane, este iubire desăvârşită şi lumină întreită, tot aşa familia, care are tată, mamă şi fii, trebuie să fie o comuniune luminată şi întărită necontenit de iubirea şi harul Sfintei Treimi, revărsate acum prin Fiul coborât din cer şi întrupat, răstignit, îngropat şi înviat, Cel ce ne ridică şi ne susţine în comuniunea Sfintei Treimi pentru veşnicie.
Iubiţi fii duhovniceşti,
Învierea Mântuitorului nostru este dovada că trupul omenesc a fost răscumpărat din robia morţii, este temeiul credinţei noastre în nimicirea morţii, este proba fără de îndoială că viaţa noastră este cuprinsă în viaţa lui Hristos, care rămâne aşa până la sfârşitul veacurilor şi noi cu El.
Întreaga istorie a omenirii este pecetluită cu acest adevăr că omul trăieşte veşnic în Dumnezeu. Învierea cu Trupul a lui Hristos este temeiul iubirii răscumpărătoare pentru om din partea lui Dumnezeu.
Aceasta implică însă şi din partea noastră, a oamenilor, un răspuns iubitor pe măsură. Se cuvine să-L iubim pe Hristos în aşa măsură încât şi noi să ne dăm viaţa din iubire pentru El, împlinindu-i porunca „de mă iubiţi, păziţi poruncile Mele” (Ioan 14, 14). Iar această poruncă supremă este dată Apostolilor, de a duce totdeauna şi pretutindeni Lumina Învierii în inimile oamenilor până la marginile pământului. De această bucurie s-au învrednicit înaintaşii noştri, căci în Dobrogea apostolică a fost adusă de Cel Întâi Chemat, Sfântul Apostol Andrei.
Aici a răsărit pentru prima dată lumina Învierii lui Hristos. Aici s-a aprins flacăra credinţei, căci cel trimis la strămoşii noştri, însetaţi de adevăr şi de viaţă, au primit lumină cerească cu care s-au îmbrăcat şi s-au hrănit.
Prin Hristos Cel înviat omul trăieşte veşnic în Dumnezeu, încât nici diavolul care a semănat moartea, nici stihiile acestei lumi nu mai pot stinge Lumina cea veşnică aprinsă în întunericul acestui veac: Învierea Domnului nostru.
Referitor la Înviere, Sfântul Părinte Ioan Gură de Aur rosteşte răspicat să nu fim nepăsători şi nerecunoscători faţă de binefacerile pe care le-am luat prin Învierea Domnului, căci, acum, trebuie să avem mai mare grijă pentru suflet, ca nu cumva trupul întărindu-se peste suflet, să-l facă mai neputincios. Astfel, nu cumva purtând grijă pentru rob, adică de trup, să ne lenevim în a avea grijă de stăpân, adică de suflet. Nevoinţa noastră duhovnicească trebuie să rămână în lucrare pentru toată viaţa.
Ziua Învierii este, cu adevărat, momentul crucial al omenirii, în care toate sărbătorile se îndreaptă către o ţintă. Ţinta aceasta este Hristos, ridicat cu Trupul de-a dreapta Tatălui în demnitatea cea mai înaltă, aceea de făptură nouă, îndumnezeind firea Sa omenească, care este şi a noastră.
Învierea este rădăcina nestricăciunii. Prin Înviere, firea omenească şi-a dobândit curăţia şi puterea de a se împotrivi păcatului. Această stare s-a transmis de la Hristos tuturor celor ce-L urmează pe El. Numai Iisus Cel răstignit şi înviat, spune Sfântul Sofronie al Ierusalimului, poate să ne aducă Tatălui ca jertfă, pe noi cei răscumpăraţi prin moartea şi Învierea Sa, şi să schimbe modul nostru de viaţă după modul lucrării Lui, care săvârşeşte cele omeneşti într-un mod nou şi minunat.
Prin Înviere, Hristos îmbină în Sine starea Celui jertfit cu a Celui împlinit de viaţa dumnezeiască, deplin manifestată în umanitate. Noi purtăm totdeauna în trup moartea lui Iisus ca şi viaţa Lui să se arate în trupurile noastre, ne spune Sfântul Apostol Pavel, „căci pururea noi cei vii suntem daţi spre moarte pentru Iisus, ca şi viaţa lui Iisus să se arate în trupul nostru cel muritor” (II Corinteni 4, 10-11).
Iubiţi credincioşi,
Nici o sărbătoare bisericească nu influenţează cu atâta intensitate sufletul omului ca cea a Învierii. Sfinţenia acestei sărbători este prelungire din sfinţenia Celui coborât din cer, pătimitor, răstignit, omorât, dar şi înviat. De aceea, lumânările ce se aprind peste tot, arată că Lumina vine din cer pe pământ şi unde este Lumină întunericul se risipeşte. Cuvintele de biruinţă ale Învierii lui Hristos pătrund în inimile celor prezenţi şi topesc întunericul şi îndoiala, „precum se topeşte ceara de la faţa focului”. Păcătoşii pier de la faţa lui Dumnezeu, iar drepţii se veselesc. Hristos ne-a ridicat la cele cereşti şi ne-a redat demnitatea care rămâne în veci.
Învierea lui Hristos rămâne un fapt unic, ce nu se repetă, dar care creează o permanentă bucurie a Bisericii şi a credincioşilor. Ea este nu doar o revenire la viaţa de dinainte de păcat a omenirii, ci este o înnoire desăvârşită a oamenilor, care, prin prezenţa luminii harului şi a lui Hristos Însuşi în viaţa lor, devin ei înşişi ca nişte îngeri de lumină ai Împărăţiei cerurilor. Viaţa noastră, a oamenilor răscumpăraţi şi ridicaţi prin Învierea lui Hristos, devine o realitate de netăgăduit, suntem făpturi noi, căci Însuşi Hristos locuieşte în noi şi noi în El. Această lucrare se împlineşte însă în Biserică, unde noi devenim biserici vii, purtând în trupurile şi în sufletele noastre arvuna Învierii.
Învierea ne aduce împlinirea persoanei noastre şi, totodată, relaţia de comuniune neîncetată cu Cel ce rămâne Viaţa şi Învierea noastră. Noi am suferit o îndoită moarte, căci Adam a murit şi cu trupul, şi cu sufletul; a murit „şi cu firea, şi cu păcatul,” spune Sfântul Ioan Gură de Aur. De aceea, Învierea ne aduce ridicarea sufletelor din moarte, adică din despărţirea de Dumnezeu, şi, în acelaşi timp, înnoirea trupurilor. Pentru Hristos, este o singură moarte şi o singură înviere. El moare doar cu Trupul şi înviază doar cu Trupul. Pentru noi, oamenii, există o dublă înviere: aceea a ridicării sufletului din păcat, ceea ce înseamnă o înviere spirituală, şi a trupului din moartea cea stricăcioasă întru starea cea nestricăcioasă şi veşnic nemuritoare.
Dreptmăritori creştini,
Ca urmaşi ai ucenicilor Sfântului Apostol Andrei, noi trebuie să simţim fiorul acesta al Luminii Învierii venită pe mare, cum a fost adusă odinioară de Sfântul Apostol Andrei, ca o mare binecuvântare, care ne copleşeşte pe toţi . Aşa cum marea pare nesfârşită, cu valurile ei mai line sau mai învolburate, aşa este viaţa noastră. Precum marea rămâne statornică, deşi valurile parcă vor să o scoată din matca ei, aşa să rămână şi viaţa noastră. Deşi ispitele, necazurile sau strâmtorările vor să ne scoată din matca vieţii în Hristos, prin lumina Învierii trebuie să rămânem statornici în legătura cu Hristos. Astfel, această lumină ne uneşte cu Hristos, şi prin Hristos cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt.
Să răspândim fiecare dintre noi lumina primită, împrejurul nostru. Să ne oferim unul altuia lumina prin credinţă, prin nădejde, prin dragoste, prin statornicie, prin rugăciune, prin curăţie, prin adevăr şi prin biruinţă necontenită asupra răului.
Hristos a înviat ca şi noi să rămânem cu viaţa noastră întru El. Prin Înviere, Lumina Sa se sălăşluieşte în noi şi noi în El, şi împreună avem împărtăşire către Tatăl Cel ceresc, căci prin Lumina învierii Sale, cu care a preaslăvit firea noastră omenească, viaţa noastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu.
Având şi anul acesta bucuria ca din pământul apostolic al Dobrogei să vă îmbrăţişez pe toţi păstoriţii mei, vă doresc ca sfintele sărbători de Paşti să vă găsească cu sufletul aprins de credinţă, curăţiţi de păcate şi doritori ca Lumina lui Hristos să vă îmbrace sufletul, ca să rămâneţi fii ai Luminii, fii ai Învierii, fii ai păcii şi ai dragostei.
Al vostru Arhipăstor,
pentru tot binele doritor
şi către Hristos Cel înviat rugător,
† TEODOSIE
ARHIEPISCOPUL TOMISULUI“
Pe aceeaşi temă:
Se încarcă comentariile...
