Distrugătorul USS Porter participă la exerciţii militare pe Marea Neagră
0Exerciţii militare româno-americane vor avea loc pe Marea Neagră în perioada următoare. Un distrugător american a ajuns în Portul Constanţa, marţi, 22 august.
Corveta „Horia Macellariu” a Forţelor Navale Române va face exerciţii comune, în perioada 24-28 august, cu un distrugător american care a ajuns în Portul Constanţa. Exerciţiile se vor desfăşura, conform oficialilor români, în apele teritoriale ale României şi în cele internaţionale din Marea Neagra.
Marţi, 22 august, în Portul Constanţa a ajuns distrugătorul USS Porter (DDG 78) care a staţionat timp de trei zile la Terminalul „Pasagere”. În acest timp, ofiţerii americani s-au întâlnit cu reprezentanţii Forţelor Navale Române.
Exerciţile comune ale celor două armate fac parte dintr-un program destinat creşterii nivelului de instruire a echipajului corvetei româneşti.
Distrugătorul USS Porter (DDG 78) este la a patra escală în Portul Constanţa, prima acostare fiind în anul 2006.
Şi în luna iulie au avut loc în Marea Neagră exerciţii militare multinaţionale ale forţelor NATO la care a participat una dintre cele mai puternice nave ale marinei americane, crucişătorul USS Hue City, dar şi distrugătorul USS Carney, dotat cu un sistem anti-rachetă AEGIS similar celui instalat la Deveselu.
Pe aceeaşi temă: