Cum arată o aşezare umană pe Marte. Proiectul unor elevi din Constanţa, premiat la un concurs internaţional

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Proiectul unei aşezări umane pe Marte foto: Colegiul Mircea cel Bătrân Constanţa
Proiectul unei aşezări umane pe Marte foto: Colegiul Mircea cel Bătrân Constanţa

Elevii au proiectat în câteva săptămâni un habitat uman şi toate anexele acestuia, iar macheta finală a fost realizată cu ajutorul unei imprimante 3D.

Două echipe formate din elevi ai Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân”, Constanţa, au fost premiate la un concurs internaţional pe teme de cercetare a planetei Marte.

În perioada 12-8 decembrie 2021, s-au desfăşurat selecţia preliminară şi etapa finală a concursului „Martiane Challenge”, organizat de Mars Society (SUA), în parteneriat cu Habitat Marte (Brazilia) şi Helium Learning Labs (India).

Concursul se adresează elevilor, studenţilor, absolvenţilor de universităţi şi tinerilor cercetători din întreaga lume. Concurenţii au putut participa la una dintre următoarele secţiuni ale concursului: design asistat de calculator (CAD Designing), proiectare model 3D pentru aşezare umană pe Marte, articol de cercetare pe teme marţiene, prezentare Poster sau la secţiunea artistică (grafică / proză SF).

Elevii Robert Ştefan Pitu, Radu Comăniţă şi Andrei Culerda au câştigat Premiul I la secţiunea Proiectare model 3D, iar echipa formată din Elena-Antonia Gagara, Alina-Nicoleta Cupcea şi Riana-Florentina Mazilu a obţinut Menţiunea specială pentru abordarea tehnico-ştiinţifică la secţiunea Design asistat de calculator (CAD Designing). Ambele echipe au propus câte un proiect pentru o aşezare pe Marte. Elevii au fost coordonaţi de profesorul Adrian-Eracle Nicolescu.

asezare umana pe marte proiect foto colegiul mircea constanta

Macheta aşezării umane foto: Colegiul Mircea cel Bătrân Constanţa

Proiectele premiate la acest concurs au propus soluţii tehnico-ştiinţifice pentru proiectarea şi  realizarea aşezărilor umane autonome pe Marte. Pe parcursul a mai multe săptămâni, elevii câştigători au proiectat habitatul uman şi toate anexele acestuia, iar după zeci de ore de printare 3D, au construit şi asamblat macheta finală anexată proiectului. 

Competiţia „Martiane Challenge” urmăreşte să descopere şi să premieze idei cât mai realiste, care să ajute la dezvoltarea unor aşezări permanente pe Marte, bazate pe tehnologia avansată, prin intermediul proiectelor elaborate de elevii, studenţii şi de tinerii cercetători din lumea întreagă.

asezare umana pe marte proiect foto colegiul mircea constanta

Macheta aşezării umane foto: Colegiul Mircea cel Bătrân Constanţa

Vă recomandăm şi: 

Incendiu la un bloc de locuinţe din Constanţa. 13 persoane au fost evacuate VIDEO

Urcat pe cisternă, ÎPS Teodosie sfinţeşte apa în Ajun de Bobotează: „Aghiasma nu infectează, nu e periculoasă“ | VIDEO

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite