Cum a ajuns o cercetătoare româncă la descoperirea aliajului care va revoluţiona tratamentul fracturilor

Cum a ajuns o cercetătoare româncă la descoperirea aliajului care va revoluţiona tratamentul fracturilor

Lia Stanciu, cercetătoarea româncă de la Universitatea Purdue din SUA Sursa Facebook Lia Stanciu

Atunci când a mers în SUA la doctorat, chimista Lia Stanciu nu ştia ce atu va avea în carieră. Marele ei avantaj se afla în „bagajul“ cu care plecase din România: puterea de muncă exersată în anii de şcoală. Devenită cercetătoare în SUA, Lia Stanciu a realizat un dispozitiv care poate scuti pacienţii cu fracturi de intervenţii chirurgicale invalidante.

Ştiri pe aceeaşi temă

Când descoperirea Liei Stanciu (45 de ani), cercetătoare la Universitatea Purdue din Indiana, SUA, va deveni realitate, medicina va face un mare pas înainte. Dispozitivul creat de româncă se dizolvă în osul care a suferit o fractură, alinând astfel considerabil suferinţele pacienţilor.

Lia Stanciu este absolventă de Chimie la Universitatea din Bucureşti, iar doctoratul şi l-a făcut în Statele Unite ale Americii. „Citeam despre implanturile cu magneziu făcute pentru stenturi cardiovasculare temporare – cele care deschid artera şi se dizolvă – şi m-am gândit că ar putea fi utilă ideea şi pentru fracturile osoase. Doar că magneziul e prea moale pentru a putea fi folosit la fracturi. Trebuia, deci, să caut un alt material. Aşa am ajuns la amestecul de fier şi mangan“, relatează Lia Stanciu demersul său în cercetare. În prezent, românca este profesoară de Ingineria materialelor la Universitatea Purdue din statul Indiana, SUA.

„Oamenii n-ar trebui să mai suporte operaţii suplimentare“

Testele experimentale au dovedit că amestecul de fier şi mangan se contopeşte perfect cu osul, fără niciun semn de toxicitate în organism. Aşa a descoperit Lia Stanciu implantul ortopedic care se dizolvă în os şi scuteşte pacienţii de intervenţii chirurgicale repetate şi dureroase. Materialul elaborat de Lia Stanciu şi de echipa ei de cercetători de la Universitatea Purdue este util pentru cuie şi şuruburi folosite în ortopedie, pentru fragmente de oase în mână sau în încheieturi. 

Testele pentru repararea fracturilor unor cobai au dat rezultate Sursa Arhiva Lia Stanciu

„Materialul este folosit în primul rând pentru repararea fracturilor. Acesta trebuie să fie suficient de puternic pentru a susţine osul în primele şase luni după fractură, dar să se dizolve încet, astfel încât, după o perioadă rezonabilă de timp – noi spunem doi ani – să poată dispărea, lăsând în urmă ţesut osos sănătos. Oamenii n-ar mai trebui să suporte operaţii suplimentare şi cu siguranţă n-ar trebui să stea cu acele ace şi şuruburi în corp pentru tot restul vieţii. Evident, materialul nu este util pentru implanturi gen proteză de şold. Aceste implanturi nu trebuie să se dizolve, în mod evident“, explică Lia, care lucrează la proiect din 2009.

Primii paşi în laboratorul de chimie

Drumul Liei Stanciu a început în România, la Liceul Naţional „Sfântul Sava“ din Bucureşti. Cercetătoarea recunoaşte că nu a fost neapărat interesată de chimie, dar i-au plăcut ştiinţele exacte. „Nu am fost bună la nimic artistic, ci mai mult la matematică. Dar mama mea a fost chimistă şi m-a luat deseori în laboratorul ei. Am hotărât împreună că această meserie ar fi interesantă şi s-ar potrivi cu înclinaţiile mele“, spune ea.

A avut apoi ocazia să lucreze la Institutul de Chimie-Fizică al Academiei Române, cu dr. Maria Zaharescu. Acolo a văzut pentru prima dată cum se face un proiect de cercetare. Erau anii ’90, iar oportunităţile de avansare la acel moment nu păreau prea promiţătoare. Nici acum, am spune. „Am hotărât să aplic pentru un doctorat în Statele Unite. Mă pregăteam deja pentru testele de admitere, când doamna Zaharescu mi-a prezentat o oportunitate de a începe un doctorat la Universitatea California Davis, mai devreme decât intenţionam eu să încep. Am decis să merg acolo în 1999“, povesteşte Lia Stanciu.

Impactul cu altă civilizaţie

Ajunsă în State, Lia a constatat rapid că oportunităţile pentru ştiinţă sunt mai bune decât în orice altă ţară din lume. Ea este de părere că Vestul Europei nu pare a avea aceeaşi deschidere, în sensul că nu oricine poate avea aceleaşi şanse de a deveni profesor. Totuşi, deşi în „ţara tuturor posibilităţilor“ nu contează de unde vii, românca mărturiseşte că impactul iniţial a fost destul de dificil: „În primul rând, nu era totul aşa de minunat cum văzusem eu în filme. A trebuit să locuiesc într-o casă cu alţi 11 studenţi, de exemplu. Apoi am schimbat domeniul, de la Chimie la Ştiinţa Materialelor şi materiile erau destul de diferite“.

Ce a ajutat-o, însă, se afla în bagajul de cunoştinţe cu care venise din România: puterea de muncă exersată în anii de şcoală. „M-a salvat puterea de muncă imensă pe care am exersat-o, nu în facultate, ci la liceu, la «Sfântul Sava». Eram obişnuită atunci să lucrez până la 1.00 sau 2.00 noaptea. Aşa am reuşit să trec de cursurile şi de examenele din SUA. Deci nu este foarte greu să mă integrez ca doctorand străin în SUA, este mai puţin important din ce ţară eşti. Universităţile sunt pline de străini ca mine, veniţi din toate colţurile lumii. Puţin mai dificil a fost – şi încă este – atunci când am devenit profesor“, mărturiseşte ea.

Profesoară în SUA

Din 2016, Lia Stanciu a devenit profesoară de Ingineria materialelor la Universitatea Purdue din Indiana, SUA, instituţie la care predă, de fapt, din 2005. Specialistă în domeniul biomaterialelor, românca are două proiecte prin care doreşte să contribuie la evoluţia ştiinţei: crearea de senzori pentru detectarea de boli care pot afecta oameni din toată lumea, precum şi realizarea de implanturi temporare.

Dar şansele de reuşită a proiectelor depind, ca oriunde în lume, de relaţiile pe care ţi le faci în domeniu. „Şi în State, ca oriunde, relaţiile cu alţi oameni din domeniu sunt critice pentru succes. Este mai greu pentru un străin, şi mai ales pentru o femeie, să socializeze cu americani cu influenţă asupra fondurilor, de exemplu. Deseori, fără aspectul social nu se poate reuşi. Oamenii timizi au mai puţine şanse, de oriunde ar veni. Dar a fi străin şi femeie sunt bariere care trebuie trecute. Eu am simţit şi simt că le trec mai greu decât localnicii, mai ales decât bărbaţii“, afirmă Lia. 

Dispozitivul implantat de echipa Liei Stanciu Sursa Arhivă Lia Stanciu

Românca ştie că trebuie să găsească fonduri pentru continuarea studiilor şi apoi pentru realizarea în sine a dispozitivului de tratare a fracturilor pe scară largă. Lia este conştientă că este dificil ca proiectul său să devină realitate chiar şi în Statele Unite, dar speră ca orizontul de aşteptare să fie de maximum zece ani.

„Pentru ca orice proiect să aibă succes, este nevoie de fonduri foarte mari. Aceste studii sunt scumpe. Banii sunt principalul obstacol pentru cercetare, în general, în România. Dar nici în SUA nu este uşor şi multe proiecte interesante nu prind viaţă din cauza lipsei de fonduri“, spune ea.

Sfaturi pentru tinerii chimişti

Deşi plecată de mulţi ani în Statele Unite, Lia Stanciu ţine legătura permanent cu colegii săi de şcoală din România. Mulţi dintre ei se află, ca ea, în străinătate. „Colegii de liceu îi întâlnesc când vin în România în vizită, vara. În ceea ce priveşte colegii din facultate, mulţi dintre ei sunt acum în străinătate. Ne întâlnim la conferinţe, comunicăm electronic şi ţinem legătura unii cu alţii“, afirmă ea.

Lia confirmă faptul că este anevoios să construieşti o carieră în Chimie, dar îi încurajează tinerii pasionaţi să-şi urmeze visul. „Deschiderea mai mare din ultimii 20 de ani ajută mult. Există şi în România o activitate mai puternică în domeniu, iar posibilităţile de a colabora sau lucra cu Uniunea Europeană sunt mult mai bune decât în trecut“, consideră Lia Stanciu. 

Pe aceeaşi temă: 

Implantul revoluţionar creat de o româncă din SUA. Materialul dizolvabil este absorbit de os, fără toxicitate

Cercetător român în domeniul oncologiei la institutul din Glasgow: „Una din două persoane va avea un tip de cancer“. Metode revoluţionare de imunizare

Românca din Canada care cercetează misterele ADN-ului: „Primele lecţii de biologie le-am luat la Marea Neagră“

Teoriile unei cercetătoare românce de la Universitatea din Freiberg: „Dacă vom trăi cu mai puţin, vom fi mai fericiţi“

 

 

   

citeste totul despre: