Copiii care ne dau speranţă. Chimistul, Tehniciana şi Balerina
0Până dau piept cu viaţa, copiii îşi dau măsura la şcoală. Aici se vede cel mai bine educaţia primită, silinţa şi dorinţa de a reuşi în viaţă. Anul şcolar 2012-2013 îşi încheie conturile, iar de Ziua Copilului vă prezentăm 3 copii excepţionali, elevi ai Constanţei, care au făcut performanţă, fiecare în domeniul lui preferat.
Paul Haidu-Gerea este elev în clasa a 8-a, la Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân. Puştiul se anunţă un mare cercetător în chimie. El a obţinut la Olimpiada Naţională de Chimie nu mai puţin de 3 premii: premiul I la clasa a 8-a, premiul pentru cel mai mare punctaj al olimpiadei şi premiul pentru cel mai mare punctaj la proba teoretică.
„Am început studiul Chimiei în clasa a 7-a. Am fost atras imediat de materia aceasta, în special de orele de laborator“, spune Paul. Modest, băiatul pune rezultatul său de la olimpiadă şi pe seama norocului de a pica pe subiect. „Partea proastă este că nu m-au lăsat să mă înscriu la barajul de intrare în lotul României pentru competiţiile internaţionale pentru că sunt doar clasa a 8-a. dar la anul îmi iau revanşa“, îşi fac Paul planuri.
În afară de Chimie, îi mai plac Fizica şi Biologia. Mai ales Fizica. „Separaţia dintre Chimie şi Fizică este foarte superficială, Chimia este practic Fizica aplicată“, explică Paul. El se pregăteşte acum pentru Olimpiada de Ştiinţe pentru juniori, care cuprinde toate cele trei discipline din materia claselor 7, 8, 9.
Paul Haidu Gerea (dreapta), alături de colegul său Costin Dobrin
„Cel mai mult îmi place că pot experimenta şi mă pot juca cu substanţele în laborator. Cel puţin când am ocazia. Mama mea este farmacistă, de la ea am moştenit această pasiune. Mă gândesc să lucrez în cercetare sau poate să mă fac medic“, se destăinuie olimpicul de la Chimie, pregătit de profesoara Monica Dumitru.
Tehniciana
Pe Andreea Buga, elevă în clasa a 12-a, la Liceul Tehnologic Gheorghe Miron Costin (fostul Industrie Alimentară) din Constanţa, profesorii o descriu simplu: „Este copilul căruia nu trebuie să-i explici de două ori“.
Andreea a obţinut premiul I pe ţară la secţiunea Tehnologii, în industrie alimentară. Bucuria familiei a fost mare şi a mai alinat din dorul în care trăieşte. Mama Andreei este plecată în Italia, unde munceşte ca menajeră. Tatăl Andreei, zidar, a rămas să aibă grija celor 3 fete. Andreea este cea mai mare dintre ele şi are rolul de a ţine locul mamei care este departe de casă.
Andreea Buga
„Surorile mele sunt şi ele la liceu, suntem de vârste apropiate. M-am pregătit singură pentru olimpiadă, ajutată de diriginta mea, prof. Camelia Zelcă şi de profesoara de la clasă, prof. Cristiana Borandă. Nu a fost nevoie de meditaţii. Am fost atentă la ore, am lucrat suplimentar la şcoală şi am reuşit să obţin la scris cea mai mare medie dintre concurenţi“, relatează Andreea.
Olimpiada Naţională de Tehnologii a avut loc la Bacău, iar universitatea locală deja i-a făcut o ofertă: intrarea asigurată la Facultatea de Chimie Alimentară. Andreea visează însă să devină medic. Ca să fie sigură că nu stă degeaba un an, în caz că nu intră din prima, s-a înscris şi la postliceala de la „Gheorghe Miron Costin“.
Filozofia Andreei, cea mai mare dintre fetele familiei Buga, este simplă: „Trebuie să fii atent la ore, trebuie să perseverezi şi să înveţi. Cum să reuşeşti să faci ceva dacă nu munceşti?“
Balerina
Alura o trădează pe Diana Georgia Ionescu. Nu poate fi altceva decât balerină. Şi încă una foarte bună, cea mai bună din ţară la vârsta ei. Diana este doar clasa a 7-a la Colegiul Naţional de Arte Regina Maria, dar coregrafa Carmen Chilea este deja uimită. „Un talent ca al ei se naşte o dată la 100 ani“, spune profesoara de balet.
Diana Georgia Ionescu
Mica balerină are un palmares incredibil, obţinând premiul I la competiţii internaţionale şi elogiile dansului, la Paris. Ea a obţinut premiul I la Olimpiada Naţională de Dans de la Cluj-Napoca.
„Diana trăieşte pe scenă. Scena o motivează. N-are pic de emoţii şi parcă prinde aripi. Pe scenă dansează mai bine decât în sală. Niciun profesionist nu reuşeşte să facă ce face ea. Diana va avea cu siguranţă o carieră deosebită. Poate ajunge foarte departe!“, şi-a declarat convingerea profesoara Carmen Chilea.
Vă mai recomandăm
FOTO Festivitatea Olimpicilor. Colegiul Mircea cel Bătrân şi-a felicitat cei mai buni elevi
Nou succes internaţional. Mircistul Ioan Ignat, medaliat cu aur la Olimpiada Europeană de Ştiinţe
„Me gusta“. Experienţa spaniolă a celor mai buni liceeni de la C.A. Rosetti