Copii diagnosticaţi cu meningită virală la Constanţa. Acţiuni de dezinfecţie în şcolile de unde provin cazurile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai mulţi copii din judeţul Constanţa au fost diagnosticaţi cu meningită virală acută, iar alţii sunt suspecţi, anunţă medicii.

De la începutul lunii octombrie până pe data de 14, inclusiv, au existat suspiciuni de meningită acută virală în cazul a 31 de copii, boala fiind confirmată pentru 24 dintre ei, informează Direcţia de Sănătate Publică. 

În prezent sunt în evaluare alţi şapte copiii suspecţi de meningită, dintre care doi ar putea fi infectaţi cu virusul West Nile, potrivit sursei citate.

“O echipă mixtă din Direcţia de Sănătate Publică Constanţa (Serviciul Control în Sănătate Publică şi Serviciul Supraveghere în Sănătate Publică – Igiena Şcolară) desfăşoară acţiuni de evaluare a condiţiilor igienico-sanitare în unităţile de învăţământ unde au existat cazuri confirmate de meningită acută virală. De asemenea,

Direcţia de Sănătate Publică Constanţa efectuează acţiuni de dezinfecţie în cadrul unităţilor de învăţământ unde se înregistrează cazuri noi de meningită acută virală, începând cu data de 13 octombrie”, se arată în comunicatul Direcţiei de Sănătate Publică.

Cadrele medicale din unităţile de învăţământ efectuează triajul epidemiologic zilnic al elevilor şi fac educaţie pentru sănătate în rândul acestora, al cadrelor didactice şi personalului auxiliar.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite