Care este starea victimelor incendiului de la Petromidia
0
Departamentul de Comunicare şi Relaţii Publice KMG International anunţă că patru oameni au fost spitalizaţi la Bucureşti şi Constanţa.
În urma incendiului de pe platforma industrială Petromidia, patru angajaţi ai Rafinăriei Petromidia: trei din cadrul companiei Rompetrol Rafinare, unul, angajat al Rominserv, au fost spitalizaţi. Aceştia au fost internaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Constanţa, iar doi dintre ei au fost transferaţi, ulterior, către Spitalul Clinic de Urgenţă „Floreasca” Bucureşti, după stabilizare şi îngrijirile medicale de specialitate.
Rănitul de 53 de ani, lucrător instrumentare şi control, a fost deja externat, având răni minore. Al doilea bărbat, de 27 de ani, operator, a suferit o operaţie în zona şoldului şi este în afara oricărui pericol. Acesta este stabil, conştient şi ţinut sub observaţie de medicii constănţeni în secţia post-operatorie.
Starea celor doi răniţi transferaţi la Bucureşti este stabilă, fiind în comă indusă, conform procedurilor medicale pentru tratamentele de specialitate şi alinarea durerilor.
Cel mai grav rănit dintre aceştia este operatorul în vârstă de 53 de ani, care a fost evaluat iniţial cu arsuri pe 45% din suprafaţa corpului. Reevaluarea realizată în cursul serii de ieri a relevat faptul că arsurile sunt pe 30% din suprafaţa corpului.
Al doilea coleg, de 58 de ani, compresorist în cadrul rafinăriei, se află în unitatea medicală din Capitală cu răni pe 25-30% din suprafaţa corpului.
Pe aceeaşi temă: