Arsenal ISU pe litoral: corturi de prim ajutor dotate cu şenilate şi motociclete SMURD şi puncte de salvare acvatică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru al treilea an consecutiv, punctele de prim-ajutor ale pompierilor au devenit operaţionale în şapte dintre staţiunile litoralului românesc.

Pentru prevenirea situaţiilor de urgenţă, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, a dispus o serie de măsuri care să asigure gestionarea eficientă a diverselor tipuri de risc. Acestea vizează acoperirea palierelor preventiv şi de intervenţie, prin suplimentarea personalului şi tehnicii existente la nivelul judeţului Constanţa, cu efective şi mijloace specifice din mai multe judeţe ale ţării care să optimizeze misiunile pompierilor salvatori.

Astfel, pentru prevenirea situaţiilor de urgenţă, în perioada 10 iunie – 15 septembrie a.c., inspectori de prevenire din mai multe judeţe ale ţării participă, alături de specialiştii constănţeni, la acţiuni de promovare a  mesajului informativ-educativ în rândul turiştilor, precum şi la activităţi de îndrumare, instruire şi control pe linia respectării măsurilor de apărare şi stingere a incendiilor. Controalele de prevenire se derulează la unităţi de turism şi de agrement, cu precădere la cele la care se înregistrează un aflux mare de turişti, la cele care funcţionează fără deţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu, precum şi la cele la care au fost constatate, pe timpul verificărilor anterioare, deficienţe grave din punct de vedere al securităţii la incendiu.

Totodată, prin dislocarea personalului operativ din 14 judeţe, peste 200 de pompieri sunt la datorie, zilnic, pe litoral, pentru ca românii să aibă o vacanţă fără evenimente care să le pună viaţa în pericol. Tehnica specifică de intervenţie (ambarcaţiuni, ambulanţe SMURD, autospeciale de stingere a incendiilor, şenilate, motociclete SMURD) va susţine misiunile orientate spre siguranţa celor care aleg să-şi petreacă timpul liber pe litoral.

O atenţie deosebită este acordată şi eficientizării misiunilor de răspuns la situaţii ce pot apărea pe A2 si A4, astfel că, în fiecare weekend, în perioada sezonului estival, mai multe echipaje de pompieri asigură intervenţiile în situaţii de urgenţă (inclusiv cele medicale) pe tronsoane prestabilite, cu personal şi tehnică din judeţele Călăraşi, Constanţa, Ialomiţa şi Bucureşti-Ilfov.

De asemenea, pentru creşterea gradului de siguranţă a constănţenilor şi a celor care aleg  să-şi petreacă vacanţa pe litoral, începând de vineri, 15 iunie, în zonele intens circulate din judeţul Constanţa, au fost operaţionalizate 21 de puncte de lucru temporare, repartizate după cum urmează: 9 puncte de stingere a incendiilor, încadrate fiecare cu o autospecială de intervenţie, în localităţile Cogealac, Crucea, Adamclisi, Valea Dacilor şi Ovidiu, precum şi în staţiunile Mamaia, Techirghiol, Costineşti şi Vama Veche; 7 puncte de prim ajutor, dotate cu corturi, ambulanţe, şenilate şi motociclete SMURD, în staţiunile Mamaia Nord /Năvodari, Mamaia, Eforie Nord, Techirghiol, Costineşti, Saturn şi Vama Veche; 5 puncte de salvare acvatică, încadrate fiecare cu o ambarcaţiune, în zonele: Portul Turistic Tomis, Portul Belona, Portul turistic Mangalia, Lacul Siutghiol şi Lacul Techirghiol.

Similar anului trecut, echipajele de intervenţie din cadrul punctelor de lucru temporare sunt completate cu 20 de elevi ai Şcolii de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldeşti, care, în perioada stagiului de practică desfăşurat în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Constanţa, vor susţine misiunile de răspuns.

Proiectul, lansat la iniţiativa Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă în anul 2016, urmăreşte îmbunătăţirea modului în care este acordată asistenţa medicală de urgenţă şi creşterea gradului de securitate a cetăţenilor, prin mobilizarea forţelor şi mijloacelor tehnice specifice intervenţiei în cazul producerii diverselor situaţii de urgenţă

În zonele unde au fost înregistrate în ultimii 5 ani cele mai multe situaţii de urgenţă, au fost instalate corturi de prim-ajutor. Acestea se găsesc, pe întreaga durată a sezonului estival, pe plajele din Mamaia Nord /Năvodari, Mamaia, Eforie Nord, Costineşti, Saturn şi Vama Veche. Corturile sunt dotate cu aer condiţionat  şi toate echipamentele necesare acordării prim-ajutorului medical calificat: defibrilatoare semi-automate, medicamente, materiale sanitare şi tărgi. Programul de funcţionare al acestora este cuprins în intervalul orar 08.00 - 20.00. Lângă corturi staţionează şenilatele Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, capabile să asigure intervenţia pe plajă, astfel încât paramedicii să poată transporta eventualele victime cât mai rapid la corturile de prim-ajutor.

Intervenţiile la incendii şi alte situaţii de urgenţă sunt asigurate de peste 30 de autospeciale de stingere, pregătite să intervină în orice punct din judeţ;

Pe perioada sezonului estival, misiunile de salvare pe apă sunt asigurate de 5 ambarcaţiuni (o barcă pneumatică, 2 TARGA, 1 RIB şi 1 CBRN), deservite de  scafandri de la inspectoratele pentru situaţii de urgenţă din ţară.

Pentru asigurarea unui răspuns prompt şi eficient, în fiecare sfârşit de săptămână din perioada sezonului estival, se asigură intervenţia în situaţii de urgenţă pe A2 şi A4.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite