Accidente navale puţin cunoscute. Cum a fost salvată nava de pasageri „Principesa Maria“ care a eşuat în Insula Tenedos

Nava Principesa Maria

Nava „Principesa Maria“, care a mai purtat numele „Osvobozhdeniye“ în timpul primei conflagraţii mondiale, a eşuat pe stânci în anul 1907, salvarea sa fiind o misiune aproape imposibilă.

În noaptea de 12/13 ianuarie 1907, nava de pasageri şi poştă „Principesa Maria“, comandată de Constantin Ciuchi, a eşuat pe stânci la Capul Oinos, la extremitatea unui mic promontoriu din Insula Tenedos, în timp ce se îndrepta spre Constantinopol, scriu Constantin Cumpănă şi Corina Apostoleanu în volumul „Amintiri despre o flotă pierdută“.

Nava a rămas cu prova înţepenită pe stânci, dar pupa încă mai plutea. Pentru salvarea vaporului a fost încheiat un contract cu Richard Greck, posesorul a două remorchere de salvare – „Dahousie“ şi „Warren Hastings“.

Au fost câteva tentative de a scoate nava prin tracţiune cu remorcherele şi cu vaporul „Împăratul Traian“, dar „Principesa Maria“ era atât de înţepenită între stânci, încât s-au rupt remorcile şi babalele. 

La un moment dat, Richard Greck a propus să fie pusă dinamită, dar comandantul navei „Principesa Maria“ nu a fost de acord. În cele din urmă, după ce s-a telegrafiat la S.M.R. şi a fost primit acceptul, s-a luat decizia dinamitării stâncilor, motiv pentru care operaţiunile de dezeşuare au fost oprite şi s-a plecat la Bucureşti pentru aducerea explozibilului.

Când salvatorii au revenit la locul accidentului, „Principesa Maria“ se afla într-o situaţie şi mai gravă, întrucât, în noaptea de 7/ 8 februarie, o tempestă de sud bătuse Insula Tenedos, astfel că toată noaptea vasul a fost ridicat, coborât şi lovit de stânci de fiecare val care izbea Capul Oinos.

Efectele au fost devastatoare: cârma şi axul elicei babord au fost rupte, s-au produs găuri de apă, deformări şi deschideri în corpul navei, apa năvălind în camera căldărilor, maşinilor. Luni de zile, a fost retezat colţul stâncilor, pentru a nu deteriora nava. Specialiştii români au considerat că operaţiunea este extrem de costisitoare şi că banii sunt risipiţi în zadar.

În paralel cu spargerea stâncilor, scafandrii lucrau şi la etanşarea găurilor de apă din corpul navei, spre a se începe pomparea apei din cale, camerele maşinilor şi căldărilor. 

După toate aceste eforturi supraomeneşti, în noaptea de 20/ 21 februarie, o altă furtună puternică i-a obligat pe salvatori să permită inundarea vasului, pentru ca valurile să nu îl distrugă complet, astfel că aproape totul trebuia luat de la început; a fost nevoie de încă 10 kilograme de dinamită adusă de la Bucureşti, precum şi alte materiale. Venise luna martie şi lucrările de dezeşuare păreau să intre într-un impas total.

La Serviciul Maritim Român au început să apară diverşi investitori, care se ofereau să cumpere epava „pe un pumn de gologani“. Şi poate aşa s-ar fi şi întâmplat, numai că, odată cu îmbunătăţirea vremii, lucrările au început să devină mai uşoare şi, la data de 20 martie, s-a reuşit din nou etanşarea întregului corp al navei, nivelarea stâncilor de sub vapor şi pomparea apei.

Greck a telegrafiat că „a retezat toate ghearele din cala vaporului“. Abia acum se putea începe tractarea navei, dar, la 25 martie, de Buna Vestire, s-a declanşat o nouă furtună. Vasul a început să se mişte, să trosnească din toate tablele şi niturile, în timp ce remorcherele erau sub presiune şi aşteptau momentul favorabil.

La orele după-amiezii a început tragerea cu ambele remorchere deodată şi „Principesa Maria“ a alunecat, la început mai încet, apoi brusc, până a scăpat de pe patul de stânci, bandându-se la 20 de grade şi făcându-i pe salvatori să creadă că a atins din nou uscatul.

Numai că, în realitate, corpul navei era aşa de deformat din cauza spărturii şi înfundăturii enorme din babord, încât vasul nu mai putea sta drept pe chilă şi a rămas înclinat la aproape 10 grade. O barcă rămasă la mal a fost distrusă de furtună în câteva minute.

La sfârşitul lunii martie, „Principesa Maria“ a intrat în bazin în Cornul de Aur. După pomparea apei au fost constatate stricăciunile şi au fost apreciate lucrările efectuate de scafandrii lui Richard Greck: chila vaporului era ondulată, iar corpul luase forma stâncilor pe care eşuase, 14 spărturi erau astupate cu panouri de lemn, căptuşite cu saltele unse cu seu, sute de metri de deschizături de la încheieturile tablelor erau astupate cu pene de lemn aşezate una lângă alta şi mii de nituri dislocate, unse cu preparat special.

După terminarea reparaţiilor provizorii, nava a plecat spre „Orlando“, Livorno, unde fusese construită, fiind însoţită de nava „Bucureşti“. Lucrările de reparaţii au constat în schimbarea totală a carenei şi instalarea de căldări noi, fiind supravegheate de ing. I. D. Ghica. Reparaţia a costat 750.000 lei, iar salvarea 300.000 lei.

Pentru strădania sa, englezul Greck a primit chiar mai mulţi bani decât pretinsese şi a fost numit cavaler al Ordinului „Coroana României“. Nava a fost scoasă din serviciu în anul 1937.