Şapte răniţi în urma unui accident produs pe DN2A, la intrarea în Constanţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În urma accidentului, şapte persoane au fost rănite. FOTO: Arhivă
În urma accidentului, şapte persoane au fost rănite. FOTO: Arhivă

Şapte persoane au fost rănite, miercuri, în urma unui accident în care au fost implicate trei autoturisme şi care s-a produs pe DN2A, la intrarea în municipiul Constanţa dinspre Ovidiu, circulaţia în zonă fiind blocată la ora transmiterii ştirii.

Conform reprezentanţilor Poliţiei Rutiere Constanţa, accidentul s-a petrecut în jurul orei 11.30, după ce un şofer a intrat cu maşina pe contrasens, lovind violent alte două autoturisme.

În urma accidentului, şapte persoane au fost rănite, iar la faţa locului au ajuns mai multe ambulanţe pentru a transporta victimele la spital.

De asemenea, la locul accidentului a ajuns şi un echipaj al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Constanţa, care intervine pentru descarcerarea a două dintre victime.

La ora transmiterii acestei ştiri, traficul rutier este întrerupt pe DN2A, la intrarea în municipiul Constanţa dinspre Ovidiu.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite