Întârzieri majore pentru trenurile care fac legătura între Sud-Est şi restul ţării. A îngheţat şi site-ul Comandamentului central de iarnă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

CFR a anunţat că dn cauza condiţiilor meteorologice, trenurile care sosesc/pleacă în/din Bucureşti din/spre zona care s-a aflat sub avertizare de Cod Roşu pot înregistra întârzieri majore.

Circulaţia trenurilor spre şi dinspre zona care a fost sub Cod Roşu

CFR SA şi CFR Călători au declarat că „depun toate eforturile“ pentru ca liniile feroviare din zona care a fost sub avertizare de Cod Roşu să rămână deschise în continuare circulaţiei în condiţii de siguranţă.

În sud-estul ţării, circulaţia feroviară se desfăşoară în condiţii de ninsoare abundentă şi vânt puternic, fiind necesară intervenţia permanentă cu pluguri şi personal pentru deszăpezirea liniilor şi a instalaţiilor de cale.

„CFR Călători cere scuze pentru perturbările apărute în circulaţia trenurilor ca urmare a condiţiilor meteo şi îi roagă pe toţi pasagerii ca, înainte de călătorie, să apeleze telefonic Gara CFR din localitatea de plecare pentru informaţii actualizate despre mersul trenului cu care intenţionează să călătorească.

Din cauza condiţiilor meteorologice, trenurile care sosesc/pleacă în/din Bucureşti din/spre zona care s-a aflat sub avertizare de Cod Roşu pot înregistra întârzieri majore“, anunţă compania.

În sud-estul ţării, circulaţia feroviară se desfăşoară, în continuare, în condiţii meteorologice dificile. Este necesară intervenţia permanentă cu pluguri şi personal pentru deszăpezirea liniilor şi a instalaţiilor de cale, astfel încât trenurile aflate în grafic să circule în condiţii de siguranţă.

Pe magistrala Bucureşti – Constanţa, trenurile circulă tractate cu locomotive Diesel, plugurile de zăpadă acţionând pentru îndepărtarea zăpezii viscolite care se depune pe linii.
 
CFR precizează că nu există trenuri CFR Călători blocate. O serie de trenuri sunt, însă, anulate din cauza condiţiilor meteo dificile. Aici puteţi afla mai multe amănunte actualizate: http://www.cfrcalatori.ro/147

Site-ul Comandamentului Central de Iarnă şi-a revenit după ce, în urmă cu 24 ore, în plin cod roşu pentru sud-estul ţării, afişa că nu există blocaje pe nicio cale de transport feroviar, aerian şi naval.

image

Vă mai recomandăm

Temerarii de la Off-Road Dobrogea, plecaţi să ajute la deszăpezire, au fost recuperaţi dintre troiene de Armată

Ger pe litoral. Temperatura coboară la minus 17 grade Celsius

Temerarii de la Off-Road Dobrogea, plecaţi să ajute la deszăpezire, au fost recuperaţi dintre troiene de Armată

Încă un copil de 2 ani dintr-o localitate înzăpezită, dus la medic cu autoşenila

Pompierii au deszăpezit o octogenară din Constanţa, iar jandarmii duc alimente la o fermă de lângă Medgidia

Elicopterul SMURD, solicitat pentru două urgenţe medicale: copil de 2 ani cu bronhopneumonie şi femeie de 57 ani cu accident cerebral

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite