Zilele Maghiare aduc la Cluj o premieră: opera rock „Regele Ştefan“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Festivalul Zilele Culturale Maghiare aduce în premieră, la Cluj, opera rock „Regele Ştefan-Istvan, a Kiraly”. Spectacolul se va juca duminică, 25 august, ora 20.30, la închiderea festivalului.

Reprezentaţia necesită o scenă specială, de 250 de metri, care va fi amplasată în Piaţa Unirii.

”A trebuit să aducem scena de la Sibiu, de la un partener de acolo. Este o scenă de mari dimensiuni pentru că vor apărea pe ea 20 de solişti, 40 de dansatori profesionişti şi 40 de figuranţi. Totul va fi live, şi vom lucra foarte mult la condiţiile tehnice pentru că e o premieră şi din punct de vedere logistic. Scena are 250 de metri” au spus organizatorii Zilelor Culturale Maghiare din Cluj, citaţi de clujulcultural.ro

Ştefan I al Ungariei,  în  limba maghiară Szent István király, adică „sfântul rege Ştefan”,  este considerat întemeietorul Regatului Ungariei, primul rege creştin al maghiarilor. E venerat ca sfânt în Biserica Catolică.

Una dintre cele mai populare creaţiii muzicale maghiare contemporane, opera rock „István, a király” (Regele Ştefan) a fost compusă de Levente Szörényi (muzica) şi Janos Bródy (libretul), plecând de la piesa „Schimbarea mileniului” a lui Miklós Boldizsár. Subiectul său este încoronarea regelui Ştefan I.

Prima reprezentaţie a operei a avut loc în 1983, la Budapesta, în aer liber. Un an mai târziu s-a făcut un film în regia lui Gábor Koltay, ca şi albumul muzical realizat în acelaşi an au transformat „István, a király” într-un adevărat „hit” în Ungaria şi în comunităţile maghiare din alte ţări.

Mai puteţi citi:

Sute de credincioşi protestează în faţa Bisericii Sfântul Ştefan din Zalău

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite