VIDEO Imagini de groază de la o clinică din Cluj-Napoca. „Priviţi în ce cloacă sunt îngrijiţi pacienţii şi în ce condiţii mizere lucrează medicii”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aşa arată un salon al clinicii clujene. FOTO: Captură video
Aşa arată un salon al clinicii clujene. FOTO: Captură video

Parlamentarul clujean Emanuel Ungureanu a filmat saloanele, coridoarele şi grupurile sanitare ale Clinicii de Oftalmologie din cadrul Spitalului Judeţean Cluj-Napoca. Condiţiile sunt înfiorătoarea: pereţi scorojiţi şi infiltraţi cu apă, calorifere şi instalaţii ruginite, miros de mucegai. În plus, pacienţii trebuie să cumpere cele necesare pentru intervenţiile chirurgicale.

„Dezastru la Clinica de Oftalmologie din cadrul Spitalului Judeţean Cluj-Napoca! Aici a fost operat tatăl meu acum câteva săptămâni, în acest salon a stat după schimbarea de cristalin... Priviţi în ce cloacă sunt îngrijiţi pacienţii şi în ce condiţii mizere lucrează medicii”, a postat Emanuel Ungurenu pe Facebook. Parlamentarul USR a filmat într-un salon, pe coridoare, în mai multe toalete. Imaginile sunt înfiorătoare: clădirea de peste 100 de ani necompatibilă pentru medicina modernă, pereţii şi tavanele sunt mucegăţi şi infiltraţi cu apă, instalaţiile şi caloriferele sunt ruginite, la baie nu este hârtie igienică, moblierul şi ferestrele au circa 50 de ani. 

„Pacientul vine cu de toate pentru intervenţia chirurgicală, unii sunt direcţionaţi spre cabinetele private ale medicilor de aici. Pacienţii sunt trimişi să cumpera absolut tot: câmp steril, lama cu care te taie, aţă, dezinfectant, cristalin, toate pe banii pacienţilor care pe de o parte plătesc asigurări medicale, iar pe de alta plătesc şi materialele cu care sunt operaţi. Sunt medici foarte buni în acestă clinică, însă mizeria, dezorganizarea, subfinanţarea sunt caracteristici ale acestei clinici într-un oraş care are potenţial atât de mare”, a spus Ungureanu.  

Citeşte şi

Emanuel Ungureanu: „Aşa ceva nu se mai întâmplă azi la ICUTR” la ICUTR

Noi declaraţii în cazul Lucan. Deputatul USR Emanuel Ungureanu, după audierile de la DIICOT: „România e plină de Lucani“

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite