VIDEO Bearwatching sau „vânătoarea“ de urşi, cu privirea - obiectivul turistic ascuns al Ardealului
0
Ce faci când urşii mişună prin livezi după fructe sau pe păşunile tale şi-ţi mănâncă în fiecare an câteva vaci? Vânătorii din comuna Zetea, Harghita, judeţ unde trăiesc circa 1.000 de urşi, s-au gândit să facă un observator pentru urmărirea patrupedelor. De un an, de când a fost deschis, pe aici au trecut turişti din Australia, Suedia, Norvegia, Finlanda. Din păcate, foarte puţini români au ajuns la acest obiectiv.
Pădurarul trage pe dreapta maşina de teren pe la mijlocul drumului care face legătura între Odorheiu Secuiesc şi Gheorgheni, mai exact undeva în comuna Zetea, din judeţul Harghita, unde s-a dezvoltat un nou tip de turism pe la noi: „bearwatching“ sau, pe româneşte, „urmărirea“ sau „observarea“ ursului.
Bărbatul care ne va duce să vedem ursul brun e un munte de om, chel, cu pantaloni de camuflaj şi o figură serioasă. Coboară din maşină şi vine sprinten spre noi. Nu numai înfăţişarea spartană, dar şi spiritul lui de observaţie mă nelinişteşte. Deşi eram şase turişti care aşteptau, ochii i-au coboarât spre rucsacul unui coleg, care şi-a pus într-un buzunar lateral un spray cu piper, care abia se observa. „Ce vrei să faci cu ăla, să sperii ursul?“, întreabă uriaşul şi începe să râdă cu poftă.
„SCUZAŢI-MI ROMÂNA!“
Ne urcăm în maşină şi pornim spre locul special amenajat din satul Desag pentru urmărirea ursului. Zsolt Babos, pădurarul comunei, conduce cu îndemânare jeep-ul pe drumul de munte. În ciuda înfăţişării milităroase, este prietenos şi ne răspunde la întrebări cu amabilitate. „Scuzaţi-mi româna, dar nu prea am cu cine s-o vorbesc pe aici! Îmi pare bine când mai vin turişti români, că pot s-o mai exersez“, spune, sincer, bărbatul.
Într-adevăr, în Harghita, 85% din locuitori fiind de etnie maghiară, poţi întâlni destul de des oameni care ridică din umeri dacă le vorbeşti în română. La un moment dat, jeep-ul se opreşte şi uriaşul coboară. Scoate, tacticos, dintr-o husă îngrijită, o carabină cu lunetă şi un binoclu.
Foto
Majoritatea vânătorilor au puşti care folosesc cartuşe cu alice: atunci când apeşi trăgaciul, aruncă zeci de biluţe mici către animal. Nu trebuie să ai o mare precizie ca să nimereşti ceva cu o asemenea armă. În schimb, carabina lui era pe cartuş cu proiectil, o singură bucată de metal, ascuţită, care se îndreaptă mortal spre vânat. „Este o puşcă foarte puternică. Poţi vâna orice cu ea“, a spus Zsolt. Ne continuăm aventura pe jos, pe un drum forestier, care, la un moment dat, se transformă într-o potecă străjuită de brazi deşi.
„ATENŢIE! URŞI PERICULOŞI!“
Din nou, îmi simt pulsul cum creşte, când, la un moment dat, pe trunchiul unui copac văd o plăcuţă roşie pe care scrie cu alb, în maghiară şi în română: „Intrarea strict interzisă, pericol de moarte!“.
Zsolt ne cere să păstrăm liniştea deplină şi să înaintăm în şir indian. Înainte de a veni la „bearwatching“, ni s-a făcut instructajul: vorbitul se face în şoaptă, sau mai bine deloc, şi nu trebuie să folosim parfum sau deodorant pentru că ursul are un miros foarte fin şi ar putea fi alertat de orice. Cum ne apropiem de observatorul special amenajat alte plăcuţe ne avertizează: „Atenţie! Urşi periculoşi!“.
De data aceasta, pe plăcuţe apar şi fotografii ale unui urs brun care se uită fioros. După cum aveam să vedem în curând, nu erau poze de pe Google, ci erau făcute în poieniţa unde în fiecare seară doi-trei urşi, câteodată şi cinci-şase, veneau să se hrănească, cu două-trei ore înainte de apus. După vreo doi kilometri de mers pe jos, pădurarul ne spune cu voce coborâtă: „Aşteptaţi un moment şi dacă ridic degetul în sus şi vă fac semnul OK, veniţi încet, fără să scoateţi un zgomot“. Ne-am prefăcut în stane de piatră. Îmi stătea pe limbă să întreb: „Ce trebuie să facem dacă nu e OK? S-o luăm la fugă ca descreieraţii prin pădure?“.
Dar m-am abţinut şi bine am făcut pentru că n-a fost nevoie, totul era în regulă. Am intrat în desişul de la marginea drumului şi, la câţiva metri în faţa noastră, a apărut o căbănuţă din lemn, cu trei ferestre care dau spre o poieniţă. În faţă, vânătorii din zonă au amenajat un fel de cuşcă unde, în fiecare seară, aduc sute de kilograme de carne.
Primul lucru pe care trebuie să-l faci dacă te întâlneşti cu ursul este să faci gălăgie, să baţi din palme, să strigi, iar dacă nu fuge, atunci o iei tu la sănătoasa" Zsolt Babos, pădurar
SPECTACOLUL NATURII
Din 2013, de când Asociaţia Vânătorilor şi Pescarilor din zonă a amenajat observatorul în satul Desag, circa 25 de urşi sunt abonaţi la „cantină“. Carnea este adusă de la abatoarele din localităţile din apropiere şi de la sătenii cărora le-au murit orătăniile. Observatorul îţi dă senzaţia că stai cu telecomanda în faţa televizorului.
Te relaxezi comod pe scaun, şi la 100 de metri în faţa ta se desfăşoară spectacolul naturii. Te uiţi prin gemuleţ şi vezi fiecare mişcare din poieniţă. Întrucât aşteptarea poate dura şi câte două ore, în căbănuţă a fost adus şi un pat. Circa zece persoane încap în observator în acelaşi timp. Singurul inconvenient este aerul închis, din cauza faptului că uşa trebuie să rămână ferecată.
„Ursul are mirosul foarte bun, şi dacă vântul bate dinspre observator spre poieniţă, ne va simţi şi va pleca“, ne-a explicat Zsolt. El verifică în mod constant pe un dispozitiv montat pe un brad în ce direcţie suflă vântul. În ziua respectivă, vântul nu a ţinut deloc cu noi. Uşa a rămas închisă. Adevărul este că trebuie să ai puţintică răbdare până vine ursul. O durată medie de aşteptare este de circa o oră. Dar nu vă faceţi griji, pădurarul, care la prima vedere părea un individ periculos, este o gazdă admirabilă. Veţi avea posibilitatea să aflaţi multe informaţii extrem de interesante de la el, în timp ce aşteptaţi să vină ursul. Şi, fiind vânător de meserie, nu vor lipsi istoriile specifice.
POVEŞTI VÂNĂTOREŞTI
O problemă pe care am dezbătut-o cu el a fost: ce faci dacă te întâlneşti cu ursul? El spune, cu zâmbetul pe buze, că primul lucru pe care trebuie să-l faci este să faci gălăgie, baţi din palme, strigi, iar dacă nu fuge, atunci o iei tu la sănătoasa.
„Ursul nu atacă numai dacă se simte ameninţat. De obicei, ursoaicele atacă dacă-şi simt puii în pericol. Eu m-am întâlnit odată cu unul şi am rupt-o la fugă, deşi aveam carabina în mână. Aşa de mare a fost emoţia, că am uitat de puşcă“, spune el râzând cu poftă. Poveştile cu urşi care atacă oameni, dar mai ales animale sunt la ordinea zilei. „Acum câţiva ani, doi ciobani au găsit bârlogul unei ursoaice. Animalul fiind plecat, au intrat şi au găsit acolo doi pui de urs. Pe când voiau să-i ducă de acolo, a venit ursoaica şi i-a măcelărit. I-a făcut bucăţi“, povesteşte grav pădurarul. „De ce au mers în bârlogul ursului, nu pot să înţeleg...“, mai spune omul.
O TREIME DIN POPULAŢIA DE URŞI A EUROPEI
Dacă în România trăiesc peste 6.000 de urşi, o treime din populaţia Europei, judeţul Harghita găzduieşte circa 1.000 de exemplare, situându-se pe locul al doilea în ţară, după Covasna. În zona comunei Zetea sunt 300 de urşi, ceea ce înseamnă că atacurile nu sunt ceva neobişnuit aici.
„Noi hrănim vreo 25 de urşi la observator, dar restul până la 300 mai coboară prin sate. Cel mai des sunt atacate vacile. Anul trecut au fost cam 12 atacuri la vaci. Toamna, când se fac merele şi prunele, urşii coboară şi pentru fructe. Anul acesta, şi un om a fost atacat, din păcate. Mergea cu vitele la păşune şi a fost rănit de o ursoaică cu pui“, povesteşte pădurarul.
În timp ce-l ascultăm cu atenţie pe Zsolt, o vulpe începe să dea târcoale cuştii unde carnea îi aşteaptă pe urşi. Dă o tură şi se îndepărtează repede, probabil simţind că se apropie un animal mai mare. Între timp, pădurarul ne povesteşte că în zonă sunt câteodată şi probleme cu lupii: „Nu numai oile le atacă, dar s-a întâmplat să ia cu totul câinele din lanţ şi să-l ducă“.
Şi cum vorbim noi de lup, la marginea poieniţei îşi face apariţia un urs. Fiara se află la vreo 50 de metri de locul unde eram. Am impresia că e aşa de aproape că-l pot atinge. Simt o combinaţie de frică şi curiozitate. Blănosul se apropie foarte prudent de cuşca unde a fost lăsată carnea. Se uită spre observator, dar nu simte nimic dubios. Nu vede camerele aţintite asupra lui. E drept că nimeni nu suflă, singurul sunet fiind click-ul făcut pe butonul aparatului foto. Ursul înşfacă un stomac de vită şi o ia la goană. Suntem mulţumiţi: ne-am făcut pozele şi filmuleţele. Deşi a durat câteva secunde, am văzut ursul pe viu. Experienţa face toţi banii, am zis, adică 20 de euro sau 90 de lei, cât costă de persoană. Dar urşii ne mai rezervau o surpriză. Între timp, mai aşteptăm, mai povestim.
TURIŞTI DIN AUSTRALIA
Aflăm de la pădurar că în sezonul estival numărul de turişti ajunge la 20-30 pe săptămână. „Din Ungaria sunt 90% din turişti. Avem şi români, dar şi turişti din ţări mai îndepărtate precum Australia, Marea Britanie, Suedia, Norvegia, Finlanda, Austria, Germania. Ideea să facem observatorul ne-a venit când oamenii ne întrebau: «Ce putem vedea în zonă?» şi ne-am gândit dacă tot sunt mulţi urşi pe aici să transformăm asta într-o atracţie turistică“, a povestit pădurarul. Obiectivul este discret, promovarea făcându-se prin intermediul pensiunilor din zonă sau pe o pagină de Facebook în limba maghiară.
MONSTRUL ŞI LUMINIŢA ROŞIE
Tocmai când ne pregăteam să încheiem ziua de observat ursul, numai ce apare în poieniţă un exemplar, care de data asta ne lasă cu gura căscată. Un monstru de vreo 400 de kilograme, după cum a estimat pădurarul, care a făcut ca primul urs să pară un câine de companie. Monstrul adulmecă bucăţile de carne din cuşcă şi scoate o halcă generoasă. O mută lângă un copac şi începe să mănânce. Parcă am filma un documentar la Discovery. Pentru mai bine de două minute, care par o eternitate după o oră de aşteptare, ursul se prezintă în toată splendoarea lui. Putem vedea fiecare mişcare pe care o face, fiecare încordare a muşchilor puternici, fiecare moment în care îşi ridică precaut capul să cerceteze ce se întâmplă în jur.
După ce termină, se întoarce spre cuşcă pentru un supliment, când ceva neaşteptat se întâmplă. Îşi ridică privirea spre observator, se uită parcă în ochii noştri şi o rupe la fugă cu o viteză neaşteptată pentru cele 400 de kilograme ale sale. Ce se întâmplase? Pe aparatul foto al unui coleg de „bear-
watching“ a pâlpâit luminiţa care reduce efectul de „ochi roşii“. O fracţiune de secundă a durat totul. Urşii sunt foarte prudenţi şi fug la orice semn de pericol. Regula de aur atunci când mergi la privit de urşi este fără bliţuri şi fără nicio luminiţă, trebuie să te pierzi în peisaj. Lecţia este importantă: având în vedere modul în care a reacţionat monstrul de 400 de kilograme la o luminiţă roşie, şansele să fii atacat de un urs în condiţii normale sunt foarte mici. Incidentele se întâmplă atunci când tu reprezinţi un potenţial pericol pentru puii de urs.
„Din Ungaria sunt 90% din turişti. Avem şi români, dar şi turişti din ţări mai îndepărtate precum Australia, Marea Britanie, Suedia, Norvegia, Finlanda, Austria, Germania. Ideea să facem observatorul ne-a venit când oamenii ne întrebau: «Ce putem vedea în zonă?» Zsolt Babos
Cum ajungi la „bearwatching“
Observatorul se află în comuna Zetea, satul Desag (judeţul Harghita). Informaţii găseşti la orice pensiune, unde vei afla datele de contact ale pădurarului Zsolt Babos. Informaţii găseşti şi pe pagina de Facebook „Medveles és fotózás a Hargitán“(în traducere: „Pândeşte şi fotografiază urşii în Harghita“), unde găseşti numărul de telefon mobil al lui Zsolt. Grupurile trebuie să fie de minimum două persoane, iar plecările se fac cu câteva ore înainte de lăsarea nopţii.
Pentru a ajunge în Zetea, există două trasee din
Cluj-Napoca şi din Bucureşti:
1) Cluj-Napoca – Reghin – Sovata – Odorheiu Secuiesc – Zetea: 216 kilometri – traficul şi stresul la volan reduse, peisajele sunt frumoase.
2) Bucureşti – Braşov – Feldioara – Baraolt – Mărtiniş – Feliceni – Odorheiu Secuiesc – Zetea: 340 de kilometri – trafic mai intens, peisaj frumos.
7.000 de euro pentru un urs
Cunoscătorii ştiu să ajungă aici. Mai ales cei pasionaţi de vânătoare care vin din străinătate pentru a avea posibilitatea să ducă acasă un trofeu de urs brun. „Am avut anul acesta opt partide de vânătoare pentru urşi.
Toţi participanţii au fost străini. Mulţi vin din Germania. Pentru un urs mijlociu trebuie să plăteşti 5.000 de euro şi 7.000 de euro pentru unul mare. Asta numai după ce ai primit aviz de la minister“, povesteşte pădurarul. Cei care vor să guste carne de urs, fără a fi nevoiţi să şi împuşte unul, pot să cumpere salam din carnea patrupedului de la o carmangerie locală specializată pe vânat.
Aşa arată o pensiune în comuna Zetea. Aici nu veţi vedea pensiuni cu termopane albe vopsite în culori ţipătoare.
Cazare în comuna Zetea
La pensiunea Hetvezer (strada Sub Cetate 73B) o cameră dublă costă 110 lei/noapte. Masa nu e inclusă însă puteţi gusta cele mai delicioase preparate din zonă la următoarele preţuri: Mic dejun- 20 lei / persoană; Pranz: 25 lei de persoană; cina - 15 lei de persoană. Printre facilităţile pensiunii se numără: biliard, darts, tenis de masă, fotbal, baschet,o piscină exterioară, plimbări cu căruţa sau călare.
Pensiunea Jakab (Sub Cetate, nr. 131/H) oferă camera dublă la 70 de lei/noapte. Pensiunea se află pe malul lacului de acumulare de la Zetea, care invită oaspeţii la pescuit, înot şi vaslit. La dispoziţie oaspeţilor este pusă o bucătărie utilată complet.
Complexul Turistic Zetevar Tours (Sub Cetate, str. Deşag, nr. 22/A) oferă cazate în camere duble la 120 de lei/noapte în cursul săptămânii şi 130 de lei pe noapte în weekend. Tarifele de masă sunt: Mic dejun: 17 lei / persoană; Pranz: 32 lei / persoană; Cina: 24 lei / persoană; În fucţie de dorinţa oaspeţilor se oferă servicii de demipensiune sau pensiune completă. Specificul gastronomic este unul tradiţional, dintre sortimentele oferite nelipsind sarmalele cu smântână, gulaşul la ciaun, pâinea de casă şi renumitul kürtős kalács.
Alte atracţii
Parcul de animale sălbatice din satul Izvoare, comuna Zetea: pe o suprafaţă de 320 de hectare, într-o regiunea pitorească brăzdată de râuri şi înconjurată de munţi, trăiesc căprioare, cerbi şi mufloni. Acest parc de animale nu este o grădină zoologică sau o fermă, ci recreează mediul natural al acestor animale. Un tur prin parc, însoţit de ghid costă 7 euro (30 de lei) pentru adulţi şi 3,50 de euro pentru copii (15 lei). Turele pot fi însoţite de degustarea produselor delicioase din zonă.
Centrul de echitaţie din satul Izvoare, comuna Zetea. La centrul de echitaţie „Ivo Riding Ranch” se află singura herghelie de cai islandezi din România. Rasa aceasta este ideal pentru cei ce vor să înveţe să călărească, întrucât este foarte prietenos, docil şi uşor de manevrat. Centrul dispune de 20 de cai islandezi. Un pachet care include trei lecţii de călărie, fiecare de cel puţin 60 minute, costă 100 lei/persoană. Un traseu în natură de o zi care include pregătirea cailor, călăritul în zona Munţilor Harghita Mădăraş, o băutură şi o masă în timpul excursiei costă 200 de lei/persoană.
Excursii pe cel mai înalt munte din Secuime. Excursia pe vârful Harghita-Mădăraş (1801 m), cunoscut sub numele „Muntele Sfânt al Secuilor”, porneşte de la cabana din apropierea vârfului şi dureaza o oră. Nu exista porţiuni abrupte, pe vârf putându-se ajunge după o plimbare uşoară. Se spune ca n-au trecut prin Secuime cei care n-au urcat pe vârful muntelui.
Dacă ai fost în locuri inedite de lângă o destinaţie similară din România şi vrei să ne povesteşti din amintirile tale sau vrei să ne sfătuieşti ce să mai vedem în acest loc al României, ne poţi scrie pe bucuresti@adevarul.ro, în secţiunea de comentarii sau pe pagina noastră de Facebook, 125 de locuri pentru care iubim România. Jurnal de vacanţă.
Citeşte şi
Cheile Borzeştiului, sălbăticia la câţiva paşi de oraş. Cum te poate „vindeca“ natura de stres
Se încarcă comentariile...
