Viaţa de student a unei românce în SUA: performanţă, implicare socială şi distracţie

Irina Preotescu este licenţiată în psihologie şi justiţie socială la St. John’s University din Queens, New York, cu Summa Cum Laude. Tânăra este, printre altele, coordonator al Ligii Studenţilor Români din Străinătate Filiala SUA şi este PR Advisor pentru Delegaţii de Tineret ai României la ONU, iar de curând a fost admisă pentru un internship la Misiunea Permanentă a României la ONU.

La numai 23 de ani, Irina Preotescu are deja un CV impresionant. Tânăra este campioană de tenis cu echipa St. John’s University din Queens, New York, fiind aleasă şi secretar al Student-Athlete Advisory Committee, funcţie din care a reprezentat vocea comunităţii studenţilor atleţi ai universităţii în faţa departamentului de sport.

Tot aici, Irina s-a familiarizat cu activitatea de cercetător, după ce a participal la un program de cercetare din cadrul departamentului de psihologie al universitatii, numit Collaborative Health Integration Research Program şi a fost distinsă cu premiul Dr. Michael Pisano Memorial Award care li se acordă studentilor care au obţinut o medie de 3.0 sau mai mult timp de 7 semestre consecutive.

Pe lista premiilor cucerite de Irina pot fi trecute alte câteva  distincţii: Filippo Perfetti Book Prize Award pentru rezultate academice în studierea limbii italiene, Chi Alpha Sigma National College Athlete Society Award Winner, precum şi Menţiunea pentru Excelenţă la categoria Studentul Anului – America de Nord în cadrul Galei LSRS 2018.

A ales să plece din ţară în ultimul moment

Deşi a avut numeroase oferte pentru a urma cursurile unor universităţi din SUA, tânăra a ezitat până în ultimul moment dacă pleacă din ţară. A ales într-un final St. John’s University, fascinată de renumele New York-ului.

„Am decis să plec în ultima secundă. Am fost contactată de foarte mulţi antrenori care mi-au oferit burse complete, iar în urmă procesului de aplicaţie, separat de ofertele antrenorilor, aveam la dispoziţie un număr destul de mare de universităţi la care m-aş fi putut duce. Am acceptat, destul de târziu, bursa pe tenis de la St. John’s University“, explică Irina.

S-a adaptat repede şi fără nicio problemă la viaţa de student având şi avantajul faptului că vorbea excelent limba engleză şi era familiarizată cu stilul american, pentru că mai vizitase SUA ca sportivă. În scurt timp şi-a făcut primii prieteni, deşi mulţi dintre colegi nici nu auziseră de România.

„Nu mulţi dintre tinerii pe care i-am cunoscut auziseră de România, ceea ce pentru mine a însemnat o dezamăgire, dar şi o oportunitate de a le forma o impresie iniţială şi de a-i educa în această privinţă. Mulţi dintre ei păreau să considere România o ţară din lumea a treia. Însă profesorii au arătat un interes aparte cu privire la perspectiva unui student dintr-o fostă ţară comunistă. Câţiva colegi, auzind de România, s-au gândit imediat la persoanele de etnie romă, la Transilvania, vampiri şi la Transfăgărăşan, prezentat într-un episod din Top Gear. În mare parte, însă, am fost privită cu o oarecare admiraţie, curiozitate şi prietenie de către colegi, profesori şi cunoştinţe. Cei mai mulţi dintre aceştia s-au arătat interesaţi să afle mai multe şi dornici să viziteze România“, spune tânăra.

Impresionată de sistemul american

Obişnuită până atunci cu sistemul rigid de învăţământ din România, Irina a fost impresionată de la bun început de stilul promovat în universităţile americane. A admirat în primul rând la colegii ei felul în care aceştia erau ancoraţi în realitate şi faptul că mulţi dintre ei depuneau un efort remarcabil, apelând la un loc de muncă sau chiar două, pentru a-şi putea achita taxele de şcolarizare.

„O altă diferenţă majoră este libertatea pe care o au studenţii în America de a explora potenţiale cariere şi opţiunea de a se răzgândi cu privire la domeniul lor de studiu. În SUA poţi fi acceptat la universitate chiar dacă nu eşti sigur ce vrei să studiezi. Ai la dispoziţie primii 2 ani de colegiu pentru a te decide, iar până atunci domeniul tău de studiu va fi «Indecis». Astfel, studenţii au şansa să experimenteze potenţiale cariere prin alegerea cursurilor pe care şi le doresc. Aceştia îşi pot alege cursurile, profesorii, orele şi zilele, aranjându-şi programul după placul lor. În cadrul universităţilor se pune mult accentul şi pe consiliere academică şi profesională“, mai spune tânăra.

Voluntar în Lima

Tot în SUA a prins şi gustul voluntariatului, implicându-se într-o serie de programe, unele dintre ele de anvergură. A fost şi cazul proiectului  MEDLIFE SJU, în care şi-a reprezentat universitatea în Peru, în 2017.

„A fost o experienţă cu adevărat copleşitoare. Am crescut în România, ştiu că situaţia nu este tocmai roz, mai ales în zonele rurale, însă nu am fost martoră niciodată unei forme de sărăcie extremă de o asemenea amploare şi densitate. Am fost un grup de 60 de studenţi de la diferite universităţi americane şi canadiene. Timp de cinci zile ne-am dus în câte o comunitate din periferia capitalei Lima“.  

Realitatea crudă, sărăcia localnicilor şi dezinteresul guvernului peruan pentru oameni i-au lăsat un gust amar. A compensat însă prin faptul că s-a putut face utilă şi a putut ajuta sute de oameni.

„În ultima zi am construit, împreună cu membrii comunităţii respective, un traseu format din scări. Toate aceste comunităţi se află pe dealuri şi pârtii destul de abrupte. Sunt zone unde camionul care vine să aducă apă nu poate ajunge, fiindcă drumurile nu sunt asfaltate, aşa că aceşti oameni trebuie să coboare prin nisip sau nămol până la cea mai apropiată sursă de apă şi să urce înapoi cărând butoaie pline. Cea mai frecventă cauză a naşterilor premature în Lima este alunecarea femeilor însărcinate pe aceste dealuri. Este incredibil cât de mult pot îmbunătăţi viaţa unui om nişte scări“, susţine tânăra.

Fotografiile buclucaşe

Şi pentru că viaţa de student înseamnă şi altceva decât cursuri şi sute de ore petrecute în biblioteci, românca a rămas cu multe amintiri plăcute, unele chiar amuzante.

„Orice fereastră de 15-20 de minute era un prilej de bucurie fiindcă îmi dădea şansa să stau jos undeva şi să îmi închid ochii. Avem o tradiţie în echipă, aproape o obligaţie colectivă, să facem poză coechipierei care adoarme lângă noi. A fost amuzant când într-o zi, venind la antrenament, colegele m-au găsit aţipind pe terenul de tenis. Băncile erau ude, la fel şi prosoapele. Aşadar, într-un moment de disperare, fiindcă simţeam că trebuie să mă întind cu orice preţ undeva, m-am întins pe teren cu ghiozdanul în loc de pernă“, se amuză Irina.

Spre deosebire de alţi tineri, care nu se văd revenind în ţară, ea visează să se întoarcă aici într-o bună zi. Dar nu în orice condiţii.

„Vreau să acumulez expertiza necesară pentru a putea aduce o schimbare în bine pentru România. Îmi doresc să învăţ de la oameni din toate colţurile lumii, să mă îmbogăţesc cu idei şi perspective noi, să le strâng pe toate frumos şi să le aduc acasă. Vreau să mă întorc, dar când mă întorc vreau să iau parte la procesul sisific, dar posibil, de a transforma România în ţară la care visăm. Îmi dau seama că sună idealistic şi chiar poate puţin naiv, dar aleg să cred că este posibil“, a încheiat Irina Preotescu.