Vasile Ţopa, legătura dintre firme şi studenţii de la UTCN

Vasile Ţopa, legătura dintre firme şi studenţii de la UTCN

Vasile Ţopa

Profesorul universitar specialist în inginerie electrică intermediază relaţia dintre firme şi viitorii lor angajaţi, ingineri. El a purtat discuţii cu cei de la Nokia,  Emerson sau Tenaris.

Ştiri pe aceeaşi temă

Vasile Ţopa este în învăţământ de 28 de ani. Profesorul de la Universitatea Tehnică Cluj-Napoca (UTCN) spune că, în acest răstimp, a învăţat cum să-i atragă pe studenţi către acest domeniu. „Cursurile mele folosesc tehnologia nouă de predare, cum ar fi aplicaţiile multimedia, dar folosesc şi creta pe tablă, nu merg la extreme. Metodele noi sunt mai atractive pentru studenţi, dar trebuie obişnuiţi să şi scrie relaţiile matematice, pentru că astfel se fixează mai bine informaţiile“, dezvăluie Vasile Ţopa din secretele sale de dascăl.

Laboratoare de proiectare coordonate

Proiectarea asistată de calculator în ingineria electrică este „prima  iubire“ a sa în activitatea de cercetare, domeniu în care profesorul Ţopa este şi coordonatorul unui laborator dotat prin diverse proiecte de cercetare sau educaţionale internaţionale derulate în ultimii ani.  În cadrul catedrei de Electrotehnică, al cărui şef de catedră este, se află în pregătire realizarea unui laborator de compatibilitate electromagnetică. „Va fi primul laborator de acest fel din UTCN şi din Ardeal. Este gata aproape 70%. Pe sfârşitul anului estimez că va fi funcţional“, explică profesorul clujean. În acest laborator vor putea fi făcute teste de radiaţii electromagnetice la care vor fi supuse dispozitive electrice şi electromagnetice, în camere complet ecranate. „Fiecare dispozitiv trebuie să se încadreze în normativele europene de radiaţii, specifice domeniului din care provine”, mai explică profesorul Ţopa.

Lecţia germană

În 1991, o bursă i-a dat şansa de a studia în Germania.  S-a adaptat repede la condiţiile de lucru de acolo, iar în 1992 a luat decizia de a nu rămâne acolo. „Am avut momente în care am regretat această decizie şi momente în care nu am regretat-o“, mărturiseşte inginerul. Cât despre experienţa germană, profesorul crede că românii nu vor învăţa niciodată lecţia germană a seriozităţii şi preciziei. „Nu e în firea poporului român, dar nu suntem singurii“, spune, cu indulgenţă, profesorul Ţopa. El a remarcat, însă, că doctoranzii români care merg acolo se schimbă şi ei, se adaptează, în momentul în care îşi schimbă mediul de lucru.

Coordonează Oficiul de Relaţii Internaţionale

Vasile Ţopa este, de şase ani, coordonatorul Oficiului de Relaţii Internaţionale al UTCN. În această calitate, a avut ocazia de gestiona atât studenţii străini veniţi să studieze la UTCN (dintre care mulţi din Portugalia sau Italia şi mai puţini din zona anglo-saxonă), dar şi de a lua contact cu firmele multinaţionale aflate în căutare de viitori angajaţi, direct de pe băncile facultăţilor. „Până înainte de criză, ne contacta cel puţin câte o companie pe săptămână, apoi s-a întâmplat să nu avem nicio întâlnire pe trimestru. De trei patru luni încep, din nou, să apară firmele internaţionale interesate de studenţii noştri“, a mai declarat Vasile Ţopa.

Profil
Născut. 29 iulie 1957, Cluj
Studii. Politehnica din Cluj în 1982, doctorat în inginerie electrică, în 1998
Familie. Căsătorit, doi copii

Ce-i place
Apreciază ordinea, dar şi lucrurile făcute cu sufletul, nu doar cu mintea şi nu doar de nevoie. Îi plac şi oamenii care spun lucurilor pe nume, direct.

Ce nu-i place

Inginerul spune că nu-i place incorectitudinea şi impoliteţea. În consecinţă, nu-i plac oamenii care nu-şi ţin cuvântul dat, nici cei care nu-şi fac job-ul cum trebuie.

Cum e inginerul român faţă de cel german?
Nu există nicio diferenţă de calitate, pregătire, capacitate de inovare  între primii 10% dintre cei mai buni ingineri români şi primii 10% cei mai buni ingineri germani.

Ce firme au contactat UTCN în căutare de viitori angajaţi?
Ne-au contactat în special multinaţionale, cum ar fi Emerson, Nokia sau Tenaris. Mai sunt şi altfele, cu care suntem în discuţii, dar cărora, deocamdată, nu le putem spune numele.

citeste totul despre: