Un hotel din Cluj, de 5 stele, primul din ţară cu centrală de cogenerare. Energia produsă de aceasta ar putea lumina străzile unui oraş ca Gherla

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un hotel din Cluj-Napoca a anunţat marţi, 10 decembrie, într-o conferinţă de presă, că inaugurează, în premieră naţională, o centrală de cogenerare în valoare de 200.000 de euro care produce atât energie electrică, cât şi termică.

„Am inaugurat centrala de cogenerare în sistem Esco pe gaz natural a Hotelului City Plaza, care produce simultan energie termică şi electrică, fiind prima de acest fel din industria hotelieră din România. Electricitatea produsă cu ajutorul acestei centrale este suficientă pentru a ilumina 900 de corpuri de iluminat de pe străzile unui municipiu precum Gherla, iar agentul termic poate încălzi apa unui bazin semi-olimpic", a spus managerul Hotelului City Plaza, Cosmin Sîndean.

Punerea în practică a acestui proiect înseamnă, adaugă managerul hotelului, creşterea eficienţei energetice a clădirii hotelului prin diminuarea consumului de energie electrică şi gaz metan cu 20%. Iar investiţia de 200.000 de euro în noua centrală se va amortiza în 8-9 ani.

Centrala a fost realizată în urma unui parteneriat cu compania EnergoBit Esco. Centrala a fost dimensionată pentru a acoperi banda de consum termic al hotelului atât pe timp de vară, cât şi pe timp de iarna, asigurând-se un număr ridicat de ore de funcţionare anual. Mai precis, centrala de cogenerare asigură 65% din necesarul termic şi peste 50% din necesarul de electricitate al hotelului în funcţie de activitatea desfăşurată momentan.

Hotelul City Plaza din Cluj-Napoca are cinci stele, funcţionează din 2005, iar în 2013 a obţinut certificarea de "clădire verde".

Mai puteţi citi:

VIDEO Imagini spectaculoase de la 2.000 de metri altitudine: ridicarea celui de-al zecelea hotel de gheaţă la Bâlea Lac

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite