EXCLUSIV Serial despre plagiat. Episodul I. „Nu căutaţi plagiatul în lumea politică! Acolo sunt doar victimele lui! Adevăraţii făptaşi sunt universitarii“

EXCLUSIV Serial despre plagiat. Episodul I. „Nu
 căutaţi plagiatul în lumea politică! Acolo sunt doar victimele 
lui! Adevăraţii făptaşi sunt universitarii“

Afiş de la un eveniment anti-plagiat de la Cluj  FOTO: Florina Pop

Preşedintele Asociaţiei Grupul pentru Reformă şi Alternativă Universitară din Cluj-Napoca, Dorin Isoc, spune că societatea civilă poate reuşi acolo statul şi justiţia au eşuat: lupta contra plagiatului din România. Tot acesta susţine că în universităţi găsim o „mafie a plagiatului“.

Ştiri pe aceeaşi temă

Asociaţia Grupul pentru Reformă şi Alternativă Universitară (GRAUR) din Cluj-Napoca a devenit mai vizibilă după ce a creat Indexul Operelor Plagiate în Riomânia de la www.plagiate.ro, a cerut pe data de 19 decembrie 2014 Universităţii din Bucureşti să retragă titlul de doctor premierului Victor Ponta şi apoi a trimis pe 2 ianuarie, anul acesta, o scrisoare deschisă tuturor rectorilor universităţilor româneşti  intelectualilor români prin care le cereau acestora să ia atitudine legat de OUG a Guvernului care permite renunţarea la titluri ştiinţifice de bună voie.

„România nu trebuie să fie unică prin adoptarea unor atitudini şi măsuri care frizează absurdul, ci ea trebuie să se remarce prin modalităţile prin care îşi conservă şi îşi apără patrimoniul cultural“, se arăta în acea scrisoare.

GRAUR este cunoscută şi pentru termeni duri în care critică fenomenul plagiatului. Preşedintele acesteia, universitarul clujean Dorin Isoc, crede în condiţiile actuale că numai societatea civilă poate schimba lucrurile în această ţară, inclusiv prin eradicarea definitivă a “cancerului academic”, plagiatul.

Preşedintele GRAUR, Dorin Isoc, vorbeşte, într-un interviu, pentru „Adevărul“, despre „mafia“ plagiatului pe care o găsim, spune el, în universităţi, dar şi despre cine poate lua atitudine într-un caz de plagiat.

Cum are de gând Asociaţia GRAUR să lupte contra plagiatului?

Puterea societăţii civile este foarte mare. Dacă justiţia, DNA, poliţia acţionează cu respectarea strictă a legii, societatea civilă are dreptul să folosească toate mijloacele prin care legea nu este încălcată. Societatea civilă este comunitatea oamenilor cu adevărat liberi şi creativi. Prin acţiunile lor, ei pot să devină şi inovativi, adică să facă pasul mare de la intenţie la faptă.

Se ştie că statul, legea şi justiţia au eşuat lamentabil în combaterea  plagiatului. Mai mult, în mod cu totul ruşinos, statul şi-a dovedit şi lipsa de previziune şi coloană vertebrală când nu a reuşit să oprească demersurile inimaginabile de a permite unui premier-plagiator să rămână în funcţie şi să-şi facă propriile legi de lustrare individuală şi de sprijinire pe faţă a fărădelegii.

Rezultă de aici că societatea civilă are şansa şi oportunitatea să-şi dovedească adevărata menire şi putere.

Plagiatul a devenit un fenomen în România. Ce rol au oameni politici?

Plagiatul nu este un simplu furt. Este un furt viu, o însuşire de merit, este fapta celor care nu pot, dar pe care orgoliul îi mână să probeze că pot. Pentru unii, plagiatul este calea de a parveni. Este o faptă care se întâlneşte şi se propagă, prin excelenţă şi aproape exclusiv, în mediul universitar sau în relaţiile acestuia cu societatea.
Nu căutaţi plagiatul în lumea politică, fiindcă acolo sunt numai victimele lui! Adevăraţii făptaşi şi instigatori sunt dascălii universitari. Plagiatul este cea mai extinsă fărădelege şi încălcare de integritate a lumii universitare şi a celor care colaborează cu aceasta.
Primul lucru care se omite când este vorba despre plagiat este că această faptă este una socială, adică se produce între oameni şi este destinată prostirii oamenilor. Al doilea lucru despre care nu s-a vorbit până acum este că în universităţile din România a început, în 1990, concursul de prostire cu scopul „cine plagiază mai mult”. Regula este simplă: eu plagiez şi te prostesc pe tine că sunt bun, tu mă prosteşti pe mine şi eu cred că eşti bun.
Efectele sunt uşor de prevăzut. În universităţile din România toţi plagiatorii se cunosc între ei şi toţi ştiu că, împreună, îi prostesc pe cei din jurul lor. Important este ca aceia din jurul lor să creadă că universitatea este pură şi de renume mondial cu calificativul „de maximă încredere”!
Fiind o comunitate a plagiatorilor, legea firii spune că se impune organizarea indivizilor. Cum marea pleaşcă a revoluţiei a fost democratizarea „democraţiei de partid a universităţii”, plagiatorii universităţilor au trecut la organizarea „partidei plagiatorilor”. Prin vot tovărăşesc şi aplauze furtunoase, plagiatorul şef, adică plagiatorul care îi ştia pe toţi ceilalţi fără ca ei să-i ştie toate plagiatele, a fost ales în funcţie de conducere.
Astfel au luat fiinţă „structuri mafiote ale plagiatului”, fie ele catedre, departamente, facultăţi sau universităţi.
Plagiatorii sau cei care ştiau să-i manipuleze pe plagiatori au devenit şefi de catedre, directori de departamente, decani, rectori.

Pasul următor a fost ca reprezentanţii plagiatorilor să ajungă în structurile ministerului sau, de ce nu chiar, miniştri ai educaţiei. Zis şi făcut! Reţeaua mafiotă silenţioasă şi a tot puternică a decis: orice organism al ministerului trebuie să conţină reprezentanţi ai tuturor facultăţilor importante în aşa fel încât fiecare să-şi poată susţine proprii plagiatori.

Astfel, dascălii de rând care nu au fost în stare să plagieze au devenit victime sigure. Ei sunt amânaţi la promovare, îndepărtaţi din decizie, pentru ei s-au înfiinţat Comisiile de etică a plagiatului, ei sunt cei concediaţi disciplinar. Comisiile de etică a plagiatului albesc orice plagiator, dar pedepsesc aspru pe oricine are ceva de spus sau face ceva ce nu place organizaţiilor plagiatorilor.

S-a instaurat Omerta, legea tăcerii, sau mai corect legea tăcerii vinovate! Omerta în varianta românească este una de partid: „cine nu este de partea noastră este împotriva noastră”. Ca să-şi merite pe deplin numele structurile mafiote ale plagiatului mai aveau nevoie de bani, în mod evident de bani publici.
Pleaşca cea mare pentru plagiatori au fost contractele de cercetare ştiinţifică cu finanţare publică. Cu un entuziasm debordant, structurile mafiote au dovedit că ştiu să lucreze şi să colaboreze la nivel înalt: eu îţi dau aviz favorabil pentru propunerea ta de proiect, tu îmi dai aviz pentru propunerea mea! Documentele proiectelor, propuneri sau rapoarte de fază, sunt monumente de creaţie pentru care orice plagiator se poate dovedi invidios!

Ce veţi face dacă veţi fi acuzaţi de defăimare, calomnie sau afectarea imaginii indivizilor pe care-i înscrieţi în Indexul Operelor Plagiate?

Ceea ce toată lumea omite este că plagiatul este o formă specifică de poluare intelectuală şi afectează întreaga societate, care este pusă în situaţia să se apere şi să-şi apere valorile. Nicio lege nu are această perspectivă şi nu este firesc să se aştepte apariţia unei legi care să privească morala activităţii de creaţie intelectuală.

Cu toate acestea suntem conştienţi că oamenii înrăiţi în rele vor fi oricând în stare să ne acuze pentru propriile lor fapte.
Pe noi ne apără o decizie CEDO pronunţată într-un caz care priveşte un plagiat, Hotărârea CEDO din 15 februarie 2007 în Cauza Boldea împotriva României, publicată în Monitorul Oficial nr. 615 din 21 august 2008.
Un rezumat al acestei decizii ar suna astfel: semnalarea unei fapte de plagiat nu priveşte aspecte ale vieţii private ale unor persoane, ci ale activităţii lor profesionale. O semnalare de plagiat are caracterul unei opinii adică a unei judecăţi de valoare şi reprezintă o exercitare a dreptului la exprimare al persoanei. Dacă la aceasta se mai adaugă şi detaliul că prin fragmentele de incidenţă este constituit un început de probă realizat cu documente publice, rezultă că decizia CEDO poate fi un argument foarte serios de acţiune dar şi de apărare a activităţii asociaţiei GRAUR în faţa doritorilor de „intimitate publică” referitor la faptele lor lipsite de integritate şi moralitate.

Al cui caz l-a judecat CEDO?

Povestea acestui caz este una extraordinară şi ea pune în evidenţă cum se naşte mafia plagiatului într-o universitate din România, cum acţionează ea şi care sunt regulile mafiei plagiatului. Faţă de alte fărădelegi, plagiatul lasă urme scrise, multe urme scrise şi toate urmele sunt publice.
În acest mod putem astăzi să reconstituim istoria primei acţiuni publice a unei structuri mafiote a plagiatului. Acţiunea a început în martie 2001, când, într-o şedinţă a Facultăţii de Automatică şi Calculatoare de la Universitatea Politehnică Timişoara, un tânăr şef de lucrări - să-l numim după prenume, Marian -  îşi arată indignarea faţă de maniera în care doi dintre colegii din catedră s-au dedat în timp şi continuă să se dedea la plagiate.
La 9 mai 2001, cei doi plagiatori depun plângeri penale pentru calomnie. În timpul dezbaterilor, facultatea depune în instanţă un raport, la care se adaugă şi depoziţia unor colegi-martori. Este evident că atât raportul, cât şi depoziţiile susţin poziţia structurii mafiote a plagiatorilor. Poziţia era simplă şi doctă: plagiatul nu e plagiat! Aceste situaţii constituie astăzi poziţiile indexate la 24/06 respectiv 15/00 a Indexului Operelor Plagiate în România. Oricine poate vedea ceea ce comisia structurii mafiote nu a văzut iar instanţele româneşti nu au dorit să vadă!
În martie 2002, justiţia română decide că Marian a greşit, a calomniat. Convins de adevărul intervenţiei sale şi de aberaţiile societăţii care acceptă în tăcere mafiatizarea mediului universitar, Marian se adresează CEDO care îi dă dreptate.
Structura mafiotă a Universităţii Politehnica din Timişoara şi-a desăvârşit activitatea prin scoaterea subtilă din sistem a unui tânăr înzestrat cu coloană vertebrală! Cine nu-i cu noi, nu trebui să mai fie!
CEDO s-a pronunţat în mod ferm şi fără ambiguităţi „mioritice” asupra dreptului de a acţiona prin semnalarea plagiatului.

Cine poate lua atitudine într-un caz de plagiat?

Plagiatul are la bază o lucrare publicată adică o lucrare adusă la cunoştinţa publicului. Deci, plagiatul este public şi are efecte în public. Ceea ce ne interesează pe noi este să identificăm persoanele care ştiu de plagiat, îl încurajează sau îl sprijină, dar şi acele persoane care au puterea să intervină eficient în combaterea lui.
În primul rând, trebuie să explicăm că odată publicată o operă, fie ea şi plagiată nu mai poate fi retrasă şi/sau distrusă. Cum o operă plagiată poluează mediul intelectual, sunt importante două măsuri imediate momentul identificării plagiatului.
Prima măsură este semnalarea prin publicare. Prin aceasta plagiatul se aduce la cunoştinţa tuturor persoanelor interesate. Noi am promovat soluţia centralizată şi neutră a Indexului Operelor Plagiate în România de la www.plagiate.ro şi suntem împotriva campaniilor accidentale şi partizane de presă pe această temă.
A doua măsură este cea a retractării. Prin retractare, autorul sau toate entităţile care au contribuit prin acţiune sau lipsă de acţiune, se dezice de fapta sa sau de favorizarea faptei, oricare ar fi modalitatea prin care aceasta s-a produs. Atâta vreme cât nu se produce retractarea, nu se poate vorbi de asumarea responsabilităţii de către făptuitor.
În urma experienţei acumulate din 2006, am identificat trei categorii de persoane care pot contribui la combaterea plagiatului.
Prima categorie este cea a agenţilor favorizatori. Aceştia sunt persoane care reprezintă instituţii de stat sau de agenţi economici care au atribuţii directe sau indirecte în asigurarea integrităţii operelor publicate:  ministrul educaţiei, preşedintele Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior care acreditează editurile, directorii de edituri , şi membrii colegiilor de redacţie sau recenzorii publicaţiilor. Este menirea agenţilor favorizatori să-şi retracteze acţiunile proprii şi să intervină asupra autorilor ca aceştia să-şi retracteze operele care se dovedesc plagiate.

A doua categorie este cea a garanţilor de integritate. Garanţii de integritate sunt persoane chemate să crească potenţialul de notorietate al unei instituţii. Din această categorie fac parte: Doctor-ii Honoris Causa ai universităţilor (DHC). DHC sunt titluri onorifice pe care universităţile le acordă unor persoane renumite ca să-şi crească cota proprie de notorietate. Fiind un titlu onorific, DHC poate fi abandonat de către cel care l-a primit. O persoană poate renunţa numai la titlul onorific de doctor honoris causa, pentru că poţi renunţa numai la primeşti drept cadou şi nu le ceea ce primeşti prin îndeplinirea unei proceduri legale!
GRAUR aşteaptă ca persoanele beneficiare ale titlului de DHC să intervină la universităţile sprijinite în momentul în care li se semnalează că sub auspiciile lor se produc plagiate. Renunţarea şi publicarea renunţării la titlul onorific conferit va fi considerat oricând un demers de onoare salutat cu înalt respect civic.

A treia categorie cu care asociaţia GRAUR operează sunt mediatorii sociali. Aceştia sunt persoane sau reprezentanţi ai unor instituţii cu menire publică şi influenţă în deciziile comunităţii care trebuie informaţi şi pot discuta şi decide în cunoştinţă de cauză în momentul în care au dovezi concrete asupra unui fenomen social cum este plagiatul. Aici avem persoane, care nu sunt simultan agenţi favorizatori sau garanţi de integritate, cum ar fi: preşedintele României, Majestatea Sa Regele Mihai I al României, Înalt Prea Sfinţia sa Patriarhul Bisericii Ortodoxe, Guvernatorul Băncii Naţionale, ziarele centrale şi locale etc. Din partea acestor mediatori se aşteaptă luarea de atitudine, interpretări avizate cu privire la starea lucrărilor în România, fundamentarea unor decizii locale sau generale.
Toate cele trei categorii de persoane vor fi informate prin cărţi poştale deschise în aşa fel încât orice persoană să facă o conexiune posibilă între un plagiat şi persoana destinatară pe baza informaţiilor existente pe www.plagiate.ro la rubrica Agenţi favorizatori/Garanţi de integritate/Mediatori sociali.

Ce vă aşteptaţi de la universităţi?

De la universităţi ne aşteptăm să adopte politici explicite de condamnare a plagiatului prin retractarea acţiunilor care au favorizat faptele de plagiat semnalate. Se solicită acestor universităţi să intervină asupra autorilor plagiatelor să-şi retracteze lucrările.
GRAUR va face prezentări publice pentru cele mai grave fapte ale structurilor mafiote ale plagiatului care se manifestă în principalele universităţi, care nu sunt cu necesitate private după cum se insinuează mereu.
Asociaţia a lansat în luna noiembrie un proiect de amploare sub numele „Şcoala fără plagiat, viitor fără corupţie”, prin care pune în practică strategia GRAUR de combatere a plagiatului.

Cum vedeţi pedepsirea plagiatorilor?

Având în vedere gravitatea socială deosebită, plagiatul trebuie să primească o pedeapsă exemplară. Am numit această pedeapsă castrare socială. Ea presupune îndepărtarea persoanei care a făptuit un plagiat de orice funcţie, demnitate publică şi din orice poziţie de decizie asupra modului de cheltuire a banului public.
Întrucât plagiatul afectează întreaga societate este firesc ca aceea persoană să nu poate reprezenta niciodată nicio comunitate printr-o funcţie primită prin vot.
Plagiatorul are la îndemână două căi distincte. Prima: continuarea activităţii într-o instituţie publică, unde el poate să promoveze profesional până la orice nivel. A doua cale este cea a activităţii în mediul privat, unde un plagiator poate deveni un om de afaceri de succes.

Care este calea prin care poate acţiona un plagiator după ce plagiatul său a fost adus la cunoştinţa publicului?

Fiind o faptă individuală care nu poate fi ştearsă sau anulată, reacţia firească a unui plagiator este retractarea. Prin retractare sau prin dezicere de faptă, plagiatorul are posibilitatea să-şi recunoască fapta şi să-şi exprime regretul pentru fapta sa. Retractarea, ca document, se publică la cererea plagiatorului de către cel care publică plgiatul identificat. Este important să se precizeze că retractarea nu ar trebui să fie numai din partea autorului plagiatului.

Retractarea este firească şi necesară din partea universităţii care recunoaşte faptele angajaţilor sau doctoranzilor săi este firească şi necesară, dar şi din partea editurii care îşi recunoaşte acţiunea lipsită de moralitate şi obligaţia de a împiedica în continuare activitatea persoanelor care au provocat plagiatul. Ar fi firesc ca retractarea să fie publicată în acelaşi loc în care a fost publicat plagiatul, fie ea şi pe pagina plagiate.ro.

Mai puteţi citi:

EXCLUSIV Şeful poliţiei anti-plagiat, despre ordonanţa „pontală“: „Haiducul-premier îndoaie şi dezdoaie legea de câte ori doreşte“

„Poliţia anti-plagiat“ atacă ordonanţa lui Ponta de renunţare la doctorat

Scrisoarea dură a unor clujeni, despre „Ponta copy-paste“: „Plagiatul nu este guturaiul unor indivizi afectaţi de  grandomanie, ci e cancer“

FOTO VIDEO Site-ul care identifică lucrările copiate, creat de un clujean. Dorin Isoc: „România are cel puţin 40 de şcoli de plagiat”

Ce zice Înalta Curte despre concedierea unui profesor universitar din Cluj: „În Evul Mediu, orice îndrăzneală de a gândi diferit era considerată o erezie“

citeste totul despre: