Săptămâna culinară la Târgul de Crăciun din Cluj. Ce surprize au pregătit organizatorii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine de la Târgul de Crăciun FOTO: Facebook Emil Boc
Imagine de la Târgul de Crăciun FOTO: Facebook Emil Boc

Distracţia la Târgul de Crăciun din Cluj continuă săptămâna asta cu ateliere culinare şi evenimente culturale. Printre aromele care vor pluti în centrul Clujului vor fi specialităţi italiene şi turceşti.

Sub motto-ul „Uneşte oamenii, reuneşte familionul“, Târgul de Crăciun de la Cluj intră în a treia săptămână, pusă sub semnul demonstraţiilor şi ateliere culinare. Nu vor lipsi animaţiile stradale, concertele, atelierele la Căsuţa Moşului şi colindele în faţa bradului.

Vor fi spectacole culinare cu dulciuri, cu bucătărie italiană, turcească, dar şi unul susţinut de Chef Horia Şimon. Aromele culinare vor fi însoţite de concerte susţinute de cei de la Liceul de Teatru şi Coregrafie „Octavian Stroia”, de Patricia Labou, de elevii Şcolii de Muzică „Tudor Jarda”, de Cătă la Lookru cu Mircea Baniciu, Victor Socaciu, Cătă & Sandy şi Adrian Ivaniţchi, trupa Natif, Taraf de Caliu, Patriciu Pop.

„Nici anul acesta nu trece fără un Cros, astfel că pe data de 15 decembrie, de la ora 18.00, suntem invitaţi să alergăm şi să facem o faptă bună. Crosul Spiriduşilor va avea 6 kilometri în total, cu un traseu de 3 kilometri parcurs de două ori: Piaţa Unirii Est – Strada Iuliu Maniu – Strada Baba Novac – Strada Eroilor – Strada Universităţii – Strada Brătianu – Strada Baba Novac – Strada Kogălniceanu – Strada Universităţii – Strada Napoca – întoarcere – Strada Napoca – Piaţa Unirii. Şi ca totul să fie mai distractiv şi în ton cu sărbătorile, organizatorii ne încurajează (ba chiar insistă) să ne îmbrăcăm frumos, în costum de Moş Crăciun sau de Spiriduş. Bineînţeles, puteţi veni şi costumaţi în reni, elani, cutii de cadou, globuri, brazi - fiţi creativi! Kitul de alergător presupune o donaţie de 50 de lei, iar fondurile obţinute după finalizarea evenimentului din taxele de participare şi sponsorizări vor fi donate către Asociaţia Acasă, pentru achiziţionarea de materiale de construcţii pentru locuinţele unor membri vulnerabili ai comunităţii noastre“, precizează organizatorii Târgului de Crăciun.

Cei ce vor să participe la cros se pot înscrie pe runnersclub.ro/crosulspiridusilor. Târgul de Crăciun 2018 este organizat în colaborare cu Primăria Cluj-Napoca.

Mai puteţi citi:

Singurul târg de Crăciun din România nominalizat printre 20 cele mai frumoase pieţe din Europa. Unde puteţi să-l votaţi

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite