Prognostic rezervat în cazul copilul de 8 ani muşcat de câini la Câmpia Turzii. „În zeci de ani de meserie nu au văzut atâtea plăgi pe un singur organism“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Copilul de 8 ani, muşcat de patru câini la Câmpia Turzii, se află în comă indusă la Spitalul de Copii din Cluj-Napoca. Purtătorul de cuvânt al instituţiei, medicul Călin Lazăr, spune că prognosticul este rezervat şi că doctori, colegi de-ai săi, au afirmat că în zeci de ani de meserie nu au văzut atâtea plăgi pe un singur corp.

„Copilul este intubat, ventilat, în comă indusă. Are plăgi multiple - muşcate de câini, unele la nivelul pectoralului stâng şi axilei stângi. El va suferi intervenţii chirurgicale multiple şi plastii şi intervenţii de recompresie. Prognosticul e rezervat. Colegii noştri spun că în zeci de ani de meserie nu au văzut atâtea plăgi pe un singur organism“, a declarat, pentru „Adevărul“ doctorul Călin Lazăr, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Copii din Cluj-Napoca.

Potrivit acestuia, medicilor le-a fost greu să găsească o suprafaţă de 25-30 de centimetri pătraţi ca să poată face seroterapia - metodă terapeutică pentru tratarea şi prevenirea unor boli infecţioase prin administarea serului luat de la un animal imunizat. „A fost greu de găsit“, a adăugat Lazăr.
Medicii spun că partea grea abia de acum începe.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Carmen Jucan, afirmă că a fost sesizată Protecţia Copilului deoarece puştiul era singur în momentul în care a intrat în curtea acelei societăţi comerciale - cu activitatea în domeniul construcţiilor - înconjurate cu gard. Câinii au fost luaţi de serviciul de ecarisaj şi duşi într-un adăpost pentru câini din Turda până la finalizarea anchetei, adaugă Jucan.

Surse din anchetă spun că puştiul ar fi sărit gardul aceeli societăţi comerciale ca să scurteze drumul spre casă.

Joi după-amiaza, un copil de 8 ani, din Câmpia Turzii, a ajuns de urgenţă la spitalul din localitate după ce a fost muşcat, de mai multe ori, de câini.

Ce declara poliţia Cluj: La data de 30 martie a.c., în jurul orei 17.50, ofiţerul de serviciu din cadrul Poliţiei Municipiului Câmpia Turzii a fost sesizat prin apel 112 cu privire la faptul că​ în curtea unei societăţi comerciale​,​ a fost atacat un copil de mai mulţi câini. La faţa locului s-a deplasat de urgenţă o echipă operativă de poliţişti pentru stabilirea şi cercetarea celor sesizate. Conform primelor verificări, în jurul orei 17.45, un minor, în vârstă de 8 de ani, din Câmpia Turzii, a pătruns în incinta împrejmuită cu gard a unui imobil aparţinând unei societăţi comerciale, din Câmpia Turzii, unde a fost atacat de către 4 câini care se aflau în curte.​

Victima a suferit multiple muşcături, aceasta fiind transportată iniţial la Spitalul Municipal Câmpia Turzii,  apoi fiind transferată la UPU Cluj-Pediatrie. În cauză a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, cadru legal în care se vor continua cercetările pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care s-a produs ​incident​ul​.

Mai puteţi citi:

Cluj: Băiat de 8 ani în stare gravă la spital după ce a fost atacat de patru câini de pază. Poliţia a deschis dosar penal

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite