Paştele în Ardeal între pomul-ofrandă pentru sufletele morţilor şi udatul plugarului
0Cea mai mare şi importantă sărbătoare a Creştinismului era pregătită minuţios în satele din Ardeal. Oamenii se curăţau sufleteşte, trupeşte, dar aveau grijă şi facă ordine şi în gospodării. Fetele care nu reuşeau să ţeasă haine noi pentru Noaptea de Înviere erau ameninţate cu Joimăriţa. În joia mare, obiceiul pomului aducea ofrande sufletelor morţilor, care erau aşteptate acasă cu focuri mari făcute în curţile oamenilor.
„Fiind vorba despre cea mai mare şi importantă sărbătoare a Creştinismului aceasta e precedată de o perioadă de pregătiri importante. Oamenii se pregătesc sufleteşte, mergând la spovedanie, trupeşte, ţinând post şi îşi fac curăţenie în gospodării, dar şi în <<satul din cimitir>> (cimitir/nr)”, povesteşte Ioan Toşa, cercetător la Muzeul Entografic din Cluj. În joia mare, în Ardeal, există obiceiul pomului. În dimineaţa acestei zile, în biserică se face o slujbă specială care necesită împodobirea unui pom. „De obicei se foloseşte un prun nu foarte înalt, care este împodobit cu poame uscate – prune, mere, pere, <<cocoşi>> din porumb şi în ultima perioadă chiar şi bomboane. Acestea erau trase în aţe care era puse pe pom. Pomul era pus într-un vas din lut nou, iar lângă acesta erau puse farfurioare şi cănuţe din lut, toate noi.De asemenea, lângă pom era un colac rotund din aluat de pâine albă sfinţit, care se dăruia preoţilor la final. După slujbă, poamele se dădeau copiilor, iar pomul era aruncat. Obiceiul pomului simbolizează ofranda adusă pentru sufletul morţilor”, a susţinut Toşa. El a mai arătat că obiceiul pomului se practică şi la nunţi, dar şi la înmormântări. „La nunţi se numeşte, în unele locuri, pomul raiului şi e împodobit cu nişte turtiţe în formă de păsărele. La nuntă sunt câte două păsărele, iar la înmărmântare doar câte una”, completează specialistul. După obiceiul pomului, se încheie perioada în care oamenii se puteau spovedi.
Joimariţa, baba cloanţa care le „vânează” pe fetele leneşe
Un alt obicei dedicat morţilor se săvârşeşte tot în joia mare. „Exista credinţa că din Joia Mare şi până în sâmbăta de Rusalii sufletele morţilor se întorc acasă. Astfel, în joia mare, în curte se face un foc mare pentru a încălzi sufletele morţilor. Lângă foc, este un scaun pe care se pun pâine şi apă, de asemenea, pentru sufletele morţilor”, povesteşte Toşa. „Pentru Noaptea de Înviere oamenii trebuiau pregătiţi trupeşte, sufleteşte şi trebuiau să poarte neapărat un articol nou de îmbrăcăminte. Întrucât hainele nu se cumpărau de la magazin, perioada dinainte de sărbători era foarte ocupată pentru femei care trebuiau să toarcă cânepa şi să ţeasă cămăşile. Pentru a le înfrica pe fetele leneşe, tradiţia spune că Joimăriţa, o fiinţă urâtă, un fel de baba-cloanţa, vine miercuri seara prin casele oamenilor şi verifică cât de bine a fost toarsă cânepa. Fetele care nu au făcut treabă bună sunt arse la degete de Joimăriţă”, spune, zâmbind, etnologul.
Apele care vindecă
Ioan Toşa susţine că o altă credinţă tradiţională din Ardeal spune că vinerea mare şi vinerea de după paşte sunt zile deosebite. „Se crede că atunci apele au proprietăţi vindecătoare şi cei care au probleme cu picioarele merg să se scalde în râu în speranţa că durerile vor trece. Cei care au probleme cu vederea se spală pe faţă cu apă din râu, crezând că vederea le va redeveni bună”, povesteşte specialistul.
Legenda ouălor roşii
Alimentele rituale în această perioadă sunt: „paştile” – pâinea sfinţită şi vinul luate de la biserică, pasca – un fel de brânzoaică făcută din aluat, brânză şi ou – şi oăule roşii. „Înainte de masa de prânz de după Înviere prima dată se mâncau ouă roşii şi pască. Oul are multe semnificaţii la diferite popoare. La creştini, obiceiul îşi are originea în legenda care spune că după ce femeile au văzut mormântul gol al lui Iisus s-au întâlnit cu două fete evreice. Când le-au spus acestora că Iisus a înviat, una dintre ele, care avea un coş de ouă în mână a spus: <<O să cred că Iisus a înviat, dacă ouăle pe care le am în coş vor deveni roşii>>. Şi ouăle au devenit roşii”, povesteşte Toşa. El a mai spus că dacă perioada Crăciunului este o sărbătoare colectivă, oamenii mergând la colidat, de Paşte, tradiţia spune că oamenii merg la biserică şi apoi rămân în familie.
Obiceiul udatului
Unul dintre cele mai interesante obiceiuri ardeleneşti de Paşte este mersul la udat. „Obiceiul a fost adus în oraşele ardeleneşti de către saşi şi s-a răspândit şi la sate. Acesta are de a face cu venirea primăverii. Întrucât parfumul era foarte scump cei mai săraci înlocuiau parfumul cu apă sau îl diluau foarte tare”, istoriseşte Toşa. Un alt obicei presupunea udatul pugarului. Însă nu cu parfum, ci cu apă din râu. „În sudul Transilvaniei, Maramureş şi Sfântu Gheorghe, exista un obicei în prima zi de Paşte care consta în luarea celui mai bun gospodar, a celui mai bun plugar, ducerea lui la râu şi spălarea cu apa rece din râu. Se considera că acest ritual va aduce noroc întregului pământ din sat care va da rod bogat. Apoi se mergea în casa gospodarului şi se încingea un fel de petrecere”, povesteşte etnologul.
citeşte şi
Tradiţii din Ardeal: în ziua de Anul Nou se deschide cerul, norocul umblă pe drum şi tinerii îşi află ursita de la porci
Cele mai frumoase colinde: Bună dimineaţa la Moş Ajun
FOTO Ghiţă. Cronica românească a unei sacrificări anunţate
EXCLUSIV Vampirii din Transilvania, ucişi de propriul mit
FOTO O englezoaică promovează Transilvania: de la Dracula la handmade
FOTO Meşteşugarii care aduc şezătoarea în mileniul trei. Ucenic la 10 ani
Se încarcă comentariile...
