O boală gravă cauzează 62 de amputaţii pe zi în România. O asociaţie din Cluj militează pentru înfiinţarea unui nou tip de medic - podiatrul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În România, se efectuează zilnic, în medie, 62 de amputaţii în rândul persoanelor cu diabet. Această statistică îngrijorătoare este punctul de plecare al iniţiativei Asociaţiei Naţionale de Podiatrie, care îşi propune dezvoltarea specialităţii de podiatrie în rândul asistenţilor medicali şi crearea meseriei de podiatru. Podiatrul se ocupă de îngrijirea picioarului.

Asociaţiei Naţională de Podiatrie a fost lansată, vineri, la Cluj-Napoca. "Cluj-Napoca a marcat o premieră în sistemul de sănătate românesc, şi anume lansarea Asociaţiei de Podiatrie, care urmăreşte să dezvolte specialitatea de podiatrie în rândul asistenţilor medicali şi să creeze meseria de podiatru în ţara noastră. Demersurile au pornit de la semnalarea problematicii piciorului diabetic şi a amputaţiilor la persoanele cu diabet zaharat, în condiţiile în care, în România, se efectuează zilnic, în medie, 62 de amputaţii în rândul persoanelor cu diabet. Podiatria se ocupă cu tratamentul bolilor piciorului", a spus, vineri, la Cluj-Napoca, într-o conferinţă de presă, Norina Gâvan, preşedintele Asociaţiei de Podiatrie. Potrivit acesteia, Asociaţia de Podiatrie îşi propune să sporească gradul de conştientizare a problematicii afecţiunilor picioarelor, în general şi, în special, la persoanele cu diabet zaharat, şi să le ofere asistenţilor medicali specializarea în acest domeniu. "Podiatrul trebuie să completeze echipa dedicată îngrijirii persoanei cu diabet zaharat. Este foarte important ca România să se alinieze modelelor internaţionale în ceea ce priveşte nivelul de îngrijire a persoanelor cu diabet zaharat, care se confruntă cu afecţiuni ale picioarelor. Potrivit Federaţiei Internaţionale de Diabet, prin includerea podiatrilor în echipa pluridisciplinară care îngrijeşte piciorul diabetic, dar şi piciorul cu alte afecţiuni, numărul amputaţiilor la nivelul membrelor inferioare ar putea fi redus cu până la 85%. La nivel global, podiatria este recunoscută ca specialitate în 19 ţări din întreaga lume, în prezent existând peste 100.000 de specialişti în podiatrie", a explicat preşedintele Asociaţiei de Podiatrie.


„Podiatrul va oferi educaţia specifică îngrijirii piciorului în general”

Norina Gâvan a subliniat că, în competenţa specialistului podiatru vor intra aprecierea factorilor de risc la nivelul picioarelor, screening-ul de neuropatie, adică testarea sensibilităţilor, şi arteriopatie, indicele gambă-braţ. "Podiatrul va oferi educaţia specifică îngrijirii piciorului în general şi, în special, a piciorului diabetic şi va evalua totodată încălţămintea persoanei cu afecţiuni ale picioarelor. Acesta va propune metode de prevenire a piciorului diabetic şi va realiza tratamente specifice piciorului diabetic precum tăierea unghiilor, înlăturarea calusurilor sau a tegumentului mort ori tratament specific pielii uscate. Mai mult, acesta va fi implicat şi în operaţiuni de debridare a ulceraţiilor, adică de înlăturare a ţesutului mort. De asemenea, specialistul podiatru va oferi tratamente conservative, de aplicare de pansamente specifice şi speciale", a mai spus Gâvan.

Primul pas 

Preşedintele Societăţii de Neuropatie Diabetică, Ioan Andrei Vereşiu, a declarat, la rândul său, în aceeaşi conferinţă de presă, că este nevoie de această nouă categorie de profesionişti. "Primul pas al Asociaţiei de Podiatrie constă în pregătirea unor formatori specializaţi în îngrijirea piciorului diabetic, iar etapa următoare o reprezintă pregătirea asistenţilor medicali în specialitatea de podiatrie", a spus Vereşiu. La lansarea Asociaţiei de Podiatrie au participat peste 150 de medici români şi specialişti internaţionali în domeniul podiatriei.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite