Militari suspecţi într-un dosar de contrabandă cu ţigări din Serbia şi Ungaria. Oamenii legii au confiscat peste 11.000 de pachete de ţigări
0Şase persoane sunt cercetate sub control judiciar într-un dosar instrumentat de procurori din cadrul Parchetului Militar Cluj, iar o persoană a fost reţinută. Dosarul vizează acţiuni de contrabandă cu ţigări din Serbia şi Ungaria. Oamenii legii suspectează implicarea unor militari în procesul de contrabandă.
Potrivit Biroului de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procurori militari din cadrul Parchetului Militar Cluj fac cercetări într-un dosar privind activităţi de contrabandă cu ţigări provenite din Serbia şi Ucraina. Sunt suspectate de implicarea în activităţile menţionate cadre militare din M.A.I. şi M.Ap.N., dar şi oameni de rând.
„A fost dispusă faţă de şase inculpaţi măsura preventivă a controlului judiciar, iar un alt inculpat a fost reţinut ieri pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de vineri, în funcţie de derularea şi rezultatele anchetei, să fie luată măsura preventivă corespunzătoare. Din probatoriul administrat până în acest moment a rezultat că infracţiunile au fost comise în nord-vestul României şi constau în primirea şi valorificarea acestor bunuri“, arată reprezentanţii Înaltei Curţi, într-un comunicat.
Joi, 6 aprilie, pe baza mandatelor emise de către Tribunalul Bihor, sub coordonarea procurorilor militari, s-au făcut 12 percheziţii domiciliare şi de autoturisme în cinci localităţi de către lucrători din cadrul D.G.A. - Serviciul Judeţean Anticorupţie Bihor şi I.P.J. Bihor, cu sprijinul efectivelor de jandarmi din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Bihor.
În urma percheziţiilor s-au confiscat 11.400 pachete de ţigări (228.000 ţigarete) de provenienţă străină, precum şi 20 kg de tutun vrac. Oamenii legii continuă cercetările.
Mai puteţi citi: