Lucian Blaga, poetul etern îndrăgostit
0
A fost cunoscut ca un mare taciturn, dar dacă scormoneşti în hrisoavele care scriu despre Blaga, afli că a fost un poet care a avut mai multe muze. „L-au mângâiat multe femei. Toate le-am înţeles, dar în braţele mele a murit”, mărturisea cea mai mare dragoste a poetului, Cornelia Blaga.
“Nicio soţie a unui mare creator – cum a fost Lucian – nu poate avea pretenţia de-a face să-i vibreze lira până la sfârşitul vieţii. Mie îmi aparţin „Poemele luminii” şi alte câteva poezii din volumele ulterioare. L-am înţeles perfect pe Lucian şi arta lui. Chiar dacă uneori n-a fost uşor… Dacă aş fi poetă, aş spune că am constituit o constelaţie, fireşte terestră. Numai că în jurul ei s-au ivit alte stele, care au luminat zarea poetului în căutarea de comori ale vieţii şi lumii. Repet, am înţeles realitatea situaţiei, şi locul din mijlocul iniţialei constelaţii neştirbit a rămas”!, mărturisea soţia poetului, Cornelia Blaga.
Dragostea de soţie
Poate cea mai mare dragoste a poetului a fost soţia, Cornelia Brediceanu, pe care a cunoscut-o la Braşov, apoi s-au reîntâlnit în sala de lectură a Bibliotecii Universitare din Viena în 1916-1917. “Dialogurile supra lui Verlaine, Rimbaud, Hamsun, Claudel, Ibsen, dejunuri la Maximillian Keller, ceaiul în Kunstlerkafee, un concert audiat împreună, toate acestea fac să se înfiripe între cei doi o dragoste profundă care va dăinui. La 16 decembrie 1920 cei doi se căsătoresc la Cluj. Am mai spus-o şi în „Lucian Blaga. Dicţionar”, deoarece reiau finalul din „Hronicul şi Cântecul vârstelor”, unde mi se pare că iubirea lor „irumpe” atât de frumos”, arată sciitoarea Fenia Driva în articolul Lucian Blaga şi inefabilul feminin.
Povestea Elenei Daniello
Poetul clujean Ion Mureşan a declarat pentru “Adevărul” că genialul Blaga “a avut o panoplie onorabilă de cuceriri”. El a amintit de relaţia poetului cu Elena Daniello, soţia lui Leon Daniello, renumit medic clujean care a înfiinţat, în 1926, primul dispensar studenţesc din România şi unul dintre primele din Europa. Despre relaţia cu Lucian Blaga a vorbit chiar Elena Daniello, într-un interviu acordat istoricului şi scriitorului clujean Ovidiu Pecican: „Prietenia s-a format în timpul tratamentului dentar. Aveam un cabinet, cel mai modern cabinet din Cluj. Inclusiv un aparat de radiografii dentare… Şi bolnavii erau foarte mulţumiţi. Se pare că lucram fin şi aveam răbdare. Şi când am terminat, între timp…” Una dintre cele mai frumoase poezii scrise de Blaga, „Risipei se dedă florarul”, a fost scrisă în 1951, în luna mai de către Lucian Blaga, în urma unei plimbări prin grădina botanică împreună cu Elena, arată scriitoarea Fenia Driva . Cei doi au stat pe banca din apropierea sălciilor înflorite şi dintr-un plop se cernea polenul bogat, în preajma lor: „Ne-om aminti cândva târziu / de-această întâmplare simplă /de-această bancă unde stăm /tâmplă fierbinte lângă tâmplă /visând, întrezărim prin doruri /latente pulberi aurii /păduri ce ar putea să fie /şi niciodată nu vor fi”. Despre relaţia cu Elena Daniello vorbeşte chiar Dorli Blaga, în articolul Martei Petreu, “Conversaţii cu… Dorli Blaga”,publicat în Apostrof, anul XII bis, nr. 11 (150), 2002,: Dorli Blaga: “[…] Doamna Daniello era foarte posesivă şi îl controla [pe Blaga – n. O. P.]. (...) Eu aveam vreo 16-20 ani… Eram pacienta ei. Şi îmi plăcea. Şi vărul meu Liciniu i-a fost pacient. Era fantastic de îngrijită. Aşa, respira curăţenia prin toţi porii. Şi tot ce punea pe ea era foarte bine făcut, foarte bun calitativ, nu era excentrică, de bun gust, dar nu avea şic. Nu avea. Se întâmplă la unele femei. Şi ştiu că Tata îmi spunea – eram adolescentă – că pentru o femeie e mai important să fie foarte îngrijită decât frumoasă. Bine fardată. Şi nişte mâini – dacă-mi lucra în gură, îmi făcea un tratament pentru gingii, mă uitam la mâinile ei… Eram un copil care nu ştia prea multe despre sex. […] Totuşi, cum mi-a trăznit mie în cap că are nişte mâini foarte «sexuale» şi că poate face orice cu un bărbat? Nu-şi făcea unghiile. Erau foarte îngrijite, dar nu erau date cu lac. Aveau ceva mâinile ei. Mâini foarte îndemânatice.”
„Domniţa, marea mea dragoste“
Într-o conversaţie cu un amic, Lucian Blaga spune: „Am aflat de la Măriuca, Hossule, că ai fost la Braşov şi ai vizitat-o pe Domniţa, marea mea dragoste. Ştii că „Nebănuitele trepte” este dedicată Domniţei! Haide, Hossule, să şedem sub nebănuitele trepte şi să vorbim de Domniţa”, se arată în lucrarea Feniei Driva. Lucian Blaga a cunoscut-o pe “Domniţa”, Gherghinescu Vanea, în 1937, în timpul drumului spre ţară, unde avea să-şi rostească discursul de recepţie la Academia Română. Visătoarea Domniţă de sub poalele Tâmpei era o fiinţă ieşită din comun, cu o personalitate puternică, fascinantă, cu o gingăşie sufletească, putere de sesizare, de receptare a liricului cu putere de stimulare şi inspirare a acestuia dincolo de orizont. Citind din Ciclul „Nebănuitele trepte” putem reface cu multă uşurinţă portretul Domniţei din fragmentele unor poezii: „Dumbrava Roşie”: Muşchiul reavăn, negrul murei/Ţine cumpăna căldurei,/Ieşi zeiţă din sandale/Vrerea e-a măriei tale! /Şi rămâi desculţă-n rouă / Tremură prelung în glas/Întrebarea de-i aievea/Astă clipă de popas.” Nu de puţine ori când Lucian Blaga poposea la Braşov, Domniţa invita în casa ei literaţi, artişti, profesori, fapt ce-l mâhnea pe poet. Explicabile sunt versurile din Încântare: „Domniţă din ţară bârsană, /Lumină sunt, inimă, rană/…Din visuri născute în zori/trimite-ţi-aş negrele flori/dar teamă îmi e că le pui/la soare-n răscrucea oricui”.
Vernonica Micle a lui Blaga
În perioada în care dragostea lui Blaga faţă de “Domniţa” a fost înlocuită cu mâhnire, în preajma poetului putea fi văzută tot mai des Eugenia Mureşan, se arată în articolul Feniei Driva. Femeia se regăseşte şi în poeziile sale, cum ar fi: Dacă m-aş pierde, Drum prin cimitire, Zi şi noapte, Prier. În familia protopopului Florea Mureşan, Lucian Blaga află o elevată atmosferă de intelectualitate, protopopul fiind un om citit iar soţia sa Eugenia , o femeie de o sensibilitate rară. „Mă simt foarte bine în această casă, în care port discuţii frumoase despre problemele filozofice cu Florea Mureşan, dar mai ales m-atrag conversaţiile pe teme literare şi cotidiene cu Geni. Ce minte arcuită, ce cascade de idei la această femeie. La puţine femei găseşti aşa fântână de dar. În preajma ei m-au inspirat multe lucruri şi i-am scris multe poezii”. Geni Mureşan se confesează spunând următoarele: „Sânt prietenă de mai mulţi ani a domnului Blaga, cel mai mare filozof şi poet, aşa cum Veronica Micle a fost prietena lui Eminescu”.
Livia Armeanu
Dr. Livia Ameanu l-a cunoscut pe Lucian Blaga, în vremea când era elevă la Sebeş, din spusele nepoatei poetului, dar personal l-a cunoscut la Gura Râului (1950) în casa Mărioarei Manta. „Doctoriţa Livia Armeanu a fost pentru Blaga o confidentă inteligentă, sensibilă, generoasă care niciodată nu a dezvăluit ce credea poetul despre ea, dar încrederea pe care o avea omul Blaga prin confesiunile care i le făcea şi comunicarea spirituală ce exista între cei doi era de netăgăduit. Ea, călca discretă în umbra poetului. Poeziile originale autograf dăruite Liviei de către poet, poezii originale, copiate de Livia şi corectate de Lucian Blaga, traduceri autograf dăruite de poet şi traduceri transcrise de Lucian, sunt mărturii care vin să se aşeze la baza acestei relaţii. <<Câinele din Pompei>>, <<Ullise>>, <<Suprema ardere>>, <<Cuib de rândunică>> sunt poeziile dăruite cu atugraf iar <<Noapte la mare>> este poezia originală cu autograf dăruită de Lucian Blaga, Liviei de ziua ei – 25 dec. 1959”, se mai arată în articolul Feniei Driva.
Se încarcă comentariile...
