O să las puţin deoparte admiraţia mea în ceea ce priveşte Clujul, pentru a trece direct la filme. Dar asta nu înainte (ups!) de a vă spune (sau de a vă reaminti) că, dacă ajungeţi pe aici, ar trebui să urmăriţi un interval de vreo jumătate de oră, seara, de pe la 19.00 până la 19.30, într-o zi cu soare, când lumina se filtrează atât de ciudat, gălbuie de miere, absolut uimitoare, un fenomen fizic pe care cineva sigur poate să-l explice, dar pe care eu pot doar să-l privesc uluită. Este, în minutele alea, una dintre cele mai frumoase lumini de apus pe străzile unui oraş.

Bun, acum că am zis-o şi pe asta, să trecem cu adevărat la filme, pentru că totuşi dacă aţi ajuns aici (sau plănuiţi să veniţi în următoarele zile la Transilvania International Film Festival) filmele sunt motivul. Sau poate şi pentru că aţi spera să daţi într-o seară pe stradă peste Armand Assante sau chiar, cine ştie, peste Alain Delon. Oricât de ciudat ar suna, nu cred că-i exclus, cel puţin pe Assante chiar şi eu l-am zărit într-o seară pe o terasă din centrul oraşului.

Şi acum filmele. Am văzut până acum în medie între trei şi patru filme pe zi, unele mi-au plăcut, altele m-au îngrozit, de la unele am ieşit, la altele am aplaudat. Oricum ar fi, în mod sigur veţi găsi ceva care să vă placă, fie în competiţie, fie în alte secţiuni (poate ar fi bine să vă orientaţi spre Supernova, unde veţi găsi filme premiate).

Având în vedere că fiecare film are mai multe proiecţii în cadrul festivalului, poate cinefilul din mine ar putea să-i facă poftă cinefilului din voi. Eu mi-am început weekendul la TIFF cu un film spaniol, “Vara lui 1993” (regia – Carla Simon). Este un film autobiografic, povestea unei fetiţe de şase ani care tocmai şi-a pierdut părinţii şi care se mută cu familia ei adoptivă. “Vara lui 1993” a primit premiul pentru cel mai bun film de debut la Berlin în 2017, este emoţionat şi călduros ca un anotimp în sălbăticie, iar prezenţa regizoarei la finalul proiecţiei cumva a întregit experienţa.

Şi pentru că anul acesta puteţi găsi multe filme slovene, m-am dus şi la pelicula “Copacul” (regia – Sonja Prosenc), povestea unei mame care îşi creşte copiii într-o casă încuiată, fără să-i lase să meargă afară, în stradă. Motivul se va devoala pe parcursul filmului, iar mulţi dintre voi ar putea să aibă în minte o altă peliculă, “Dogtooth”, deşi în “Copacul” lucrurile stau cu totul altfel.

Sâmbătă am ratat “Regele fără un ochi” din cadrul competiţiei şi am impresia că am pierdut ceva important, dar intenţionez să-l văd în altă zi. În schimb, am prins, tot în competiţie, un film ucrainean interesant, care s-ar putea să vă placă dacă sunteţi răbdători şi dacă agreeaţi conceptul de "slow cinema". Este vorba despre “Vremea crizantemelor” (regia – Dmytro Moiseiev), istoria unei văduve.

Un alt film din secţiunea Supernova, de data asta unul polonez, “Ultima familie” (regia - Jan P. Matuszynski), rămâne deocamdată preferatul meu. Este povestea (adevărată) a familiei unui artist polonez, Zdzislaw Beksinski, şi a familiei sale. Filmul are 124 de minute şi n-am simţit cum s-a scurs timpul. Orice v-aş mai spune în plus despre acest film ar deconspira totul, sper doar să aveţi chef să-l încercaţi.

Tot în cadrul competiţiei am mai văzut două filme pe care le-am ţinut minte. Unul este mexicanul “Zeus” (regia – Miguel Calderon), povestea unui tânăr care vânează cu şoimi pentru că vrea să se detaşeze de relaţia ciudată pe care o are cu mama lui.

Altul este “Piatră pe inimă” (regia – Gudmundur Arnar Gudmundsson), o coproducţie Islanda-Danemarca. De fapt am lăsat acest film la urmă pentru că, deşi nu mi-a zguduit creierii, mi-a plăcut mult felul în care regizorul rezolvă un subiect extrem de sensibil. Pe scurt, este o poveste care se petrece într-un sat izolat de pescari din Islanda. Personajele principale, doi adolescenţi, sunt în toiul unei revoluţii sexuale din vacanţa de vară. Unul dintre ei se îndrăgosteşte de o fată, în timp ce al doilea băiat realizează că este îndrăgostit de prietenul lui cel mai bun.

Cu filmele care m-au îngrozit sau plictisit am hotărât că nu are sens să-mi pierd vremea făcând liste. În rest, distracţia abia acum începe în Cluj, oraşul se aglomerează pe minut ce trece, pentru că urmează Zilele Filmului Românesc, secţiune care de fiecare dată aduce foarte mulţi cinefili la TIFF.

Oricum, oricâte filme aţi decide că vreţi să vedeţi în festival, important e să faceţi şi câte o pauză în care să respiraţi oraşul. Abia atunci va fi bine.

P.S. După ce am scris acest text m-am dus la un alt film (despre care voi scrie zilele următoare). La ieşirea din cinematograf, am găsit un oraş răvăşit de o ploaie zdravănă şi un cer plin de soare.