Judecător din Cluj: „De ce se vorbeşte doar despre drepturile inculpaţilor în aceste modificări legislative?“

Judecător din Cluj: „De ce se vorbeşte doar despre drepturile inculpaţilor în aceste modificări legislative?“

Judecătorul Mihai-Ştefan Ghica FOTO Arhiva personală

Judecătorul Mihai-Ştefan Ghica din Cluj spune că modificările aduse legilor justiţiei „sunt absurde, sfidează logica juridică“, iar propunerile legislative sunt „o veritabilă invitaţie“ pentru infractori să părăsească ţara fără a mai putea fi traşi la răspundere

Mihai-Ştefan Ghica (32 de ani) este judecător şi purtător de cuvânt la Judecătoria Cluj-Napoca. Spune că multe dintre modificările aduse legilor justiţiei îl lasă fără grai. 

„Pot spune cu toată convingerea că, în esenţă, modificările nu au o justificare juridică reală şi nicio fundamentare în realitatea socială. Multe sunt absurde, sfidează logica juridică. La o simplă analiză asupra justificării fiecărei propuneri se poate observa fie lipsa de legătură, fie lipsa proporţionalităţi între scopul declarat prin modificările urmărite şi mijloacele alese“, a declarat acesta pentru „Adevărul“.

În opinia sa, codurile ar trebui lăsate „în pace“ întrucât nu sunt necesare intervenţii legislative asupra lor, cu excepţia unor mici ajustări care decurg din deciziile pronunţate de Curtea Constituţională. Ghica susţine că „unul dintre cele mai mari neajunsuri ale justiţiei sunt modificările legislative frecvente“, respectiv lipsa personalului necesar pentru implementarea prevederilor din Codul de procedură penală.

Judecătorul subliniază că ar fi bine ca lumea să facă distincţie între Legile justiţiei şi cele două coduri, Codul penal şi Codul de procedură penală. El explică că Legile justiţiei privesc organizarea judiciară (Legea nr. 304/2004), statutul judecătorilor şi procurorilor (Legea nr. 303/2004) şi organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii (Legea nr. 317/2004) şi nu trebuie confundate cu cele două coduri care reglementează infracţiunile şi procesul penal.

Cele trei legi de organizare şi funcţionare a justiţiei au fost deja adoptate de Parlament, iar Codurile încă se discută.

„Am înţeles că prin aceste modificări se urmăreşte înlăturarea unor abuzuri  - nu am aflat despre ce abuzuri este vorba şi cine este organismul care le-a constatat -, însă nu este normal să înlături pretinse abuzuri prin denaturarea, înlăturarea firescului.  Există în lege suficiente mijloace pentru înlăturarea abuzurilor, iar dacă nu sunt aplicate corespunzător ar trebui să se stabilească de ce şi apoi să se ia măsurile pentru a face mecanismul funcţional“, precizează Ghica.

Mihai-Ştefan Ghica explică, în detaliu, într-un interviu pentru „Adevărul“, de ce consideră amendamentele propuse pentru modificarea codurilor „periculoase nu doar pentru justiţie ca sistem funcţional, ci pentru drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului în general“.

Aveau nevoie legile justiţiei de modificări?

În primul rând, voi face distincţie între legile justiţiei şi cele două coduri (Codul penal şi Codul de procedură penală). Legile justiţiei privesc organizarea judiciară (Legea nr. 304/2004), statutul judecătorilor şi procurorilor (Legea nr. 303/2004) şi organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii (Legea nr. 317/2004) şi nu trebuie confundate cu cele două coduri care reglementează infracţiunile şi procesul penal.

Cele trei legi de organizare şi funcţionare a justiţiei au fost deja adoptate de Parlament zilele trecute, în timp ce codurile se află încă în etapă precoce, aflându-se în Comisia specială parlamentară. Practic, Parlamentul va mai avea un cuvânt de spus în cazul legilor justiţiei doar dacă Preşedintele României primind legile spre promulgare le trimite spre reexaminare Parlamentului. Bineînţeles, dacă va fi sesizată Curtea Constituţională acestea vor fi supuse controlului de constituţionalitate. Aşadar, este târzie în acest moment orice discuţie în privinţa legilor justiţiei.

În schimb, proiectul de modificare a celor două coduri se află în plin proces legislativ, dezbaterile fiind necesare, mai ales faţă de conţinutul său de la acest moment.

 

Scurt CV

Mihai-Ştefan Ghica este judecător din 2011. A absolvit Facultatea de Drept a Academiei de Poliţie în 2008, a fost ofiţer în cadrul I.G.P.R. - Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti (2008-2009). Apoi a urmat cursurile Institutului Naţional al Magistraturii (2009-2011). Ghica are şi un masterat în Dreptul European şi Naţional al Afacerilor (2012) la UBB. Lucrează la Secţia Penal a Judecătoriei Cluj-Napoca.

Astfel, din punctul meu de vedere, la acest moment nu sunt necesare intervenţii legislative asupra codurilor, cu excepţia unor mici ajustări care decurg din deciziile pronunţate de Curtea Constituţională. Codurile trebuie lăsate „în pace”, este nevoie de timp pentru ca jurisprudenţa instanţelor să se poată aşeza.

În anul 2016 prin ordonanţă de urgenţă, respectiv prin lege au fost modificate numeroase articole din cele două coduri. Multe dintre schimbările aduse provocând confuzii, noi inadvertenţe şi au fost criticate în literatura juridică.

Unul dintre cele mai mari neajunsuri ale justiţiei sunt modificările legislative frecvente. O altă problemă, la fel de importantă - chiar dacă despre aceasta se vorbeşte mai puţin - este asigurarea personalului necesar pentru implementarea prevederilor din Codul de procedură penală - judecători, procurori şi grefieri. Degeaba ne plângem că procesele au o durată mult prea mare, că hotărârile nu sunt suficient motivate, respectiv că se comit erori, dacă nu asigurăm măsuri care să permită procurorului şi judecătorului să îşi facă treaba.

Am înţeles că prin aceste modificări se urmăreşte înlăturarea unor abuzuri - nu am aflat despre ce abuzuri este vorba şi cine este organismul care le-a constatat, însă nu este normal să înlături pretinse abuzuri prin denaturarea, înlăturarea firescului.

Există în lege suficiente mijloace pentru înlăturarea abuzurilor, iar dacă nu sunt aplicate corespunzător ar trebui să se stabilească de ce şi apoi să se ia măsurile pentru a face mecanismul funcţional.

Cum aţi califica modificările propuse de Comisia specială parlamentară asupra Codului penal şi Codului de procedură penală?

Pot spune cu toată convingerea că, în esenţă, modificările nu au o justificare juridică reală şi nicio fundamentare în realitatea socială. Multe sunt absurde, sfidează logica juridică. La o simplă analiză asupra justificării fiecărei propuneri se poate observa fie lipsa de legătură, fie lipsa proporţionalităţi între scopul declarat prin modificările urmărite şi mijloacele alese.

Am avut legi mai bune în comunism? 

Codul penal de la 1969 şi Codul de procedură penală de la 1968 au ieşit din vigoare în anul 2014, fiind supuse multor modificări legislative începând cu 1990.

Noile coduri au adus o altă politică penală, îndepărtându-se de sistemul represiv, de pedepsire, accentul căzând pe reintegrarea socială a infractorului. Pedepsele sunt în general mai reduse, infractorul aflat la prima condamnare fiind tratat net mai blând decât recidivistul. S-a realizat şi o unificare a legislaţiei penale, care a fost codificată în mare măsură într-un singur act normativ.

Codul de procedură penală a introdus separarea funcţiilor judiciare, instrumente de accelerare a procedurilor penale, proceduri de remediere în caz de încălcare a unor reguli, mijloace juridice noi de unificare a practicii instanţelor, precum şi numeroase principii din dreptul procesual penal occidental. Totuşi, au existat şi decizii ale Curţii Constituţionale prin care au fost declarate neconstituţionale  numeroase prevederi din acest cod.

Astfel, cred că legislaţia actuală reprezintă un pas înainte. Ar fi fost bine să fie însoţită şi de măsuri administrative suficiente pentru a se asigura aplicabilitatea deplină a noilor coduri. După cum am spus, nu s-au luat măsuri pentru degrevarea instanţelor sau pentru asigurarea condiţiilor umane şi materiale necesare judecăţii.

Care modificări v-au lăsat fără grai şi consideraţi că sunt mai mult decât absurde?

Sunt multe prevederi din proiect care te lasă la propriu fără cuvinte. Voi prezenta pe scurt câteva dintre acestea:

Inculpatul poate asista la audierea victimei direct (nu prin avocat cum este în reglementarea actuală). Ce declaraţie va oferi victima abuzată/agresată în prezenţa abuzatorului/agresorului? Nu se păstrează un echilibru rezonabil între drepturile inculpatului şi drepturile victimei!

Alte modificări propuse se referă la percheziţia domiciliară: probele găsite în imobilul percheziţionat care servesc la dovedirea altor infracţiuni decât cele pentru care s-a încuviinţat percheziţia să nu mai poată fi folosite într-o altă cauză. De exemplu, dacă se încuviinţează o percheziţie domiciliară pentru cercetarea unui furt calificat şi cu acea ocazie se  descoperă, arma unei crime, bani falşi sau droguri, aceste probe nu vor putea fi folosite într-un proces penal privind infracţiunile de omor, fals de monedă sau trafic de droguri. La fel vor sta lucrurile şi în cazul percheziţiei informatice.

Interceptările telefonice şi înregistrările nu vor putea fi folosite decât în dosarul în care au fost autorizate, chiar dacă din ele rezultă date şi probe care atestă comiterea de infracţiuni deosebit de grave (de exemplu contra siguranţei statului, contra vieţii, de corupţie etc.).

Când se formulează o plângere penală şi se indică un făptuitor, organele de urmărire penală vor fi obligate să înceapă urmărirea penală faţă de acesta, iar suspectul ar trebui informat de îndată despre ancheta ce se desfăşoară împotriva sa. Astfel ar deveni imposibilă administrarea de probe care impun ca infractorul să nu cunoască faptul că este cercetat.

Un exemplu în acest sens este cazul persoanei suspectate de infracţiuni de trafic de droguri care va trebui în prealabil informată că este urmărită penal şi doar ulterior să poată fi supravegheată/să-i fie interceptate şi înregistrate convorbirile telefonice. În astfel de situaţii ar deveni greoaie dovedirea activităţii sale ilegale, precum şi identificarea tututor membrilor reţelei infracţionale.

Este dincolo de orice raţiune juridică ca, în cazul în care poliţia sau parchetul nu descoperă autorul faptei în termen de 1 an de la data începerii urmării penale, să fie obligatorie clasarea cauzei. De exemplu, dacă se comite o infracţiune de omor prin cruzimi, iar autorul este necunoscut şi în termen de un an nu este descoperit, ar urma ca respectivul caz să fie clasat.

Se limitează nejustificat posibilitatea de a lua măsura arestării preventive când lăsarea inculpatului în libertate creează o stare de pericol pentru ordinea publică (de exemplu în cazul infracţiunilor de corupţie şi furt calificat).

Pot fi imaginate uşor infracţiuni de corupţie extrem de grave care pot conduce la tulburări sociale semnificative în ipoteza neluării măsurii arestului preventiv.

Care modificări vă împiedică să vă desfăşuraţi activitatea? Şi de ce? Daţi-ne două-trei exemple.

Se doreşte ca martorul să poată fi asistat la audieri de avocat şi să se consulte cu acesta înainte de a răspunde la întrebările adresate de organele judiciare. Mai mult, se intenţionează a se permite martorului să refuze să dea declaraţie prin simpla invocare a dreptului de a nu se autoincrimina, fără ca organul judiciar să poată verifica dacă motivul de refuz este real.

Practic, orice martor va putea refuza să dea declaraţii într-un proces penal, după cum doreşte. Martorul care refuză să dea declaraţii invocând dreptul de a nu se autoincrimina nu ar mai putea  fi tras la răspundere penală.

De exemplu, într-un proces referitor la o infracţiune de tălhărie, un martor care nu a participat la săvârşirea infracţiunii şi care nu s-ar putea autoincrimina prin declaraţia sa de martor invocă dreptul de a nu se autoincrimina. Instanţa nu poate trece peste acest refuz, neputând să mai sesizeze parchetul în privinţa săvârşirii infracţiunii de mărturie mincinoasă.

La ascultarea suspectului/inculpatului se interzice organului judiciar, inclusiv judecătorului, să cenzureze întrebările adresate de avocat, cu excepţia celor nerelevante. În practică în cadrul audierilor complexe se întâmplă frecvent ca întrebările adresate să fie reluate în diferite momente ale luării declaraţiei, aceste întrebări sunt relevante, dar nu sunt utile, însă nu vor putea fi cenzurate.

Se va interzice organelor administraţiei de stat să furnizeze - către instanţele de judecată şi parchete - date şi informaţii din bazele de date la care părţile, experţii parte sau avocaţii părâţilor nu au asigurat accesul, pentru garantarea principiului egalităţii de arme. Se înţelege din acest amendament că s-ar dori ca instanţele de judecată să nu aibă acces la anumite resurse de date pentru că părţile sau reprezentanţii lor nu au acces. S-a ajuns să se discute despre egalitatea de arme dintre instanţe şi părţi, în condiţiile în care judecătorul este cel chemat să judece, trebuie să aibă acces la toate tipurile de date şi informaţii şi nu se află în poziţie de adversar cu niciuna dintre părţi.

Nu se va mai putea dispune condamnarea în lipsa inculpatului dacă acesta nu a fost informat despre fiecare etapă a judecăţii. În concret, devine aproape imposibilă, tragerea la răspundere penală a unei persoane care se sustrage de la anumite faze ale procesului penal, context în care pentru multe infracţiuni se poate prescrie răspunderea penală înainte de a fi găsit făptuitorul.

De altfel, chiar dacă sunt găsiţi infractorii pe teritoriul altor state - în practica judiciară internaţională se resping cererile de extrădare/de predare în baza unei mandat european de arestare pentru că statul român nu asigură condiţii de detenţie şi de arest care să respecte drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului - , devine extrem de facil ca un infractor să se sustragă de la derularea unui proces penal.

Propunerile legislative sunt, în esenţă, o veritabilă invitaţie pentru persoanele care au comis infracţiuni la a părăsi ţara fără a mai putea fi trase la răspundere penală, urmând să aştepte liniştite împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale pe teritoriul altor state.

Care ar fi efectele acestor legi asupra oamenilor de rând? Daţi-ne două-trei exemple. Să ne aşteptăm la procese intentate la CEDO statului român?

În primul rând, victimele infracţiunilor se vor afla în situaţii vulnerabile atâta timp cât, de regulă, suspecţii/inculpaţii vor putea asista personal la audierea lor.

Limitarea probelor care pot fi folosite în procesul penal va afecta pe toţi oamenii care au fost victimele unor infracţiuni, de la furt până la cele mai grave infracţiuni. Se va ajunge în situaţia în care, potrivit actualei reglementări să se poată stabili vinovăţia unei persoane, iar în viitor acest fapt să nu mai fie posibil, întrucât probe ca înregistrările video, obiectele găsite la percheziţiile dispuse în alte cauze penale, înregistrările convorbirilor dispuse în alte dosare nu vor mai putea fi folosite în procesele penale.

Se va dispune clasarea în majoritatea cauzelor penale imediat după împlinirea termenului de 1 an de la data începerii urmăririi penale, multe persoane vătămate prin comiterea de infracţiuni rămânând cu prejudiciile nerecuperate sau cu interesele legitime nesatisfăcute.

Atunci când identitatea celui reclamat va fi cunoscută, acesta nu va putea fi surprins în niciun mod, de către organele de anchetă, pentru că primul demers care va trebui efectuat de către poliţie sau parchet va fi acela de a-l informa despre derularea procedurii penale împotriva sa.

Procese la CEDO vor fi cu siguranţă, multe, deoarece Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu garantează doar drepturile inculpaţilor, ci şi drepturile victimelor - dreptul la viaţă, inclusiv dreptul ca statul să efectueze o anchetă efectivă şi aptă să conducă la aflarea adevărului, dreptul la un proces echitabil vizează şi victimele infracţiunilor de orice fel. 

De ce se vorbeşte doar despre drepturile inculpaţilor în aceste modificări legislative?

Interzicerea absolută a oricăror comunicări publice, a declaraţiilor publice, precum şi a furnizării oricăror informaţii referitoare la faptele şi persoanele care fac obiectul procedurilor penale - în etapa urmăririi penale şi a camerei preliminare - limitează dreptul la informare, dar şi libertatea presei. Important este ca persoanele cercetate să nu fie prezentate ca vinovate, iar nu să se cenzureze de o manieră absolută furnizarea de informaţii care vizează comiterea unor infracţiuni.

Aşadar, în opinia mea, amendamentele propuse pentru modificarea codurilor sunt periculoase nu doar pentru justiţie ca sistem funcţional, ci pentru drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului în general.

 

Mai puteţi citi:

FOTO VIDEO Protest la Cluj. Manifestant: „Nu vreau să-mi învăţ copilul să devină hoţ!“

citeste totul despre: