FOTO VIDEO Clujeanul cu 13 fraţi şi abandonat de părinţi din cauza unei boli a fost selectat la concursul “Românii au talent”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cosmin Gabor FOTO: Facebook
Cosmin Gabor FOTO: Facebook

Cosmin Gabor, un MC la un club din Turda, a impresionat juriul de la „Românii au talent“ prin vocea sa. Însă, tânărul de 25 de ani are o poveste de viaţă umitoare: a fost abandonat de părinţi la scurt timp după naştere, a crescut într-un orfelinat, povesteşte că după ce a împlinit 18 ani a avut momente în care şi-a dorit să moară pentru că îi era foarte greu.

„Experinţa trăită la Românii au talent este, până acum, cea mai mare bucurie pe care am trăit-o.
Dacă o să câştig vreau să îmi cumpăr o casă şi să deschid un ZOO. Vreau să aduc animale care de care mai interesante şi ciudate. 30% din banii strânşi din preţul biletelor îi voi dona spre SMURD şi orfelinatele de copii din Cluj. Vreau să îi ajut pe acei copii cu haine, cu rechizite, cu tot ce nu am avut eu fiindcă ştiu prea bine ce înseamnă să-ţi lipsească multe“
,
spune Cosmin Gabor.

La 25 de ani este bucuros că a reuşit să facă un liceu şi să fie în centrul atenţiei la „Românii au talent“. Viaţa nu a fost deloc blândă cu el. Părinţii lui, care locuiau în Gilău, l-au abandonat la scurt timp după ce l-au adus pe lume din cauza unei boli pe piele. De ce? Poate ar răspunde dacă ar mai fi în viaţă.

Pat în scara de bloc

Cosmin Gabor povesteşte că acea boală pe care o are se numeşte vitiligo este o afecţiune a pielii caracterizată prin apariţia unor zone albe, lipsite de pigmenţi.
Spune că a pătimit destul din pricina acelei boli de piele, începând de la părinţi până la necunoscuţi.

„Aparenţele înşeală! Asta mi-aş dori ca oamenii să înţeleagă asta, să înţeleagă că nu e important cum arăţi, ce haine porţi, ci contează ceea ce ai în suflet, ceea ce dăruieşti“, afirmă clujeanul.
A crescut într-o casă de copii unde a trebuit să plece când a împlinit 18 ani. Atunci a început greul. Dormea prin scări de bloc, mânca doar pâine şi apă şi a trăit clipe când şi-a dorit să nu mai trăiască.

„Mi-a fost foarte greu să accept că nu am părinţi. Aveam nevoie de un sfat, de o îmbrăţişare, dar nu le-am avut. Ei nu au fost părinţii ei, ci cei care m-au îmbrăcat şi crescut la orfelinat. Asta le-am spus-o şi lor când au venit, la Gilău, să mă vadă. Le-am spus că ei nu sunt părinţii mei, că m-au abandonat“, mărturiseşte clujeanul.

Îi place să cânte, să danseze, dovadă este şi locul de muncă: un MC într-un club din Turda. Îi mai place să joace fotbal.

Crede în talentul său

Cosmin Gabor e convins că e talentat. „M-am înscris la Românii au talent pentru că cred în talentul meu. M-am bucurat mult când am văzut că oamenilor le-a plăcut cum am cântat“, afirmă tânărul.
Dacă cea mai mare bucurie a sa este experienţa de la „Românii au Talent“, cel mai mare regret e că nu a mers la înmormântarea părinţilor săi. Mai are 13 fraţi cu vârste între 18 şi 33 de ani. Spune că a învăţat multe din răutăţile pe care le vede şi le aude zilnic şi speră ca pe viitor să reuşească să facă o facultate, Conservatorul, şi să-şi întemeieze o familie.

„Un om care nu speră şi nu crede că lucrurile vor fi mai bune trăieşte degeba“, a spus Cosmin. El nu vrea să trăiască degeaba.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite