„Dragonii Transilvani” vor pleca în Afganistan. Peste 400 de militari ai Batalionului 811 Dej

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine de la ceremonia de plecare a militarilor români spre Afganistan. FOTO: Mapn.
Imagine de la ceremonia de plecare a militarilor români spre Afganistan. FOTO: Mapn.

Securizarea aeroportul din Kandahar, Afganistan. Aceasta este misiunea celor peste 400 militari ai Batalionului 811 Infanterie Protecţia Forţei "Dragonii Transilvani" Dej. Astăzi la Dej a avut loc ceremonia plecarii militarilor, la care a participat ministrul Apărării, Mircea Duşa.

„Dragonii Transilvani” vor executa, timp de şase luni, în principal misiuni de protecţie a forţei, la Baza aeriană din Kandahar, dar şi asigurarea libertăţii de mişcare pe căile de comunicaţii şi consilierea forţelor de securitate afgane. Militarii din Dej au participat, între anii 2002 şi 2015, la misiuni în teatrele de operaţii din Kosovo, Irak şi Afganistan, dar şi la numeroase exerciţii naţionale şi internaţionale, se arată într-un comunicat al MAPN. 

Şase luni în Afganistan

Comandantul Batalionului 811 Infanterie Protecţia Forţei "Dragonii Transilvani", lt. col. Adrian Costaru, a declarat, joi, la Dej, la ceremonia prilejuită de plecarea în Afganistan, că misiunea de bază este de a securiza aeroportul din Kandahar, transmite corespondentul Mediafax.

"Peste 400 de militari ai Batalionului 811 Infanterie Protecţia Forţei vor pleca, începând cu luna august, în Afganistan, pentru o misiune de şase luni în cadrul operaţiunii «Resolute Suport». Misiunea de bază este de a securiza aeroportul din Kandahar, iar misiunea secundară va fi cea de asistenţă şi consiliere a armatei afgane şi a celorlalte forţe de securitate", a spus Costaru.

Ce a spus Duşa

Potrivit acestuia, înainte de deplasarea în teatrul de operaţii din Afganistan, militarii Batalionului 811 Infanterie au desfăşurat o perioadă de pregătire specifică de patru luni. Prezent la ceremonia de joi, ministrul Apărării, Mircea Duşă, a declarat că militarii sunt ambasadori importanţi ai României în lume. "Militarii români fac cinste, reprezintă cu demnitate România în lume şi ori de câte ori mă întâlnesc cu parteneri din NATO, cu colegi miniştri din alte ţări, au numai cuvinte de laudă la adresa militarilor români. Sunt convins că sunteţi militari foarte bine pregătiţi, sunteţi profesionişti, băieţi şi fete deosebiţi ai Armatei Române, şi felul în care v-aţi pregătit vă va permite ca şi această misiune să o îndepliniţi cu succes. Vă urez să vă întoarceţi sănătoşi acasă", a spus Duşa.

Ordinul naţional „Pentru merit”

Drapelul de Luptă al unităţii a fost decorat de două ori cu Ordinul naţional „Pentru Merit”, în grad de Cavaler (cu însemne de război) – în anul 2006 şi, respectiv, în grad de ofiţer (cu însemne pentru militari, de război) – în anul 2011, şi a primit Emblemele de Onoare ale Statului Major al Forţelor Terestre (în anul 2007), Statului Major General (în anul 2014) şi Emblema de Onoare a Armatei României (cu însemn de război) – în anul 2014.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite