Mobilizare pentru „salvarea” sângelui artificial. Preşedintele Academiei: „Este o descoperire de răsunet mondial”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ştirea despre stoparea finanţării proiectului privind sângele artificial, invenţie cu potenţial de Nobel, a determinat solidarizarea societăţii civile cu cercetătorii de la Cluj. Un profesor a postat o petiţie pe net, iar reprezentanta unei asociaţii a anunţat o campanie de strângere de fonduri. Preşedintele Academiei, Ionel Haiduc, susţine că proiectul trebuie finanţat, fiind „o descoperire de răsunet mondial”.

Proiectul echipei coordonate de conferenţiarul Radu Silaghi-Dumitrescu, de la Facultatea de Chimie, din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai Cluj, privind realizarea sângelui artificial, a rămas fără bani din luna ianuarie. “Acelaşi lucrul se întâmplă în fiecare an, din 2007, de când am demarat acest proiect. Astfel, din ianuarie şi până în aprilie, uneori chiar şi mai mult, nu se primeşte niciun ban”, a explicat cercetătorul clujean. Astfel, trei cercetători au rămas fără salarii şi nu sunt bani pentru ractivii necesari pentru experimente. Suma necesară este de 500.000 de lei anul acesta şi încă pe atât anul viitor. Silaghi a arătat că în această situaţie se află majoritatea proiectelor de cercetare din România, care fie sunt blocate, continuă la nivel redus, circa trei luni, uneori chiar şi 6 luni, până sunt alocaţi banii. 

Răspunsul societăţii civile 

Societatea civilă a reacţionat prompt la ştirile apărute în presă, manifestându-şi solidaritatea faţă de cercetătorii clujeni. Astfel, un profesor de fizică de la un liceu clujean, Gabriel Teodorescu, a postat o petiţie on line intitulată „Apel în favoarea finanţării unei idei româneşti demne de secolul XXI – fabricarea şi testarea sângelui artificial”. “Există posibilitatea ca această cercetarea aplicativă să fie finalizată, prin donaţii chiar de potenţialii beneficiari din mediul social –economic, adică de oamenii de rând dornici să ajute sub sigla anonimatului şi mai ales dezinteresaţi de a fi promovaţi pentru fapta lor. Aportul financiar de susţinere a fiecăruia dintre noi, pentru realizarea şi testarea sângelui artificial, ar putea permite ca în câţiva ani, după efectuarea testărilor clinice pe animale şi pe voluntari umani, acesta să se poată găsi în centrele de transfuzii pe întregul mapamond.”, se arată în petiţia semnat de circa 20 de persoane din toată ţara. “Cu toate că ministerele de resort au inclus proiectul sângelui artificial în lista programelor cu prioritate naţională, finaţările continuă să fie aşteptate de către echipa de la Cluj, existând doar promisiuni din partea Bucureştiului şi nu numai”, mai precizează profesorul Teodorescu în petiţie.  

„Dacă proiectul va confirma şi se va realiza sângele artificial descoperirea va fi de răsunet mondial. Nu m-aş hazarda să spun că e de Nobel, pentru că e foarte greu de obţinut acest premiu. În orice caz, sunt convins că acest proiect merită finanţat, pentru că sunt finanţate multe proiecte care nu au o ţintă atât de clară. E un proiect de importanţă naţională”

Preşedintele Academiei Române, Ionel Haiduc,

Campanie de strângere de fonduri


Pe de altă parte, Camelia Mateş, consultant  în strângere de fonduri al Asociatiei pentru Relaţii Comunitare, a susţinut că, de săptămâna viitoare, va demara o campanie de fundraising. “M-am oferit să-i ajut să strângă nişte bani. Spuneau că au nevoie de 2.000 de euro să iasă din impas. Suma se poate strânge la o întâlnire cu potenţiali donatori într-o oră sau într-o săptămână-două dacă se postează pe o platformă specializată. Fiind vorba despre o cercetare foarte specială, fiindcă sângele artificial ar fi necesară la toată lumea, campanai se va adresa atât companiilor interesate de salvarea de vieţi, cât şi oricărei persoane. Sunt sigur că vor fi oameni care să doneze pentru aşa ceva”, a susţinut Mateş. Ea a arătat că o astfel de campanie ar avea succes întrucât mentalitatea oamenilor s-a schimbat: „Eu fac fundraising de mulţi ani şi sunt foarte mulţi oameni în Cluj şi în România care donează. E şi responsabilitatea statului, dar dacă statul nu face, putem noi, ca persoane, să ne implicăm”.

Preşedintele Academieri Române: descoperire de importanţă mondială

Preşedintele Academiei Române, Ionel Haiduc, chimist de profesie, susţine că descoperirea clujenilor va fi de importanţă mondială, dacă reuşesc realizarea sângelui artificial: „Dacă proiectul va confirma şi se va realiza sângele artificial, descoperirea va fi de răsunet mondial. Nu m-aş hazarda să spun că e de Nobel, pentru că e foarte greu de obţinut acest premiu. În orice caz, sunt convins că acest proiect merită finanţat, pentru că sunt finanţate multe proiecte care nu au o ţintă atât de clară. E un proiect de importanţă naţională”. El a susţinut, legat de necesitatea intrării proiectului în competiţie: „Legea prevede să există o anumită competiţie, atunci presupun însă că cei care vor decide vor ţine cont de perspectivele şi de importanţa acestui proiect”. 

Damian Dragoş, directorul fabricii de medicamente Terapia din Cluj, a susţinut:” Dacă e un proiect serios sunt convins că Minsterul îl va finanţa în continuare, e posibil să apară şi companii interesate. Ideea e că trebuie bătut la multe uşi, nu doar în România, ci peste tot, până se ajunge de la idee la punerea în practică”. 

Ministerul vrea competiţie

Anul trecut, ministrul Educaţiei, Mihnea Costoiu, a declarat că cercetarea privind sângele artificial este de „interes naţional”. S-au alocat cu această ocazie şi bani-200.000 de lei- la finalul anului 2013. Anul acesta, Tudor Prisecaru, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiintifică (ANCS), întrebat dacă va continua finanţarea, având în vedere că avem de a face cu un proiect de interes naţional, a declarat reporterului Adevărul: „Nu putem să spunem dacă se dau sau nu banii pentru acest proiect. Banii se dau prin competiţii. Poate că sunt alte proiecte de interes naţional. Poate un proiect privind Delta Dunării e mai important…”. Întrebat despre aceste afirmaţii, Radu Silaghi-Dumitrescu a susţinut: „Am vorbit cu domnul Prisecaru şi mi s-a spus că va exista o susţinere pentru proiect şi anul acesta. Acesta este cel mai important lucru. Am doar speranţe pozitive”. 

UBB sprijină proiectul “sângele artificial”

Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) a transmis un comunicat în care arată că: “încurajează şi susţine activitatea de cercetare ştiinţifică, domeniu considerat prioritar pentru comunitatea academică. Unul dintre proiectele de mare interes care se derulează în cadrul instituţiei, îl constituie “sângele artificial”, proiect condus de conf. univ. dr. Radu Silaghi-Dumitrescu”. În comunicat este inserată şi declaraţia lui Silaghi-Dumitrescu: “Ministerul Educaţiei susţine concret proiectul sângele artificial, în sensul în care a acordat finanţare şi promite să acorde în continuare. Sincopele administrative din finanţarea cercetării au loc în fiecare an (în special în primele luni) şi nu ni se întâmplă doar nouă. Din câte ştiu, ele ţin de data la care Ministerul primeşte efectiv fondurile în cont, pentru a le da mai departe. În mediul ştiinţific, regula este să câştigi finanţările prin competiţii. UBB este una dintre cele mai performante universităţi din sud-estul Europei şi una dintre cele mai deschise către excelenţă în cercetare. Fondurile pe care le are la dispoziţie sunt limitate, însă se fac eforturi pentru susţinerea proiectelor interne.” 

Repetenţi la cercetare 

România se află la coada clasamentului în Europa la capitolul investiţiilor în cercetare şi dezvoltare în medicină, conform datelor pe 2013 European Federation of Pharmaceutical Industries and Associations (EFPIA). În România s-au investit în cercetarea aplicativă şi dezvoltare în medicină 218 milioane de euro, mult sub media europeană de 940 milioane de euro. Potrivit raportului, ţara noastră se află pe locul 21 după investiţiile în cercetare şi dezvoltare în medicină, într-un clasament care cuprinde 31 de state europene.

Citeşte şi 

EXCLUSIV „Sângele artificial”, proiectul de Nobel al cercetătorilor clujeni, pus sub semnul întrebării de şeful Autorităţii Naţionale pentru Cercetare

„Daily Mail“, despre invenţia de Nobel a clujenilor: „Sângele artificial, care va putea fi folosit pe oameni, fără efecte secundare, a fost creat în România“

VIDEO Sânge artificial fabricat la Cluj: invenţie de premiu Nobel, şanse slabe de finanţare

Sângele artificial creat la Cluj, pe masa lui Barrosso. Traian Băsescu: „Voi solicita finanţare europeană pentru proiectul Cluj Innovation City“

Cum a ratat un român premiul Nobel? Povestea lui Gheorghe Benga

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite