Cum am putea astăzi să avem politicieni ca Iuliu Maniu. „A avut consecvenţa ascetismului, a lipsei opulenţei, a aplecării şi datoriei faţă de comunitate“

Cu ocazia Centenarului, în spaţiul public se vorbeşte despre Brătianu, despre Regele Ferdinand, despre „batalioane române treceţi Carpaţii”, dar prea puţin despre Iuliu Maniu, spune într-un interviu pentru „Adevărul” istoricul clujean Doru Radosav. Ce rol a avut Iuliu Maniu la Marea Unire, cum a ajuns acesta să fie principalul promotor al ideii de stat de drept în România Mare şi de ce a fost contestat în politica dâmboviţeană.

Iuliu Maniu a fost un pro-european convins, a fost promotorul ideii de stat de drept în politica României Mari, iar Unirea de la Alba Iulia a însemnat şi un proiect de ţară nouă la redactarea căruia politicianul transilvănean a avut un rol esenţial, a explicat istoricul clujean Doru Radosav într-un interviu pentru „Adevărul”.

Cu ocazia Centenarului excepţionala personalitate a lui Iuliu Maniu va fi omagiată la Cluj prin câteva manifestări cultural-artistice-comemorative care se vor desfăşura în perioada 22-27 octombrie 2018. Unul dintre istoricii care vor vorbi cu această este Doru Radosav, fostul director al Bibliotecii Centrale Universitare. Acesta a vorbit pentru

ADEVĂRUL: Ce reprezintă Iuliu Maniu astăzi la 100 de ani de la Unire? 

DORU RADOSAV: La 100 de ani de la Unire putem vorbi despre aşa-numita actualitate a lui Maniu într-o formulă consacrată în discursul public, istoriografic etc. În primul rând, personalitatea lui a fost puternic ancorată dincolo de realizarea idealului unităţii naţionale, în construcţia democratică a Europei de după 1918. Dacă ne referim la actul de la Alba Iulia de la 1 decembrie 1918, el a fost actorul principal al acestei construcţii a României Unite.

Indirect, el s-a înscris în rândul actorilor principali ai construcţiei Europei după primul război mondial, care de fapt e actuală şi azi în condiţiile geografiei politice, a structurilor statale, a raporturilor dintre state, a hărţii politice  a Europei unite de astăzi. Noi ne revendicăm astăzi din perspectiva Europei unite ale cărei  acte fondatoare provin din 1918, fie că vorbim despre români, polonezi, chei, slovaci etc. Prin urmare există o actualitate dată – predestinată în sensul în car el a fost un actor al acestei construcţii europene. 

ACOLO NU S-A ELABORAT O ROMÂNIE UNITĂ, CI O NOUĂ ROMÂNIE

În al doilea rând, toţi avem impresia, într-un fel puţin argumentată şi deloc analizată, că actul de la  Alba Iulia, de la 1 Decembrie 1918 a însemnat strict unirea, în sensul în care Transilvania, Basarabia, Bucovina s-au ataşat Vechiului Regat şi, prin urmare, a apărut o ţară mai mare construită pe centralitatea Vechiului Regat. Aceasta este o percepţie, să zicem, superficială deoarece la Alba Iulia, dincolo de faptul că s-a exprimat adeziunea sau unirea cu Vechiul Regat, s-a proiectat o nouă ţară, un nou proiect de ţară sau de stat. 

N-a fost doar Vechiul Regat care şi-a asociat provinciile istorice, ci acolo gândirea lui Maniu, a lui Goldiş, a elitei noastre conducătoare a elaborat un proiect de ţară, cum se spune astăzi, corect ar fi să spunem un proiect de stat, pentru că ţara înseamnă munţi, văi, păduri, câmpii. În schimb statul este o construcţie a oamenilor. 

Acolo nu s-a elaborat o Românie unită, ci o nouă Românie în sensul în care Rezoluţia de la Alba Iulia spune în câteva puncte esenţiale care sunt elementele structurale-constitutive ale acestui proiect de stat şi anume: o viaţă curat democratică în toate domeniile, libertatea de exprimare, libertatea de asociere, votul universal şi direct, libertate pentru confesiuni şi minorităţile naţionale, o legislaţie pentru muncitorimea industrială care era o clasă care se ridica şi avea un loc din ce în ce mai important în societate.

Cu alte cuvinte, la Alba Iulia a fost proiectat un stat, o ţară, nu ştiu dacă de atunci încolo am mai avut un proiect de ţară. Atunci am avut un proiect de ţară în interiorul căruia noi trăim şi astăzi. Unirea nu a însemnat doar o hartă, ci la Alba Iulia s-a elaborat un proiect de stat, de ţară. Cei de la Alba Iulia nu au gândit că ne alipim de Vechiul Regat pentru că  acolo este un stat ideal, dimpotrivă, ei au văzut un alt stat, o altă alcătuire a organizaţiei politice, economice, sociale etc. în condiţiile în care au fost completate aceste puncte cu următoarea formulare: „ca să ne înscriem în raţiunile civilizaţiei contemporane”. Proiectul era în acord cu tot ce exista în Europa la acea vreme.  

Iuliu Maniu. FOTO: Arhivă

SFÂRŞITUL VIEŢII LUI SE SUPRAPUNE PESTE SFÂRŞITUL DEMOCRAŢIEI ROMÂNEŞTI

Vă rog să ne faceţi un portret succint al lui Iuliu Maniu. 

Putem să-i facem lui Iuliu Maniu un portret foarte laudativ, putem să-l hagiografiem adică să-i facem dosar de sfânt, totuşi, folosind o altă formulă din limbajul nostru de lemn, Maniu a fost omul providenţial în sensul că, prin pregătirea, prin acţiunea şi gândirea politică, el a fost un om al timpului său prezent. A avut convingeri politice ferme în care idealul libertăţii naţionale şi al unităţii, erau dublat de un instinct democratic cum nu l-a avut niciun alt personaj din viaţa noastră politică. Sfârşitul vieţii lui se suprapune peste sfârşitul democraţiei româneşti. El se înscrie într-o suită de lideri politici, pornind de la Simion Bărnuţiu, de la generaţia Marii Unirii şi pana la sfârşitul democraţiei interbelice. A avut relaţii directe, genealogice cu Simion Bărnuţiu, cu un alt lider al memorandiştilor şi al Partidului Naţional Român, doctor Iuliu Coroianu. El s-a înscris într-o genelogie politică admirabilă a elitei transilvănene.

În egală măsură prin studiile sale de Drept la Cluj, la Budapesta, la Viena, după ce a urmat un colegiu reformat calvin în Zalău, unde se promova înnobilarea virtuţilor, demnitatea, mândria, loialitatea – acesta era tipul uman care se forma în acest liceu şi care se livra societăţii. Colegiul maghiar funcţiona într-o atmosferă de liberalism, de toleranţă, de puritanism, care a produs  personalităţi importante. Pe de altă parte, acest colegiu calvin ce aparţinea de religia reformată promova ideea naţională în credinţă în opoziţie cu unanimitatea catolică, astfel se considera că bisericile sunt ale neamurilor şi trebuie să întreţină identitatea etnică. Astfel, Maniu a învăţat naţionalismul său luminat într-un colegiu în care s-a promovat un naţionalism de factură maghiară. 

EU AM UN PARTID SOCIAL, AL MASELOR

În al doilea rând, remarcăm prestaţia sa, gândirea sa de dialectician politic pe care a arătat-o ca parlamentar. El a strălucit în confruntările cu marile personalităţi ale Imperiului Austro-Ungar de atunci. 

În perioada interbelică, a format Partidul Naţional Ţărănesc împreună cu Ion Mihalache, venind cu o doctrină de centru-stânga opusă plutocraţiei şi opulenţei liberale. El spunea: „eu am un partid social, al maselor, un partid de opinie cu orientare de centru stânga. El n-a fost un om de dreapta, ci un om de centru stânga venind dintr-o lume ardeleană nevoiaşă, dar gospodară, cu un statut material modest. El era confruntat tot timpul cu această plutocraţie liberală, cu lumea bancherilor liberali, cu politicianismul liberal, cu aristocraţia brătienistă, cu acel vizirat al familiei Brătianu. 
 

A subscris cu convingere desăvârşită la tema democraţie româneşti după 1918. De exemplu, el se opune Constituţiei adoptate de Guvernul liberal după război, în sensul că el spunea, la primul punct să fie trecută următoarea formulare „Statul Român este un stat unitar prin voinţa colectivă manifestată a românilor din Vechiul Regat, Basarabia, Bucovina, Transilvania. Era formularea cea mai democratică care se putea imagina la vremea respectivă într-un act constituţional: statul este expresia unei voinţe colective, a unui exerciţiu plebiscitar. Era în acord cu cele mai democratice formulări din Europa, poate cea mai democratică. Se opune politicianismului, aranjamentelor, a unei puteri discreţionare de partid, cum a fost Partidul Naţional Liberal, iată cât de actual este acum. El s-a opus autoritarismului lui Carol al II-lea, pe care l-a susţinut să revină în ţară, dar în momentul în care a sesizat pericolele instaurării unui regim autoritarist, a  devenit duşmanul lui neconcesiv.

În timpul războiului a pledat de fiecare dată pentru întoarcerea României  în cadrul Naţiunilor Unite pe baza liniei tradiţionale a garanţilor de politică externă românească din perioada interbelică. 

Pentru ideile şi convingerile sale naţionale şi democratice s-a jertfit pe sine. Nu a abjurat de la convingerile sale şi paradoxal această istorie nedreaptă l-a pus în situaţia de a muri în închisorile comuniste în ţara pentru a cărei unire a fost personajul principal la 1 decembrie 1918 – a fost, cum spunea cineva, artizanul Marii Uniri.

În plan extern el a fost un susţinător consecvent al unei Europe unite, a unei Europe a alianţelor, a integrării noastre să zicem, nu cu semnificaţiile de azi, în lumea democratică europeană. 

Ca personaj civil, în plan particular a fost de un ascetism  în comportament, în ţinută, în traiul zilnic, cum n-a fost niciun politician din România. A avut consecvenţa acestui ascetism al său, al lipsei opulenţei, al aplecării şi datoriei faţă de comunitatea în care a trăit. Venea de la Bucureşti la Şimleu şi la Bădăcin, iar ţăranii ieşeau în întâmpinare, îl salutau ş îl mângâiau ca pe un rege taumaturg, exista această percepţie mărturisită, un respect deosebit pentru că prin calităţile sale care ţineau de dreptate, justiţie, legitimitate, comportament exemplar a atras atenţia mulţimii. 

„Noi n-am aşteptat să treacă batalioanele române şi n-am aşteptat să vină regele Ferdinand să-l încoronăm la Alba Iulia. Încoronarea şi venirea batalioanelor peste Carpaţi sunt rezultatele, să zicem, ale acţiunii colective a poporului român din Transilvania şi din celelalte provincii”, spune Radosav. 

BIOGRAFIA LUI EXEMPLARĂ NI-L FACE NOUĂ ASTĂZI INCONFORTABIL

Cum este astăzi perceput Iuliu Maniu?

Exemplaritatea lui, biografia lui exemplară ni-l face nouă astăzi inconfortabil. Întotdeauna personajele exemplare ne creează un disconfort în plan etic. A fost un om deasupra noastră, noi încercăm să aplatizăm, să banalizăm, să omogenizăm şi tocmai de aceea, în acest an Centenar asist cu stupoare şi cu dezamăgire că de prea puţine ori se vorbeşte despre Iuliu Maniu când vorbim de actul Unirii. 

Vorbim şi de Brătianu şi de Regele Ferdinand, vorbim şi de „batalioane române treceţi Carpaţii”, dar batalioanele române n-au trecut Carpaţii în sensul realizării Unirii noastre, Unirea de la Alba Iulia a fost acţiunea şi gândirea colectivă a românilor de aici, a Românilor din Ardeal, Transilvania şi Banat, Iuliu Maniu fiind exponentul acestor idealuri şi a acestei acţiuni.

Actul de la Alba Iulia a fost o  lucrare a noastră, n-am aşteptat să treacă batalioanele române şi n-am aşteptat să vină regele să-l încoronăm la Alba Iulia. Încoronarea şi venirea batalioanelor peste Carpaţi sunt rezultatele, să zicem, ale acţiunii colective a poporului român din Transilvania şi din celelalte provincii.  

PROMOTOR AL STATULUI DE DREPT DIN ROMÂNIA

Conceptul de stat de drept este unul foarte actual în dezbaterile publice din România. Ce poziţie avea Iuliu Maniu vis-a-vis de statul de drept?

Maniu a fost singurul promotor consecvent al statului de drept în politica României după Unire. El a venit dintr-o altă lume şi a plonjat într-o lume a politicianismului dâmboviţean şi a rămas din această perspectivă un personaj distonant, urât de multe ori, criticat pentru că nu ceda, pentru că nu tranzacţiona, nu ştia ce e viaţa politică. În virtutea acestor principii netranzacţionate el sfârşeşte, rămânând fidel crezurilor şi idealurilor sale. 

Ideea stat de drept care presupunea respectarea legii şi a Constituţiei a fost o credinţă neschimbată a lui Maniu. În virtutea acestei exemplarităţi s-a confruntat cu mulţi adversari politici inclusiv cu Casa Regală faţă de care mulţi dintre politicienii şi intelectualii noştri s-au manifestat cu slugărnicie, au cedat, au fost cumpăraţi, au făcut compromisuri în proximitatea Regelui Carol al II-lea şi a camarilei acestuia, lucru pe care Maniu nu l-a făcut niciodată.

Istoricul clujean Doru Radosav va vorbi despre importanţa lui Iuliu Maniu în cadrul unui eveniment special care are loc pe 27 octombrie la BIblioteca Central Universitară Cluj. FOTO: R.F.

CIVILIZAŢIA MODERNĂ PRESUPUNE DOMNIA LEGII

 Filosoful Nae Ionescu era enervat de acest legalism al lui Maniu, care se extrage din zona juridică austriacă, din convingerile şi valorile etice în care a fost educat. El a fost un duşman al lui Carol al II-lea pentru că a încălcat Constituţia, a  încălcat ideea de monarhie constituţională. Asta însemna statul de drept până la urmă.  De asemenea, Maniu se lupta cu abuzurile în zona reglementărilor electorale pe care liberalii le făceau pentru a fi câştigătorii competiţiei politice. 

Corupţia exista şi atunci la nivelul comenzilor de stat, a contractelor preferenţiale. Maniu s-a extras de fiecare dată din aceste lucruri. El avut un anumit moment în biografia lui când într-un anumit context s-au făcut abuzuri privind anumite contracte de achiziţionare de arme în care erau implicaţi  nepoţii lui Maniu, iar adversarii au susţinut că e implicat şi el. Dimpotrivă el s-a extras şi a avut o atitudine fermă, condamnând astfel de abuzuri.

 Maniu vine cu acest proiect al statului de drept, al domniei legii, al respectării regulilor colective şi individuale. Statul de drept era o noutate pentru lumea tradiţională românească. El a câştigat bătălii politice cu promovarea statului de drept, a dreptăţii, a echităţii, a egalităţii de şanse. El spunea că proiectul de ţară propus la Alba Iulia este o „evanghelie a civilizaţiunii moderne”, iar civilizaţia modernă presupune domnia legii. Acestea erau ideile dominante în Europa vremii.

Care sunt diferenţele între mediul politic de atunci comparat şi cel de astăzi?

Lumea politică cu excrescenţele politicianiste a funcţionat întotdeauna, dar spre deosebire de lumea de azi, omul politic de atunci sau o bună parte din politicienii de atunci aveau o consolidare profesională, publică, o pregătire şi nişte convingeri. Aceste convingeri sunt miza câştigului politic. Astăzi, nu există o convergenţă între vorbe şi fapte. Putem constata acest lucru în fiecare zi, una spunem la ora 12, alta la 13, una spunem la 8 seara, alta a doua zi când ne trezim. Se poate verifica fără putinţă de tăgadă acest lucru, această diferenţă majoră între gând şi faptă, între ceea ce gândim şi  ceea ce facem sau între ceea ce spunem şi ceea ce facem.

Fiecare om politic dint toată lumea e sedus, interesat de câştigul imediat sau de câştigul  pe care-l poate obţine în planul popularităţii, de beneficiile materiale. Dar politicianul care poate fi un bărbat de stat aşa cum a fost Maniu este cel care urmăreşte cu consecvenţă această împlinire dintre gâd şi faptă, dintre vorbă şi faptă, pentru că numai aşa dobândeşti credibilitate. 

Putem reproşa clasei politice interbelice că nu a făcut ceea ce trebuia făcut, că existau şi atunci trafic de influenţă, nepotisme, existau, că asta e lumea noastră, dar în majoritatea cazurilor formularea: „omul  potrivit la locul potrivit” era urmată. Nu putem să ne facem copiii diplomaţi, deşi nu au nicio  relaţie cu diplomaţia, să ne punem nepoţii în funcţii publice într-o zonă care presupune profesionalism, putem da sinecuri, putem să recompensa electoral, dar, în esenţă, nu asta trebuie să domine societatea şi construcţia noastră statal-politică. 

„DOMNUL IULIU MANIU N-ARE NIMIC DIN VRAJA DE CULOAREA CURCUBEULUI”

Pentru a întregi portretul lui Iuliu Maniu, istoricul Doru Radosav a făcut trimitere la descrierea pe care i-a făcut publicistul Sever Stoica , în lucrarea „Iuliu Maniu”, publicată în 1928. 

„Domnul Iuliu Maniu n-are nimic din vraja de culoarea curcubeului, singularizat şi interiorizat, bărbatul de stat transilvănean nu este un om de vitrină, nici de galerie. N-are nimic din însuşirile de scenă ale suveranului sufragiului universal. Nu-şi maltratează  pieptul cu ropote de pumni ca vânătorii de popularitate, nu ia niciodată numele domnului în deşert şi nu-şi evocă în faţa întrunirilor iubirea de neam. Verbalizarea iubirii de ţară i se pare o jignire a pudoarei ce i-ar împurpura obrazul. Nu se destăinuieşte iubirea faţă de Dumnezeu decât în interiorul sufletului şi nu se rosteşte dragostea de neam decât în rugăciunea discretă a faptelor de fiecare zi. Oratoria sa impecabilă de o ţinută reţinută şi academică n-are nimic avântat, nimic hipnotic, nimic din vâlvătaia verbului care încleştează indignarea şi pumnii.

Întinat cu insulte s-a ferit todeauna de manierele de şatră ale Parlamentului, invectiva insultei nu i-a înveninat buzele în gâlceava parlamentară. Atitudinea sa sobră şi verbul să academic reabilitează Parlamentul alunecat la periferia bunului simţ.”  

Carte de vizită Doru Radosav

Doru Radosav este un reputat istoric clujean, fost director al Bibliotecii Centrale Universitare "Lucian Blaga" din Cluj-Napoca până la începutul anului 2016, care are următoarele domenii de competenţă: Istorie medievală, istorie orală, istoriografie, istoria mentalităţilor. Din 1997 este profesor universitar doctor la Facultatea de Istorie şi Filozofie, din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai. Este cordonator al studiilor aprofundate de istorie orală şi conducător de doctorat în Istoria Mentalităţilor şi Antropologie Istorică (începând cu 1997).

Citeşte şi

„Nu orice vânzător de îngheţată poate deveni politician“. Diferenţa dintre politicianul interbelic şi cel contemporan

INTERVIU „Sunt şanse foarte mici să mai apară un alt Ion Raţiu”