Copilotul rănit în accidentul aviatic din Apuseni va fi operat azi, din nou, la Cluj

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Avionul care s-a prăbuşit în Apuseni  FOTO: Mediafax
Avionul care s-a prăbuşit în Apuseni  FOTO: Mediafax

Copilotul Răzvan Petrescu, rănit în accidentul aviatic din Munţii Apuseni, va fi operat, azi, 31 ianuarie, din nou. Intervenţia chirurgicală va fi la nivelul bazinului, aceasta fiind a treia operaţie pe care o va face de când a fost internat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca.

Tatăl copilotului, Dan Petrescu, a declarat, vineri, presei, că operaţia va fi făcută la bazin. „Răzvan va fi operat la osul bazinului, în partea dreaptă. Este a treia operaţie la care este supus“, a spus Petrescu, citat de Mediafax.

Directorul de îngrijiri al Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca, Monica Costin, a confirmat că Răzvan Petrescu va fi supus unei noi intervenţii chirurgicale. La sfârşitul operaţiei vor fi anunţate, printr-un comunicat de presă, informaţii despre intervenţie.

Copilotul a fost supus unei intervenţii chirurgicale ortopedice la SCJU Cluj-Napoca în primele zile de după accidentul aviatic, iar ulterior unei operaţii la piramida nazală şi la femur.

Dan Petrescu a fost audiat, în aceatsă dimineaţă, de procurori. „Implicarea mea nu e mare, atât doar că am fost primul care a luat legătura cu cineva din avion. Am fost chemat în calitate de martor. M-au întrebat la ce oră m-a sunat Răzvan, le-am spus când şi că am vorbit 54 de secunde. Au încercat să vorbească şi cu el, dar n-au reuşit, vor mai încerca, asta e procedura, e un accident cu morţi, răniţi, e un dosar de cercetare penală şi Răzvan va fi la dispoziţia lor. Acum el trece prin alte încercări. Pe mine nu cred că mă vor mai chema la audieri, alte lămuriri nu am de dat“, a declarat Dan Petrescu, citat de citynews.ro.

Pilotul Adrian Iovan şi studenta Aurelia Ion şi-au pierdut viaţa după ce un avion de mici dimensiuni de tip BN2 la bordul căruia se afla un echipaj medical a aterizat forţat, în 20 ianuarie, într-o zonă muntoasă accidentată, la peste 1.400 de metri altitudine, la graniţa judeţelor Cluj şi Alba.

La bord se aflau patru medici - Radu Zamfir de la Spitalul Fundeni, Valentin Calu de la Elias, Cătălin Pivniceru de la Spitalul "Sf. Maria" şi Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beiuş, judeţul Bihor -, studenta de 23 de ani şi doi membri ai echipajului de zbor - pilotul Adrian Iovan şi copilotul Răzvan Petrescu. Echipa medicală din avion mergea la Oradea, unde urma să preleveze ficatul de la un donator de peste 60 de ani care a suferit un accident vascular cerebral.
 

Pe aceeaşi temă:

Eroii-salvatori din Apuseni, propuşi să fie cetăţeni de onoare ai judeţului Cluj

Gheorghe Giurgiu, Argentin Todea şi Gheorghe Trif, cei trei moţi din judeţul Alba care au ajuns primii la locul accidentului aviatic din Apuseni, vor deveni cetăţeni de onoare ai judeţului Cluj. Proiectul prin care li se acordă acest titlu de cetăţean de onoare al judeţului Cluj este primul pe ordinea de zi de mâine, 30 ianuarie. Cei trei vor primi o plachetă cu însemnele Clujului.

VIDEO Accident aviatic în Munţii Apuseni. Dorin Ungur, şeful ISU Cluj: Romatsa ne-a dat coordonatele greşite

Raportul Inspectoarutului de Urgenţă Cluj pe 2013 a fost prezentat, joi dimineaţă, de către şeful ISU Cluj, Dorin Ungur. Prezent la conferinţa de presă a fost şi Ioan Rus, directorul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale Cluj. Cei doi au făcut mai multe declaraţii legate de accidentul aviatic din Munţii Apuseni în care pilotul Adrian Iovan şi studenta Aurelia Ion şi-au pierdut viaţa.

Răniţii în accidentul aviatic, vizitaţi la spital de moţii din Horea. Le-au adus şorici, tort de casă şi cărţi de rugăciuni

Doi localnici din comuna Horea care au participat la acţiunile de căutare în urma accidentului aviatic din Munţii Apuseni i-au vizitat, marţi seară, pe cei patru răniţi internaţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) din Cluj-Napoca şi le-au adus şorici, un tort şi cărţi de rugăciuni.

Ofiţerul Aura Ion nu a raportat că pleacă cu avionul: Armata şterge urmele

Ministerul Apărării refuză să răspundă în ce condiţii a plecat sublocotenentul Aura Ion cu avionul care avea să-i aducă moartea. Regulamentele militare interzic părăsirea garnizoanei fără raport scris şi aprobat de superiori.

MĂRTURII Dr. Sorin Ianceu: „Aura era inertă. Nu îşi putea mişca mâinile şi picioarele, ne striga pe nume. Imaginea ei mă afectează cel mai mult” Chirurgul orădean Sorin Ianceu s-a aflat în avionul prăbuşit, săptămâna trecută, în Munţii Apuseni. Când va fi externat, medicul îşi doreşte să meargă la mormintele lui Adrian Iovan şi al Aurei Ion, să se întâlnească cu colegul său dr. Radu Zamfir şi să îi viziteze pe moţii care i-au salvat. Nu exclude, însă, şi posibilitatea de a urca chiar la locul tragediei.

Rezultatele autopsiei pilotului Adrian Iovan şi a studentei, morţi în avionul care a aterizat forţat în Apuseni   Medicul Gheorghe Vieru, şeful IML Alba, a dat publicităţii, în urmă cu scurt timp,  rezultatele autopsiei efectuate la cei doi morţi în accidentul aviatic de la limita judeţului Cluj cu Alba, pilotul Adrian Iovan şi rezidenta.

FOTO VIDEO Reportaj din Apuseni: filmul tragediei aviatice, în care sute de săteni au încercat să-l salveze pe pilotul Adrian Iovan şi pe ceilalţi răniţi
Centrul comunei Horea din judeţul Alba, aflată undeva în creierii munţilor Apuseni, la limita cu Clujul, era înainte de miezul nopţii o „tabără“ unde s-au adunat medici de la SMURD şi de pe ambulanţe, salvamontişti, pompieri, jandarmi, dar şi oameni din satele învecinate ca să îi găsească pe cei şapte pasageri ai avionul căzut în pădure.

Mărturii din avionul groazei. Unul dintre medicii supravieţuitori: „Ne-am prăbuşit, sunt întins pe pământ, abia respir”. Medicul Valentin Calu, rănit în accidentul aviatic din Munţii Apuseni în care pilotul Adrian Iovan a murit, a sunat-o imediat după prăbuşire pe directoarea medicală a Spitalului Elias, Dana Safta, şi i-a transmis starea în care se află.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite