Să vorbeşti în aceste zile despre limitarea libertăţii presei în paradigmele „cei 10 jurnalişti de la Charlie Ebdo nu trebuiau omorâţi, dar totuşi au sărit calul” sau „cei 10 jurnalişti de la Charlie Ebdo nu trebuiau omorâţi, dar totuşi libertatea presei trebuie limitată” este, după părerea mea, o gravă fractură logică. Să afirmi frazele de mai sus, în condiţiile în care cadavrele caricaturiştilor de la Charlie Ebdo nu s-au răcit bine, înseamnă să accepţi că cei 10 ziarişti au avut o vină pentru faptul că doi tineri debusolaţi au intrat în redacţia săptămânalului parizian şi i-au mitraliat. Înseamnă să accepţi că Charlie merita să moară. Orice vină pe care le-o găseşti – că au sărit calul, că au exagerat, că au fost inconştienţi, că nu s-au gândit la cei 5 milioane de musulmani din Franţa – trebuie raportată la pedeapsa primită, adică executarea barbară. Nu poţi să intri într-un glob de sticlă şi să faci această disociere: „lăsăm la o parte atentatul de la Paris, pentru că nimeni, normal la cap, nu spune că acei oameni meritau să moară, dar hai să trasăm nişte limite pentru libertatea presei”. Când vorbeşti despre limitarea libertăţii presei în aceste zile poţi să o faci numai raportându-te la ce s-a întâmplat la Paris. Pentru că această problemă a presei - de a-şi aroga prea multă libertate ajungând să jignească simboluri religioase-  nu prea exista înainte de 7 ianuarie 2015, în ziua atentatului. Câţi musulmani au auzit de Charlie Hebdo înainte de 7 ianuarie 2015? Câţi cetăţeni europeni au auzit de Charlie Hebdo înainte de 7 ianuarie 2015? 
 
Orice vină pe care le-o găseşti caricaturiştilor francezi – că au sărit calul, că au exagerat, că au fost inconştienţi, că nu s-au gândit la cei 5 milioane de musulmani din Franţa – trebuie raportată la pedeapsa primită, adică executarea barbară.

 
Charlie merita să moară
 
Nu i-am văzut pe Andrei Pleşu, pe Cristian Tudor Popescu sau pe alţi  liderii de opinie care gândesc în paradigmele de mai sus, să susţină ÎNAINTE de acest atentat că presa are această problemă. De ce oare? Pentru că presa nu avea această problemă. Cei 5 milioane de musulmani din Franţa nu au ajuns săptămâna trecută acolo. Charlie Ebdo publica de ani buni astfel caricaturi. Şi totuşi, nu era nevoie de o retrasare a limitelor libertăţii presei. De ce? Pentru că libertatea excesivă a devenit o problemă a presei din ziua atentatului. Adevăratele probleme ale presei sunt, după părerea mea, altele mult mai grave: transformarea într-un mijloc de divertisment în dauna scopului informativ, lipsa de profesionalism a jurnaliştilor, tabloidizarea, transformarea într-un mediu de propagandă politică. A afirma acum, după atentatul de la Paris că presa are o problemă este ca şi cum ai spune că săptămânalul de caricaturi a provocat atacul barbar al teroriştilor. Este ca şi cum ai intra în logica bolnavă a teroriştilor şi le-ai da dreptate: „Până când să tot rabde musulmanii aceste jigniri. Charlie trebuia să moară”. E ca şi cum ai extrage din mlaştina însângerată a motivelor pentru care teroriştii musulmani au omorât mii de oameni pe tot globul, un motiv - jignirea adusă Profetului prin caricaturi, l-ai băga în maşina de spălat, l-ai scutura bine şi ai zice: „uite, un motiv legitim”. Şi apropo de musulmani - cel mai bun exemplu de conduită pe care-l are religia islamică este Mahomed; ce credeţi că a făcut Profetul când a fost batjocorit şi bătut de localnicii din Mecca şi Medina? S-a întors cu un kalaşnikov să se răzbune? „Nu, a îndurat, pentru că puterea Islamului este în cuvânt şi nu în război”. A spus asta preşedintele Ligii Islamice din Cluj, Diab Iyad, şi nu eu.  Eu cred că a susţine nevoia de limitare a libertăţii presei în acelaşi context cu atentatele de la Paris este indecent. 
 
"A afirma acum, după atentatul de la Paris, că presa are o problemă este ca şi cum ai spune că săptămânalul de caricaturi a provocat atacul barbar al teroriştilor. Este ca şi cum ai intra în logica bolnavă a teroriştilor şi le-ai da dreptate: Până când să tot rabde musulmanii aceste jigniri. Charlie trebuia să moară”.

Cât de liberă este presa 
 
Cine crede că astăzi presa are libertate absolută şi ar trebui să-i punem căluş se înşeală amarnic. În România şi în statele civilizate din Europa ziariştii nu mai intră la puşcărie pentru ceea ce scriu, dar în fiecare zi jurnalişti sunt condamnaţi de instanţe de judecată pentru că au încălcat drepturilor celor despre care scriu. E foarte bine ca jurnaliştii să fie responsabili şi să fie condamnaţi pentru tâmpeniile pe care le scriu, astfel creşte calitatea presei. În plus de aceasta, să afirmi astăzi că presa nu are limite este o greşeală. Există limitări ale presei pe anumite subiecte. De exemplu, negarea Holocaustului este explicit sau implicit ILEGALĂ în 17 ţări: Austria, Belgia, Canada, Republica Cehă, Franţa, Germania, Elveţia, Ungaria, Israel, Liechtenstein, Lituania, Luxemburg, Olanda, Polonia, Portugalia, România şi Slovacia. Pe de altă parte, să stabileşti limitele libertăţii presei în termeni precum „bună-credinţă”, „bun-simţ”, „înţelepciune” mi se pare naiv. Cum ai putea vreodată să defineşti aceşti termeni. Dacă i-ai defini ţinând cont de legile statului francez şi de cutumele jurnalistice franceze ale scolului XXI, ar trebui să recunoşti că ziariştii de la Charlie Hebdo i-au respectat . Pai, altfel, săptămânalul se închidea demult. Dacă analizezi activitatea caricaturiştilor după legile mai stricte ale Islamului, situaţia se schimbă. Ziariştii parizieni ucişi au avut următoarea perspectivă: „Noi suntem în Franţa şi respectăm legile Franţei, nu pe cele ale Islamului”. Problema este acum în mâna francezilor: vor cei 66 de milioane de francezi să-şi schimbe parametrii libertăţii câştigate la Revoluţia din 1789 pentru cei 5 milioane de francezi-musulmani? Greu de răspuns la ceastă întrebare, cu atât mai mult cu cât este greu de presupus că cei doi terorişti reprezentau comunitatea musulmană şi cu atât mai mult cu cât gestul s-ar face "cu pistolul la tâmplă". În ceea ce priveşte limitarea libertăţii presei, eu cred că purtarea acestor discuţii acum înseamnă să acordăm teroriştilor parizieni o mică victorie. 
 
Există limitări ale presei pe anumite subiecte. De exemplu, negarea Holocaustului este explicit sau implicit ILEGALĂ în 17 ţări: Austria, Belgia, Canada, Republica Cehă, Franţa, Germania, Elveţia, Ungaria, Israel, Liechtenstein, Lituania, Luxemburg, Olanda, Polonia, Portugalia, România şi Slovacia.
"Respect pentru religie" egal "teama de religie”? 
 
Trebuie să precizez că sunt creştin ortodox şi cred în Dumnezeu. Şi mai cred că orice credincioş, fie că este creştin, musulman, hindus sau mozaic, nu îşi va considera credinţa lezată dacă undeva într-un oraş al Europei, un săptămânal de satiră cvasi-necunoscut dacă ne raportăm la populaţia lumii, publică nişte caricaturi. Şi asta pentru că toleranţa este în centrul fiecărei religii. 
Şi în numele acestei toleranţe îmi permit să vă reproduc reacţia la atentatele din Paris a scriitorului Salman Rushdie, condamnat la moarte de ayatollahul Iranului în 1989 după ce a publicat cartea „Versetele satanice”:  „Religia, o manifestare medievală a iraţionalului, atunci când este combinată cu armament modern devine o ameninţare reală pentru libertăţile noastre. Acest totalitarism religios a provocat o mutaţie mortală în inima Islamului şi vedem consecinţele tragice ale acestui fenomen astăzi, la Paris. Eu sunt alături de Charlie Hebdo, pentru că noi toţi trebuie să apărăm arta satirei, care a fost întotdeauna o forţă care a luptat pentru libertate şi împotriva tiraniei, lipsei de onestitate şi prostiei. "Respect pentru religie" a devenit o expresie- simbol care înseamnă "teama de religie." Religiile, ca toate celelalte idei, merită criticate, satirizate, şi, da, merită lipsa noastră neînfricată de respect.”  
Ataşez şi versiunea în engleză cerându-mi scuze dacă traducerea nu a fost foarte reuşită: Religion, a mediaeval form of unreason, when combined with modern weaponry becomes a real threat to our freedoms. This religious totalitarianism has caused a deadly mutation in the heart of Islam and we see the tragic consequences in Paris today. I stand with Charlie Hebdo, as we all must, to defend the art of satire, which has always been a force for liberty and against tyranny, dishonesty and stupidity. ‘Respect for religion’ has become a code phrase meaning ‘fear of religion.’ Religions, like all other ideas, deserve criticism, satire, and, yes, our fearless disrespect.