VIDEO Urmărire ca-n filme în Cluj. O şoferiţă cu BMW conducea cu viteză, beată, şi cu poliţia pe urme. A lovit o altă maşină şi a rănit patru oameni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O şoferiţă de 29 de ani din Deva le-a dat de lucru, miercuri noaptea, poliţiştilor clujeni. A ieşit de la un club din centrul Clujului, s-a urcat la volan, deşi băuse.

Cum avea viteză, poliţiştii de pe strada Memorandumului au somat-o să oprească, conducătoarea auto a ignorat semnalele poliţiştilor şi s-a îndreptat spre cartierul Mănăştur, pe Calea Moţilor.

Acolo a pierdut controlul voanului şi a intrat pe contrasens, unde a lovit o altă maşină şi a rănit patru persoane care se aflau în aceasta.

Purtătorul de cuvânt al poliţiei clujene, Simona Emilia Virci, spune că: „Poliţia a fost sesizată la ora 23.40 că o femeie de 29 de ani din Deva a pierdut controlul volanului pe strada Calea Moţilor, a intrat pe contrasens, a acroşat o maşină în care se aflau patru pasageri. În urma impactului, o persoană din maşina acroşată a fost rănită grav şi trei rănite uşor. Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest şi avea 1,02 miligrame alcool pe litru in aerul expirat“.

Şoferiţa este cercetată pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi vătămare corporală.

Pagubele materiale produse sunt de circa 18.000 de lei, adică circa 4.000 de euro.

Mai puteţi citi:

Accident de Anul Nou la Bonţida: un pieton a fost omorât pe trecerea de pietoni

VIDEO Nuntă cu final tragic la Cluj: naşa a murit şi mireasa e în stare gravă, după ce maşina în care se aflau a lovit un cal

Două ore, două accidente. O elevă din Cluj a fost lovită, de dimineaţă, pe trecerea de pietoni. Mergea la şcoală

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite