André Rieu, concert în premieră la Cluj. Cât costă şi când vor fi puse în vânzare biletele

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Andre Rieu a mai susţinut concerte în România, la Bucureşti. FOTO: Arhivă Adevărul
Andre Rieu a mai susţinut concerte în România, la Bucureşti. FOTO: Arhivă Adevărul

Concertul lui André Rieu este programat pe 5 aprilie 2019, la BT Arena din Cluj. Spectacolul din România a fost inclus într-un nou turneu mondial, care a început deja, în septembrie, cu concerte în SUA şi Canada.

Biletele vor fi disponibile începând de joi,  29 noiembrie, la ora 10.00 şi vor putea fi achiziţionate atât online de pe www.eventim.ro sau www.andrerieu.com, precum şi din magazinele partenere Eventim din toată ţara: Orange, Vodafone, Germanos, Librăriile Cărtureşti şi Humanitas, magazinele Carrefour şi benzinăriile OMV, la casa de bilete din Iulius Mall şi  la preţuri ce pornesc de la 200 lei, în funcţie de categoria de loc.

În septembrie, turneul mondial l-a purtat pe marele artist pe marile scene din Statele Unite şi Canada, în luna octombrie în Argentina, în noiembrie în Australia, iar în luna decembrie va cuceri publicul din Marea Britanie.

Capitolul la care depăşeşte starurile rock

Starul mondial André Rieu este fără îndoială unul dintre cei mai populari muzicieni internaţionali ai momentului. Cunoscut ca fiind "Regele Valsului" din Mexic până în Australia, André Rieu susţine concerte în prezenţa a peste 600.000 de spectatori pe an, depăşind numărul spectatorilor care asistă la concertele superstarurilor internaţionale ca: Bruno Mars, AC/DC sau Rihanna.

Pentru a gestiona rutele de transport ale producţiei enorme între continente, au fost create 4 structuri fabuloase identice, care conţin 4 seturi de costume, de instrumente şi echipamente tehnice. 

Peste 40 de milioane de CD-uri şi DVD-uri vândute, de 30 de ori numărul 1 în topurile internaţionale şi 500 de discuri de platină îl fac pe André Rieu un adevărat "maestru al mulţimii", a titrat New York Times, după ce artistul a impresionat inclusiv în Statele Unite. Videoclipurile publicate pe contul său de YouTube au atins până acum peste un miliard de vizionări şi peste 3.7 milioane de fani îl urmăresc pe Regele Valsului pe Facebook.

În luna iulie a acestui an, André Rieu şi-a susţinut concertele fantastice anuale, în aer liber, în oraşul său natal din Olanda, Maastricht. Pentru prima dată, timp de 13 seri, mai mult de 15.000 de fani din peste 80 de ţări au luat parte la concertele sale extraordinare de la Vrijth

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite