Încă un stadion de top la Cluj-Napoca. Una dintre cele mai importante arene sportive din România va fi modernizată

Încă un stadion de top la Cluj-Napoca. Una dintre cele mai importante arene sportive din România va fi modernizată

CFR Cluj a disputat 12 partide în grupele Champions League pe stadionul din Gruia. FOTO: uefa.com

Conducerea CFR Cluj a anunţat că Stadionul ”Dr. Constantin Rădulescu” va intra într-un proces de modernizare la finele căruia îşi va mări capacitatea. În prezent, arena dispune de 23.500 de locuri.

Ştiri pe aceeaşi temă

Managerul sportiv al fostei campioane, Bogdan Mara, a explicat în ce vor consta lucrările care ar urma să schimbe aspectul stadionului din cartierul Gruia. 
 
”Deja se lucrează la mai multe studii, urmează să fie definitivat un proiect serios. Cel mai important este că intenţionăm să ridicăm o nouă peluză şi că vom consolida peluza la care avem anumite restricţii. Nici nu ştim exact când vor începe lucrările, să vedem cum o să putem să facem şi în ce condiţii. Cel mai probabil asta se va întâmpla undeva pe la sfârşitul lunii mai sau în iunie, după ce se va termina campionatul. În principiu, noua peluză va avea 4.000 sau 5.000 de locuri, iar stadionul va ajunge să aibă o capacitate de aproximativ 28.000 de locuri”, susţine oficialul clubului ardelean. 
 

Stadionul a fost modernizat şi în 2008

 
Stadionul ”Dr Constantin Rădulescu” a fost construit în anul 1973 şi a mai fost modernizat în urmă cu aprope 10 ani. Lucrările au fost finalizate în 2008 şi au transformat arena din nordul Clujului în cel mai modern stadion din ţară, la momentul respectiv. Totul după ce CFR a câştigat, în ediţia de campionat 2007-2008, primul său titlu naţional din palmares, iar în următorul sezon a evoluat în grupele UEFA Champions League, cea mai importantă competiţie europeană intercluburi. 
 
Nu se cunosc nici în prezent costurile totale pentru modernizarea arenei, iar informaţiile oferite de omul de afaceri Arpad Paszkany, cel care a deţinut clubul până în urmă cu patru ani, au fost şi ele contradictorii. Paszkany anunţa pe atunci că a investit peste 23 de milioane de euro, pentru ca ulterior să aducă în discuţie suma de 33 de milioane de euro. 
 

Consiliul Judeţean Cluj a fost interesat să preia arena

 
Conducătorii clubului din Gruia au fost tentaţi în urmă cu şase ani să cedeze gratuit stadionul către Consiliul Judeţean Cluj. Discuţiile dintre cele două părţi au avansat, dar nu s-au mai concretizat. Cei de la CFR Cluj ar fi fost de acord să cedeze gratuit arena, însă doar în condiţiile în care Consiliul Judeţean ar fi investit 15 milioane de euro într-un proiect de modernizare care să permită încadrarea stadionului în categoria Elitte. 
 
Conform planului, capacitatea ar fi trebuit suplimentată de la 23.500 de scaune la cel puţin 30.000, dar mai erau necesare şi alte câteva îmbunătăţiri. Astfel, urma să fie construită de la zero încă o peluză şi trebuia mărit numărul locurilor din tribuna VIP şi din sectorul rezervat presei. Deşi în cele din urmă nu s-a ajuns la un acord cu privire la cedarea stadionului, şefii clubului nu au renunţat în totalitate la proiectul de modernizare. Conducătorii CFR Cluj au spus atunci că proiectul va fi amânat până când acţionarii vor dispune de fondurile necesare, fără să avanseze un termen în acest sens. 
 
Între timp clubul a ajuns să se confrunte cu probleme financiare şi a intrat în insolvenţă, după ce finanţatorul Arpad Paszkany a decis să se retragă din fruntea clubului, în 2014. În cele din urmă CFR Cluj a fost preluat de Marian Băgăcean, un om de afaceri din Cluj care a plătit datorii în valoarea de peste 5 milioane de euro şi a reuşit în primăvara acestui an să redreseze clubul şi să-l scoată din insolvenţă.
 

România a învins Turcia pe acest stadion, doar cu patru zile în urmă

 
Naţionala de fotbal a României a disputat două meciuri pe arena din Gruia. Ultima partidă a avut loc joi, iar ”tricolorii” au trecut de Turcia, echipă antrenată de Mircea Lucescu, cu scorul de 2-0. 
 
Până atunci, prima reprezentativă a României mai evoluase pe ”Dr Constantin Rădulescu” în 2008, într-un meci oficial contra Lituaniei, în preliminariile Campionatului Mondial din 2010. Deznodământul confruntării cu balticii a fost unul nefericit, iar România a pierdut, surprinzător, cu 0-3.
 
Citeşte şi
 

 

citeste totul despre: