Traseul lui Iliescu, din Olteniţa la PSD, via PCR. Cum a ajuns preşedinte al României copilul neiubit de mamă, dar înfiat de comunişti

Traseul lui Iliescu, din Olteniţa la PSD, via PCR. Cum a ajuns preşedinte al României copilul neiubit de mamă, dar înfiat de comunişti

Ion Iliescu împlineşte 86 de ani pe 3 martie 2016 FOTO Adevărul

Fostul preşedinte al României, unul dintre politicienii postdecembrişti cei mai controversaţi, s-a născut pe 3 martie 1930, a fost părăsit de mama naturală la vârsta de un an, şi-a trăit copilăria în mahalaua Olteniţei, orăşelul port la Dunăre din Bărăgan, s-a evidenţiat de tânăr în PCR şi a condus cu mână de fier PSD.

Iliescu a menţionat la începutul anilor ‘90, într-o scrisoare adresată jurnalistului Cornel Nistorescu, faptul că primii ani de viaţă au fost dificili şi că a convieţuit cu ţiganii în Olteniţa: „Adevărul este că împrejurările vieţii au făcut ca, la vârsta de un an, să fiu abandonat de propria-mi mamă, care nu s-a interesat niciodată de soarta mea. Nu i-am reproşat niciodată nimic, dar nici nu am băgat-o vreodată în seamă. Am convieţuit cu ţiganii, de care nu mă deosebeam deloc, în Olteniţa. Şi erau ţiganii muncitori, care o duceau cel mai greu, şi erau lăutarii, care erau aristocraţia ţigănească. Petreceam mult timp prin casele lor, mai ales că arătam cam la fel ca puradeii lor“.

Abandonat de mamă, iubit de bunici

Copilărie marcată de sărăcie şi de lipsa afecţiunea mamei naturale care l-a abandonat la vârsta de un an, a fost compensată, susţine Iliescu, de bunătatea bunicilor care l-au crescut.

Despre viaţa la Olteniţa, la care face referire şi în cartea autobiografică „Destinul unui om de stânga“, Iliescu a povestit recent şi într-un interviu acordat lui Sorin Danciu, jurnalist şi şef al Direcţiei de Cultură Călăraşi. Politicianul vorbea în toamna anului 2015, în interviul publicat în „Jurnalul de Călăraşi“, despre faptul că imaginea bunicilor din Olteniţa l-a însoţit toată viaţă. Fostul preşedinte spunea că dulceaţa de gutui a bunicii sale i-a rămas în memorie până la bătrâneţe.


Pe strada Ion Heliade Rădulescu din Olteniţa, în locul casei în care a copilărit Ion Iliescu, se află, astăzi, un bloc. Foto:ceausescunicolae.wordpress.com

„Erau şi pomi fructiferi, domina curtea un gutui care a fost una din slăbiciunile mele. Bunica făcea totdeauna dulceaţă de gutui şi acum am slăbiciunea cu dulceaţa de gutui! Erau pruni, meri, un dud. Era o gospodărie foarte vie şi bunica şi bunicul o gospodăreau“, a afirmat fostul preşedinte.

Casa şi grădina, pline de flori

Bunicul era omul care aducea bani în casă, iar bunica, spunea Ion Iliescu, era stăpâna casei, gospodină desăvârşită, îndrăgostită de florile pe care le planta. Pe prispa casei erau aliniate zeci de ghivece.

Regina nopţii, o floare cu parfum îmbătător, este cea despre care Ion Iliescu spune că înmiresma seara toată gospodăria, iar el, copil fiind, se simţea ca într-o lume de basm. Cel mai controversat politician al României după ‘89 mai povesteşte în interviu şi că mânca roşii din grădină, direct de pe vrej, plantate şi îngrijite de bunici, atunci când venea de la joacă, şi nu mai aştepta ca bunica să aşeze masa.

Imaginea familiei unite

Ion Iliescu susţinea în interviu că imaginea Olteniţei se confundă cu cea a bunicilor care l-au iubit, dar şi cu a familiei unite. Bunicul său erau „un om deosebit, un om modest“, cu doar 4 clase.

„Nu avea decât patru clase elementare, era din Ulmeni. Însă ceea ce am apreciat la bunicul meu a fost scrisul, avea un scris extraordinar. A avut un profesor bun de caligrafie, spuneam eu. Avea un scris caligrafic, a fost şi una din virtuţile care l-au ajutat în viaţă. Pentru că, totuşi, copil fiind cu cele 4 clase a venit în Olteniţa, s-a angajat ca băiat de prăvălie la un negustor al oraşului. Negustorii apelau la el ca să le scrie firmele din oraş. Iar Primăria a apelat la el ca să le scrie catastifele. Deci virtutea acestui scris l-a ajutat în viaţă pe un copil de la ţară“, povesteşte Ion Iliescu în interviu. În comunism, casa bunicilor din Olteniţa a fost dărâmată, iar pe locul ei a fost ridicat un bloc.


Ion Iliescu, alături de fostul cuplu de dictatori ai României Foto:madalinchirila.wordpress.com

Copilul Iliescu a încercat să răzbească în viaţă cu propriile puteri. În aceeaşi scrisoare din anii 1990 mărturisea: “Eu am fost un autodidact, iar copilăria mi-am petrecut-o în casa bunicului – Vasile Iliescu (Ivanovici) – la Olteniţa, cum am zis, tata fiind la închisoare. Până să intre la închisoare pentru vederile sale progresiste, tatăl meu a fost singurul care a urmat cele patru clase elementare şi cursurile Şcolii de Arte şi Meserii din Olteniţa”.

Tătăl, condamnat, a murit în închisoare

Alexandru, tatăl lui Ion Iliescu, s-a născut în Olteniţa, a fost comunist ilegalist şi a participat în 1931 în U.R.S.S., unde ajunsese clandestin, la congresul Partidului Comunist de la Gorikovo (lângă Moscova). A mai rămas în Uniunea Sovietică încă patru ani. La întoarcerea în ţară, conform biografiei lui Ion Iliescu, a fost condamnat la închisoare, unde a şi murit.

La vârsta de 9 ani, Ion Iliescu a fost înfiat de mătuşa lui, Aristiţa. Aceasta avea să ajunga servitoare şi bucatareasă a Anei Pauker, aceasta fiind cea care l-a ajutat pe Iliescu să fie trimis la Moscova pentru a studia la Institutul Energetic, după ce absolvise liceul Spiru Haret din Bucureşti în 1949 şi studiase mecanica fluidelor la Institutul Politehnic Bucureşti. În timpul şederii sale la Moscova a fost secretar al „Asociaţiei studenţilor români”.

„Ceauşeascu, în tinereţea lui, l-a cunoscut pe tatăl meu. Era în relaţii mai apropiate cu fratele mai tânăr al tatălui meu. El m-a tratat cu simpatie, m-a încurajat, m-a sprijinit, el m-a propulsat, în 1971, ca secretar general al Comitetului central. Am fost ministru pentru problemele tineretului”, a spus Ion Iliescu.

După turneul asiatic din 1971, în Vietnam, Coreea de Nord, China şi Mongolia, Ion Iliescu spune că a fost acuzat de Nicolae Ceauşescu de intelectualism şi a căzut în dizgraţie. „N-am avut niciun fel de relaţii pentru vreo misiune pregătitoare sau pentru vreo misiune oarecare. Eu eram director la Editura Tehnica. Trei echipaje mă urmăreau zi şi noapte. Erau trei Dacii, două după mine până la Casa Scânteii, a treia în faţa casei să supravegheze casa, cine vine, cine pleacă, şi pe soţie”, a mai spus Iliescu la TVR.

Activ în viaţa politică şi socială

Tânărul Ion Iliescu s-a implicat activ în viaţa politică şi social. În ţară, după revenirea din URSS, în 1956 a fondat Uniunea Asociaţiilor Studenţilor din România (UASR), organizată iniţial după modelul uniunilor naţionale ale studenţilor din ţările europene, ca organizaţii profesionale ale studenţilor. A participat la mişcarea studenţească internaţională în diverse foruri şi organisme ale acesteia, ca reprezentant al studenţimii române.  În anii 1967 – 1971, a fost ministru pentru problemele tineretului, după care, timp de şase luni, a fost secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist Român.

Exclus din forumul central de partid, fiind acuzat de “deviere intelectualistă”, a continuat să adopte o atitudine critică faţă de dogmele “revoluţiei culturale” şi atunci când a îndeplinit funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Timiş, în anii 1971-1974, şi pe cea de preşedinte al Consiliului judeţean Iaşi, în anii 1974-1979. Ca urmare, treptat, a fost îndepărtat din viaţa politică. În perioada 1979-1984 a lucrat la Consiliul Naţional al Apelor, iar în perioada 1984 – 1989 a fost directorul Editurii Tehnice. S-a aflat în permanenţă sub urmărirea şi supravegherea organelor de securitate, care au încercat să-l izoleze, să-l scoată din viaţa publică, să-i controleze şi să-i limiteze posibilitatea de comunicare.

Revoluţia din 1989, rampa de lansare

Ion Iliescu a devenit cunoscut în timpul evenimentelor din decembrie 1989, care l-a propulsat în prim-planul vieţii politice. Acum 27 de ani, s-a aflat în Consiliul Frontului Salvării Naţionale, organism al puterii provizorii de stat şi, în acelaşi timp, un comandament ad-hoc având ca scop declarat „protejarea şi consolidarea victoriei Revoluţiei“.

Iliescu avea să ajungă, pe 20 mai 1990, primul preşedinte postrevoluţionar al României. În ianuarie 1990, FSN, fondat declarativ iniţial ca organism provizoriu al exercitării puterii, s-a transformat în partid politic, mişcare care a provocat proteste uriaşe. Membrii grupărilor politice istorice, Partidul Naţional Liberal (PNL) şi Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat (PNŢCD), au susţinut mişcările de revoltă, scandalizaţi de faptul că majoritatea politicienilor din FSN, în frunte cu Ion Iliescu, făcuseră parte din eşalonul secund al fostului PCR.

În replică, Iliescu a chemat „clasele muncitoare“ să sprijine FSN împotriva „forţelor fasciste, care încearcă să destabilizeze ţara“. Acest îndemn a dus la declanşarea primei Mineriade, atunci când ortacii din Valea Jiului, conduşi de Miron Cozma, au invadat Bucureştiul şi au reprimat violent demonstraţiile opoziţiei democratice.


Mineriadele din 1990 s-au soldat cu zeci de morţi, dar niciun vinovat nu a fost găsit FOTO Associated Press

Declaraţii revoltătoare despre Revoluţia din ‘89

La sfârşitul lunii februarie 2016, fostul preşedinte Ion Iliescu a scandalizat din nou opinia publică din România, făcând declaraţii revoltătoare despre evenimentele din decembrie 1989. Despre redeschiderea dosarelor penale ale Revoluţiei şi mineriadelor, care au condus la moarte a sute de oameni, Iliescu a spus că acele evenimente ar trebui cercetate de istorici, nicidecum de procurori, insistând că, „în loc să stăm să plângem morţii, ar trebui să tragem concluziile politice adecvate“.



„Nu ştiu cui slujeşte aşa ceva. Altminteri, nu-i nicio problemă“, a spus Iliescu, întrebat cum comentează redeschiderea dosarelor Revoluţiei şi ale mineriadelor.


„A fost un moment de istorie, cu părţile lui bune şi cu părţi mai puţin bune, cu stări conflictuale. Am trecut peste ele, am depăşit. Ce rost are să dezgropăm? Ele trebuie să formeze obiectul unor asemenea dezbateri, unor oameni care stau şi studiază istoria ca să tragem învăţăminte, nu să tot întreţinem o stare“, a declarat fostul preşedinte.

La scurt timp după ce i-a batjocorit pe morţii Revoluţiei, Ion Iliescu a revenit cu precizări pe blogul să: „Orice sentinţe ar da un tribunal sau altul, ele nu înseamnă că reprezintă adevărul despre Revoluţie. Sunt doar soluţii particulare, date unor cazuri particulare. Iar acolo unde au fost identificaţi vinovaţi de represiune, aceştia au fost judecaţi şi condamnaţi. Nu pentru o vină, în general, ci pentru fapte concrete. Regret faptul că o exprimare eliptică, în contextul acestei discuţii, poate suna drept indiferenţă faţă suferinţa rudelor celor morţi în acele zile. Nu este, iar tot ceea ce am făcut pentru cinstirea memoriei lor stă dovadă că nu este vorba de indiferenţă sau de lipsa empatiei“.

Vă recomandăm şi:

Ion Iliescu şi Virgil Măgureanu, acuzaţi oficial de infracţiuni contra umanităţii în dosarul Mineriadei. Procurorii cer aviz pentru Victor Stănculescu

Dosarul Mineriadei. Fostul preşedinte Ion Iliescu este acuzat de reprimarea violenţelor din Piaţa Universităţii

Ion Iliescu, executat de propriul partid în cel mai curat stil bolşevic

Ion Iliescu spune că nu a avut nicio legătură cu chemarea lui Cioloş la Senat pentru a da explicaţii privind cazul Antena 3: „Este o speculaţie fără temei“

citeste totul despre: