Traficul pe DN31, pus în pericol de un incendiu de mirişte. Pompierii au intervenit rapid şi au stins vâlvătaia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pompierii au intervenit rapid şi au stins flăcările FOTO Adevărul
Pompierii au intervenit rapid şi au stins flăcările FOTO Adevărul

Un incendiu de vegetaţie uscată a fost la un pas să blocheze traficul pe DN31, în apropiere de Olteniţa. Intervenţia promptă a pompierilor a făcut ca flăcările să nu se extindă, iar circulaţia să se desfăşoare în condiţii normale.

Alarma s-a dat în urmă cu două seri, la ora 19.50, la Detaşamentul de pompieri Olteniţa. Militarii au fost solicitaţi să acţioneze pe raza  comunei Ulmeni, pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie uscată, pe un teren viran, lângă DN 31.  La sosirea echipajului de stingere, incendiul se manifesta cu flacără şi cu fum dens pe o suprafaţă de aproximativ 2.000 de metri pătraţi, existând riscul ca traficul rutier pe DN 31 să fie îngreunat de fumul gros degajat de ardere.

Militarii s-au deplasat la această intervenţie cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, de capacitate mărită, acţionând pentru lichidarea focului timp de aproximativ 30 de minute. Conform primelor cercetări, se pare că incendiul a fost provocat de o persoană neidentificată care a dat foc intenţionat pentru a arde vegetaţia uscată de pe marginea drumului. În urma incendiului nu s-au înregistrat pagube materiale.
 

Vă recomandăm şi:

40 de hectare de mirişte, incendiate la Săruleşti. Ce amenzi riscă cei care dau foc resturilor vegetale

Anchetă preliminară. Focul la bazar a fost pus intenţionat, incendiul a făcut pagube de 50.000 de lei

Bazarul de la Orizont, cuprins de flăcări violente, poliţia a deschis o anchetă

Un scurtcircuit a făcut pagube de 30.000 la Chirnogi. Incendiul a fost stins în 2 ore

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite