Tradiţii pentru Lăsata secului. Petreceri până-n zori şi ritualuri pentru alungarea spiritelor rele, cum te fereşti de pagubă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lăsata Secului, tradiţie păstrată în toate zonele ţării FOTO Adevărul
Lăsata Secului, tradiţie păstrată în toate zonele ţării FOTO Adevărul

Creştinii ortodocşi lasă sec marţi, 14 noiembrie, aceasta fiind ultima zi în care se consumă de “dulce”: carne, brânză, lapte, ouă, înainte de intrarea în postul Crăciunlui care se va încheia pe 24 decembrie.

La începutul postului, în satele din Bărăgan, încă se mai ţine cont de practicile păstrate din moşi-strămoşi. Se realizează şi ofrandele rituale, dedicate, mai ales, păsărilor cerului.

Conform specialiştilor de la Centrul pentru Conservarea Tradiţiilor Ialomiţa, un vechi obicei ne spune că de Lăsata Secului, pe 14 noiembrie, trebuie strânse toate oasele şi resturile de mâncare într-o faţă de masă, iar a doua zi trebuie aruncate afară spre răsărit, spunându-se următoarele cuvinte: “Păsările cerului! Eu vă dau vouă hrană din masa mea, cu care să fiţi îndestulate şi de la holdele mele oprite”. Se crede că practicând acet obicei vrăbiile, mai ales, nu vor strica ogoarele.

Ospăţ cu carne friptă

În ziua de Lăsata secului, gospodarii din Bărăgan mănâncă sarmale şi carne friptă, beau ţuică şi vin nou. “În Bărăgan, de Lăsata Secului, finii vin la naşi fără a fi chemaţi, cu plocon: o găină friptă, un colac mare uns cu miere sau turtă în foi şi o sticlă cu vin. Ei îşi cer iertare pentru greşelile de peste an, iar naşul, după ce îi iartă, întinde masă bogată unde se cântă şi se petrece până spre ziuă. La desert, se servesc plăcinte cu fructe şi cu legume, dar mai ales cu struguri sau cu stafide, care simbolizează sporul şi vigoarea spirituală”, spune părintele Paul Tudorache, preot paroh la biserica Sf. Cuvioasă Parascheva din Călăraşi.

În realitate, spune preotul, accentul nu trebuie să cadă pe mâncare,  rostul postului este îndreptarea duhovnicească, nu regimul alimentar, care rămâne doar un instrument ajutător pentru domolirea poftelor şi pornirilor trupeşi. “Este egal cu zero dacă vom ţine post, dar vom continua să fim cuprinşi de mânie, ură, invidie, lăcomie”, explică preotul.

Vasele se spală şi pe pun cu gura în jos

“Femeile nu au voie să coasă, nu torc şi nu ţes de Lăsata secului pentru ca gospodăria să nu fie lovită de rele şi de boli. Dacă dai împrumut ceva din casă, se vor înmulţi lupii şi vor coborî în sat. Femeile fac turte de mălai şi le dau de pomană pentru morţi şi vii”,  spun specialiştii în Etnografie şi Folclor de la Muzeul Dunării de Jos Călăraşi.

De asemenea, pentru a întâmpina cum se cuvine cele 40 de zile de post, de lăsatul secului, gospodinele spală toate vasele în care au pregătit bucatele pentru masa sărbătorească, apoi le pun pe masă cu gura în jos în noaptea ce deschide Postul creştin. Există credinţa că în acest fel, spiritele rele nu se vor ascunde acolo şi nu-i vor ispiti pe creştinii din casa respectivă să renunţe la post.

În ziua sărbătorii, o altă tradiţie se referă la o interdicţie referitoare la treburile casnice ale femeilor: nu se spală, nu se ţese, nu se face curăţenie, pentru ca bolile şi paguba să nu intre în casa unde se împlineşte tradiţia.

Vă recomandăm şi:

Superstiţii de Sfântul Dumitru. Ziua când se usucă plantele şi căldura intră în pământ. Ce să faci ca să fii sănătos

Obiceiuri de Ziua Crucii, sărbătoarea când se închide pământul şi se sfinţeşte vinul. Cum atragi sporul şi belşugul

Tradiţii de Sfântul Ilie, făcătorul de minuni care trăsneşte dracii şi aduce ploaia. De ce se mănâncă mere şi este interzisă munca pe 20 iulie

Călăraşi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite