Tradiţii în Ajunul Crăciunului. Ce este interzis să faci pe 24 decembrie şi care este semnificaţia darurilor de la colindat

În Ajunul Crăciunului, pe înserat, la români începe colindatul, formă străveche de vestire a Naşterii Mântuitorului Iisus, care deschide ciclul celor 12 zile sacre de la cumpăna dintre ani.

Tot în ziua de Ajun, pe 24 decembrie, toate pregătirile pe care le fac gospodinele de la sate au un scop magic: ele vor să stimuleze belşugul casei. Copturile, turtele, covrigii şi colacii vor fi daruri pentru colindători ori ofrandă pentru morţi.

Din seara Ajunului şi până în zilele Crăciunului, copiii merg la colindat: “Steaua”, “Craii”, “Viflaimul” sunt doar câteva dintre cântecele dedicate sărbătorii. Copiii merg pe la neamuri şi vecini, vestind prin cântecele lor naşterea Pruncului Iisus. Cele mai frecvente cântece de stea au conţinut religios: “Trei păstori se întâlniră”, “O, ce veste minunată”, “Steaua sus răsare”.

“Darurile primite de copii – merele, covrigii, nucile sunt ofrande simbolice, cu semnificaţie creştină şi precreştină, exprimând sincretismul datinilor româneşti de la Crăciun. Covrigii şi colăceii sunt simbolul grâului, expresie a rodniciei – dintr-un bob se naşte un spic – dar este concomitent şi “trupul Domnului” din Sfânta împărtăşanie. Prin forma lor rotundă, alături de colacul de Crăciun, ei amintesc de forma discului solar, celebrat prin jertfe alimentare în credinţele precreştine legate de cultul Soarelui, aflat în criză cosmică la solstiţiul de iarnă.

Nucile întruchipează, prin miezul lor, Crucea Domnului, iar merele amintesc de răscumpărarea păcatului originar, dar şi de perfecţiunea frumuseţii care învinge timpul”, explică Doină Işfanoni, cercetător etnolog la Muzeul Satului “Dimitrie Gusti” din Capitală.

În comuna Unirea, localitate aflată la 25 de kilometri de Călăraşi, manifestările folclorice sunt adevărate ritualuri.  Mai mult la ţară decât la oraş, unde oamenii nu mai primesc cetele de colindători, în goana după cumpărături, preocupaţi mai mult de latura comercială a sărbătorii decât de segmentul religios, la Unirea colindele vechi  de peste o sută de ani au fost transmise din generaţie în generaţie şi sunt puse în valoare de oameni cu mare dragoste de folclor, care, la rîndul lor, instruiesc generaţii întregi.

Oana Elena Florea, de 37 de ani, psiho-pedagog la o şcoală de copii cu nevoi speciale din Călăraşi, interpretează colinde dumnezeieşte. Înveşmântată în port popular, tânăra aduce în fiecare an, în faţa publicului, cele mai frumoase cântece dedicate Crăciunului din comuna în care s-a născut.

Lecţia păstrării valorilor

Crescută într-o familie de oameni credincioşi, iubitori ai tradiţiilor populare şi ai identităţii naţionale, Oana a învăţat repede lecţia respectului şi a păstrării valorilor. “Zestrea de colinde cu diverse teme: colindul vânătorului, al şoimului, colind pentru fată, colind pentru băiat, colind de fereastră pe care am primit-o de la bunicii mei este cea mai mare bucurie. Am crescut, am trăit în suflet cu aceste cântece la Unirea, în vatra satului, unde de sărbători sunt cele mai frumoase tradiţii din Bărăgan.

Încerc să transmit mai departe această comoară, curat şi original, fără a interveni pe forma textului. Evident că am îmbunătăţit tehnica vocală, alături de mentorul meu, prof. Gheorghe Oprea”, povesteşte Oana Florea. Culege cântece vechi de Crăciun, care i s-au lipit de suflet, din toate satele din judeţul Călăraşi. “Pasiunea pentru folclor m-a determinat să caut cântecele vechi de iarnă şi să le aduc în faţa oamenilor. În tradiţia populară se pune că atât colindătorul cât şi cel care este colindat se purifică prin acest ritual şi are parte de sănătate, spor în casă şi belşug”, spune Oana Florea.

Cutia amintilor, comoara de la Unirea

Alături de Hariclia Slujitoru, fost dascăl la şcoala din comuna Unirea, Oana Florea îi învaţă pe copii tradiţiile populare şi colindele vechi. “Nicio sărbătoare nu trece fără a o cinsti. Urmăm adevărate ritualuri, aşa cum făceau bunicii noştri, la fiecare eveniment, fie Crăciun sau Paşte. La şcoala unde activat 38 de ani le-am creat copiilor un colţişor de tradiţii pentru a nu ne uita identitatea şi valorile, pentru a-i învăţa să crească iubind portul popular”, spune Hariclia Slujitoru.

Manifestări diferite

Datinile de Crăciun au origini similare, deşi se manifestă diferit de la o zonă la alta a ţării. Specialiştii spun că unele vestesc Naşterea Mântuitorului, altele însă amintesc de ritualurile arhaice din preajma solstiţiului de iarnă. Indiferent de natura lor, toată lumea aşteaptă cu bucurie în suflet să-i primească pe colindători şi să le ofere daruri.

“Este unanim recunoscută şi alături de această impunătoare manifestare umană asistăm la ceea ce se numeşte din punct de vedere etnologic sincretismul lumii precreştine cu lumea creştină, în care o serie de simboluri străvechi se regăsesc. De pildă, simbolul luminii care aminteşte deopotrivă despre ritualurile soarelui, dar şi de lumina care a condus magii în locul unde se năştea Iisus. De aici glorificare luminii şi a stelei, de aici toată această preumblare a colindei în timpul nopţii, în Ajun, şi pentru că ziua liturgică începe prin slujbele de la miezul nopţii, care anunţă lumina ce se naşte.

Lumina înseamnă, de fapt, în toate simbolismele tradiţionale şi creştine şi precreştine, şansa renaşterii. Atât precreştinismul, cât şi creştinismul, aduc în atenţie pentru om, ca şi pentru vegetaţie, şansa redefinirii sale. În fiecare an, avem şansa, odată cu moarte aparentă a naturii şi dorinţa ca ea să renască, de a ne remodela şi noi fiinţele din punct de vedere moral, spiritual”, a explicat Doina Işfanoni, cercetător etnolog.

Tradiţie precreştină

„Este cea mai solemnă, cea mai importantă formă de realizare a sentimentului de sărbătoare şi de marcare a Crăciunului, el desfăşurându-se pe toate cele trei zile ale Crăciunului. Toate actele acestea de menire a belşugului, de exorcizare a spaţiului erau făcute efectiv numai de bărbaţi. Fetele doar dacă se ţineau după ceată de la o casă la alta. În Transilvania mai era obiceiul să mai şi joace după ce colindau, dar în rest femeile nu erau admise în ceata de colindători. Raţiunea era în primul rând pragmatică, apoi era şi una creştină”, detaliază Işfănoni.

Colindatul este fără doar şi poate o tradiţie mai întâi precreştină. De altfel, el a fost recent introdus în patrimoniul cultural al umanităţii, devenind astfel unul dintre bunurile UNESCO. Colindatul este tradiţia precreştină de bază, el fiind cel care pregăteşte Crăciunul. Tipurile de colindat sunt extrem de variate. Sunt zone unde oamenii încă mai învaţă cele 30-40 de colinde specifice.

Cele mai  răspândite colinde

Păstrate de sute de ani şi transmise din generaţie în generaţie, cele mai fastuoase şi răspândite colinde din judeţul Călăraşi sunt cele legate de Crăciun şi Anul Nou.

În zonele în care încă se păstrează tradiţia -Mostiştea, Lupşanu, Radu Vodă, Plevna şi Gălăţui- colindele de dinainte de Crăciun, atât cele de fereastră, cât şi Plugul, sunt însoţite de ,, moşul de turcă’’.

„Acesta este, de fapt, un bărbat care poartă o mască de tiugă, un cojoc lung cu blană pe faţă, încins cu o centură de talăngi şi o bâtă în mână. Masca este confecţionată dintr-o tiugă decorată cu material, cum ar fi aţa de urzică, coceni de porumb, boabe de fasole, pene şi fulgi, samânţă de dovleac, păr din coamă de cal“, spun muzeografii.

Începând cu noaptea de 23 decembrie, de la miezul nopţii şi până la revărsatul zorilor, uliţele satelor răsună de glasul micilor colindători. Cu traista după gât, cu bâta în mână şi căciula pe urechi, colindătorii merg din casă-n casă şi striga la ferestrele luminate: Bună dimineaţa la Moş Ajun, Ne daţi ori nu ne dati?".

Cântece de la bătrâni

Colindele de fereastră practicate în judeţul Călăraşi  sunt colinde vechi, preluate de la bătrâni. Un colind de fereastră foarte frumos şi cu o melodie deosebită întâlnim la Gălăţui :

Asta-i seara, seara-i mare

Ulerumdai, lerui Doamne

Asta-i seara lui Ajun

Mâine-i ziua lui Crăciun

Ulerumdai, lerui Doamne

Când s-a născut Dumnezeu

Mititel şi-nfăşeţel

Ulerumdai, lerui Doamne

Înfăşat în foi de nuc…

Cu Brezaia la ferestre, pe 24 decembrie

„Pe 24 decembrie se umblă cu Brezaia pe la ferestre. Aceasta este confecţionată dintr-un cadru de lemn cu un cioc ca de barză, având prinsă o sforicică la partea de jos ce o face să scoată un zgomot exact ca berzele“, spun specialiştii în etnografie şi folclor de la Muzeul Dunării de Jos.

Ciocul este neaparat din lemn de nuc vechi de trei ani, iar cel care poarta Brezaia se acoperă cu un macat şi două carpete: una în faţă, alta în spate:

A plecat capra-n pădure

După fragi şi dupa mure

Fragi si mure n-a aflat

Capra-i arde d-alergat!

Ta, ta, ta, căpriţă, ţa!

„Scutecele Domnului“

Tot pe 24 decembrie există o tradiţie care încă este respectată cu sfinţenie în satele din zona Mostiştei: femeile fac şi împart turte, fiind ultima zi în care mai pot împărţi pentru sufletele celor trecuţi în nefiinţă. „Din apă, sare şi făină se face un aluat din care se întinde o foaie subţire, se taie bucăţi cât palma şi se coc pe plită. Se fierbe grâu, se insiropează, se aşeaza pe foiţele coapte care sunt denumite ,,scutecele Domnului’’ şi se împart cu covrigi deasupra“, spune Rodica Prodan, o gospodină din Călăraşi care, în fiecare an pregăteşte turte şi le împarte celor nevoiaşi pentru sufletele rudelor adormite.

Colindele, ritual de purificare

După ce micii colindători şi-au încheiat misiunea, începe colindatul cetelor bărbăteşti. Diferenţiate ca număr de la o zonă la alte, cetele de colindători pot reuni de la 8-10 persoane până la 20 de tineri, care au în repertoriu un număr impresionant de colinde.

“Tradiţia colindului este foarte puternică şi bine reprezentată în Transilvania (Alba, Hunedoara, Bistriţa-Năsăud, Bihor, Banat, Maramureş), dar şi în Muntenia şi Dobrogea. Repertoriul de colinde este foarte mare, iar din perspectivă literară, folcloriştii le-au clasificat în diverse tipologii. Există colinde difererenţiate pe ocupaţii: de agricultor, de pescar, de vânător  etc. Sunt colinde cosmogonice, dedicate genezei, ce vorbesc despre Soare şi despre Naşterea Lumii. Sunt apoi colinde pentru fetele de măritat şi feciorii de însurat. Tinerelor familii şi pruncilor mici  le sunt specifice alte colinde.

Această excepţională bogăţie de colinde se explică şi prin faptul că, în credinţa populară, fiecare categorie de vârstă şi socio-profesională trebuie invocată de colindători la Crăciun pentru a-i purifica şi a le transmite prin urare, mult dorita sănătate şi vitalitate”, explică Doina Işfanoni.

În Ajunul Crăciunului sunt câteva obiceiuri care se respectă pentru spor şi belşug în casă

 1.În ajunul Crăciunului există superstiţia să nu se bea rachiu, întrucât se spune că aceasta a fost inventat de diavol, care apoi îşi bate joc de cel ce-l bea, zicând că rachiul are întâietate înainte tuturor bucatelor.

2. De Ajun nu se dă nimic din casă şi nici nu se împrumută, pentru că se crede că cel ce dă acum, dă afară din casă tot norocul.

3. Tot ceea ce facem, bun sau rău, se va răsfrânge asupra noastră, de aceea nu sunt îngăduite pizma şi supărarea, certurile şi loviturile: cel ce loveşte cu pumnul va primi înapoi tot atâţia pumni cât a dat.

4. Cei ce cresc albine nu dau nimic din casă în ziua ajunului Crăciunului, ca albinelor să le meargă bine şi să nu le scape pe vremea roitului.

Vă recomandăm şi:

Obiceiuri de Lăsatul Secului, sărbătoarea care vesteşte intrarea în marele post al Paştelui. De ce se fac plăcinte pentru soacre şi cum se alungă duhurile rele

Superstiţii de Sfântul Dumitru. Ziua când se usucă plantele şi căldura intră în pământ. Ce să faci ca să fii sănătos