FOTO Biserica Măgureni de la Săruleşti, mărturia dezastrului comunist. Cum au dispărut sub ape mai multe sate la construirea canalului Dunăre-Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ambiţiile absurde ale fostului dictator Nicolae Ceauşescu, măcinat de dezvoltarea multilaterală şi înflorirea României nu au ocolit Bărăganul. Câteva sate din comuna Săruleşti, aflată la aproximativ 40 de kilometri de Bucureşti, au fost înghiţite de apele nemiloase în anul 1983 când s-au început lucrările la canalul Dunăre-Bucureşti.


Şi astăzi când apele seacă ies la iveală ruinele unei biserici, fundaţia unei şcoli sau a unei case şi chiar un cimitir. Pe fundul lacului Săruleşti se află satele Ciofliceni şi Pavliceni, părţi din Săruleşti-sat, Presna şi Sănduliţa. Localităţile au fost inundate de comunişti pentru realizarea canalului, proiect ce a fost însă abandonat în anul 1989 deoarece  s-a constatat că nu se poate menţine un nivel navigabil constant până în Capitală. Localnicii susţin că, azi, adâncimea lacului ajunge şi la 11 metri pe un luciu de apă de 420 de hectare, lung de 20 de kilometri şi cu o lăţime care ajunge la 600 de metri.

Devastată şi incendiată

De mai bine de 30 de ani, ruinele bisericii din satul Măgureni sunt mărturia dezastrului făcut de comunişti. Lăcaşul de cult a fost construit între anii 1671-1674, iar peticul de pământ pe care se află este înconjurat de lacul Săruleşti.

„Deşi a fost inundată, devastată şi incendiată de mai multe ori, o parte a bisericii se încăpăţânează să nu se prăbuseaşcă. Pasionaţii de fotografii şi de locuri inedite din România se aventurează până la Săruleşti pentru a vedea dezastrul pe care l-a provocat Nicolae Ceauşescu. Tot răul a fost se pare spre bine, cum spune vorba românească. Săruleşti a devenit raiul pescarilor la crap dintr-o greşeală a fostului dictator. Fermele piscicole aflate în zonă nu au fost depopulate când a avut loc inundarea”, povesteşte un localnic.

Peştele a beneficiat, ulterior, de un un biotop mai prielnic, iar apa foarte calcaroasă a determinat creşterea scoicilor, racilor şi melcilor, hrană cu multe proteine care favorizează apariţia unor exemplare gigantice de crap.

Lacul, raiul crapilor uriaşi

Însă cel mai bine cunosc acest lucru adevăraţii pescari. Lacul Săruleşti a devenit un adevărat rai, iar localitatea şi-a câştigat faima datorită peştilor uriaşi ce pot fi prinşi aici. Azi, comuna Săruleşti este considerată un obiectiv turistic datorită partidelor de pescuit de crap fiind recunoscută în întreaga Europă, aici desfăşurându-se, totodată, Campionatul Mondial de Pescuit Crap.

În mai 1998 austriacul Christian Baldemeyer dobora la Săruleşti recordul mondial cu un crap oglindă care a cântărit 37,3 kg, iar britanicul Tim Paysley, în 2001, prindea cel mai mare crap cu solzi, un exemplar de 34,5 kg

Două comune, sortite pierii

Nicolae Ceaşuşescu avea planuri măreţe şi cu platforma siderurgică de la Călăraşi. De visul său însă s-a ales praful pentru că s-a renunţat la proiect. Comunele Ceacu şi Cuza Vodă, aflate la o distanţă de aproximativ 8 kilometri de combinat urmau să dispară de pe hartă. În locul acestora trebuia să fie extins combinatul care ar fi asigurat o producţie record de oţel. Combinatul a fost inaugurat în 1979 după ce a fost accesat un credit internaţional de peste 100 de milioane de dolari.

Printre cele mai importante din sud-estul Europei

Înălţat pe o suprafaţă de 650 de hectare, acesta a fost cotat, în anii '80, ca unul dintre cele mai importante din sud-estul Europei în care se producea şină de cale ferată.

Imediat, după Revoluţie a fost privatizat, apoi demontat bucată cu bucată şi vândut la fier vechi.  În prezent aici funcţionează o oţelărie electrică şi un laminor. Combinatul din Polonia, construit în acelaşi timp cu cel de la Călăraşi, produce oţel şi astăzi.

Citeşte şi:  Combinatul siderurgic din Călăraşi, transformat în coşmar

Citeşte şi:  Nepăsare. Biserica de pe moşia Gerassy, construcţie în stil bizantin, lăsată în paragină

Citeşte şi: VIDEO Sute de hectare din Delta Dunării desecate de comunişti vor fi renaturate cu bani europeni

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite