Reţinut de poliţişti pentru violenţă în familie. Un bărbat din Cuza-Vodă, acuzat că şi-a snopit soţia în bătaie
0Un bărbat bănuit de violenţă în familie a fost reţinut pentru 24 de ore de poliţişti. Suspectul este acuzat că şi-a lovit soţia.
Pe 4 septembrie, poliţiştii din Grădiştea au probat activitatea infracţională a unui bărbat în vârstă de 36 de ani, din comuna Cuza Vodă, care, pe fondul unui conflict spontan, şi-ar fi agresat fizic soţia. Dipă un scandal n propia locuinţă care s-a încheiat cu o bătaie cruntă, victima a mers la Poliţia şi l-a reclamat pe agresor.
Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violenţă în familie, faţă de suspect fiind luată măsura reţinerii pentru 24 de ore. Bărbatul a fost depus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Călăraşi.
Poliţiştii atrag atenţia că violenţa în familie se manifestă sub mai multe forme:
1. Violenţa verbală - adresarea printr-un limbaj jignitor, brutal, precum utilizarea de insulte, ameninţări, cuvinte şi expresii degradante sau umilitoare.
2.Violenţa psihologică - impunerea voinţei sau a controlului personal, provocarea de stări de tensiune şi de suferinţă psihică în orice mod şi prin orice mijloace, violenţă demonstrativă asupra obiectelor şi animalelor, prin ameninţări verbale, controlul vieţii personale, acte de gelozie, constrângeri de orice fel.
3. Violenţa fizică - vătămarea corporală ori a sănătăţii prin lovire, îmbrâncire, trântire, tragere de păr, înţepare, tăiere, ardere, strangulare, muşcare, în orice formă şi de orice intensitate, prin otrăvire, intoxicare, precum şi alte acţiuni cu efect similar.
4.Violenţa sexuală - agresiune sexuală, impunere de acte degradante, hârţuire, intimidare, manipulare, brutalitate în vederea întreţinerii unor relaţii sexuale forţate, viol conjugal.
5. Violenţa economică - interzicerea activităţii profesionale, privare de mijloace economice, inclusiv lipsire de mijloace de existenţă primară, cum ar fi hrană, medicamente, obiecte de primă necesitate, acţiunea de sustragere intenţionată a bunurilor persoanei, interzicerea dreptului de a poseda, folosi şi dispune de bunurile comune, control inechitabil asupra bunurilor şi resurselor comune, refuzul de a susţine familia, impunerea de munci grele şi nocive în detrimentul sănătăţii, inclusiv unui membru de familie minor, precum şi alte acţiuni cu efect similar.