Prognoza meteo: Vremea, la extreme în România. Unde revine canicula şi în ce regiuni ploile fac prăpăd

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sudul ţării continuă să fie pârjolit de caniculă şi în următoarele zile, iar în regiunile vestice se întorc ploile şi furtunile. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 26 şi 34 de grade.

Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), luni, 3 august, vremea se va încălzi, astfel încât va deveni călduroasă la amiază în cea mai mare parte a ţării. Cerul va fi mai mult senin şi doar spre sfârşitul intervalului, în regiunile vestice vor fi unele înnorări şi izolat ploi de scurtă durată, însoţite de descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat cu intensificări temporare la munte, în special în masivele sudice, pe arii restrânse şi în regiunile sud-estice, dar şi asociate ploilor.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 26 şi 33 de grade, iar cele minime se vor încadra între 11 şi 21 de grade, uşor mai scăzute în depresiuni.

În Bucureşti se va încălzi uşor, astfel încât va deveni călduroasă în orele amiezii, când se vor înregistra 33...34 de grade. Cerul va fi senin, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura minimă se va situa în jurul valorii de 17 grade.

Marţi, vremea va fi călduroasă, însă în jumătatea de vest a ţării, cel mai probabil începând din orele serii instabilitatea atmosferică se va accentua treptat. Aceasta se va manifesta prin înnorări şi perioade în care local se vor semnala averse, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii şi grindină.

Conform meteorologilor, ploile vor avea mai ales caracter torenţial, iar cantităţile de apă înregistrate îndeosebi în intervale scurte de timp, pe arii în general restrânse vor fi însemnate. În restul teritoriului, cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări locale şi temporare în prima parte a intervalului. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 27 şi 34 de grade, iar cele minime între 11 şi 22 de grade, mai scăzute în depresiuni.

Nici Capitala nu scapă de vremea călduroasă. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla moderat ziua, apoi va slăbi în intensitate. Temperatura maximă va fi de 32...33 de grade, iar cea minimă de 17...18 grade, uşor mai coborâtă în zona preorăşenească.

În următoarele zile, vremea se va menţine local călduroasă în regiunile sud-estice, iar în restul zonelor în prima zi se va răci semnificativ, apoi valorile termice vor creşte uşor de la o zi la alta apropiindu-se de cele normale perioadei. În jumătatea de vest a ţării, la deal şi la munte şi pe arii restrânse în rest vor fi perioade cu instabilitate atmosferică temporar accentuată.

Vă mai recomandăm şi:

Prognoza meteo: Vremea extremă face prăpăd în România. Ce anunţă meteorologii, când scăpăm de furtunile violente

 

Prognoza meteo. Ce fenomene lovesc România în luna iulie. Când se răceşte vremea, unde se aşteaptă ploi puternice 

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite