Prognoza meteo: Ce ne aşteaptă până pe 8 aprilie. Când se încălzeşte şi în ce regiuni se anunţă ploi abundente
0Nu vom scăpa de ploi în următoarele săptămâni, însă temepraturile vor fi generoase. Vremea se încâlzeşte până pe 8 aprilie, conform prognozei lunare publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie. Specialiştii au realizat estimări pentru a doua parte a lunii martie şi pentru începutul lui aprilie.
Săptămâna 11.03.2019 – 18.03.2019
Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice acestui interval în cea mai mare parte a ţării.
Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile sudice şi sudestice şi în general deficitar în rest.
Săptămâna 18.03.2019 – 25.03.2019
Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele specifice acestei perioade, la nivelul întregii ţări, dar mai ales în regiunile nordice, vestice şi centrale.
Cantităţile de precipitaţii estimate pentru această săptămână vor fi deficitare la nivelul întregului teritoriu.
Săptămâna 25.03.2019 – 01.04.2019
Temperatura medie a aerului va avea valori uşor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în cea mai mare parte a ţării.
Regimul pluviometric va deficitar în regiunile vestice, nord-vestice şi centrale, iar în rest cantităţile de precipitaţii vor fi apropiate de cele normale ale perioadei.
Săptămâna 01.04.2019 – 08.04.2019
Valorile termice se vor situa uşor peste cele specifice intervalului, în cea mai mare parte a teritoriului.
Cantităţile de precipitaţii estimate pentru această săptămână vor fi deficitare în regiunile vestice şi nord-vestice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, cu posibilitatea unui uşor excedent în nord-estul ţării.