Poliţişti din 5 judeţe, front comun împotriva fraudei. A fost lansat proiectul de combatere a contrabandei cu ţigări
0Cinci inspectorate de poliţie din tară, printre care şi IPJ Călăraşi şi-au dat mână într-un proiect de luptă împotriva contrabandei cu ţigarete şi tutun. Conferinţa de lansare a proiectului „Împreună în lupta împotriva contrabandei cu ţigarete şi tutun” avut loc pe 10 decembrie la Călăraşi.
Evenimentul a reunit reprezentanţii instituţiilor partenere, implicate în proiect, din România, Republica Moldova şi Republica Bulgaria, experţi din cadrul Departamentului pentru Luptă AntiFraudă – România şi reprezentanţi ai autorităţilor publice. Proiectul a fost depus şi a obţinut finanţare în cadrul Programului Hercule II 2007-2013 - Instruire în domeniul combaterii fraudei, implementat de Comisia Europeană.
Instituţia beneficiară este Inspectoratul de Poliţie Judeţean Călăraşi. Valoarea totală a proiectului este de 54.175,40 euro, din care fonduri europene nerambursabile 43.340,32 euro (80% din valoarea totală).
Parteneriatul proiectului este constituit din 5 inspectorate judeţene de poliţie, respectiv IPJ Bacău, IPJ Buzău, IPJ Dolj, IPJ Galaţi şi IPJ Ialomiţa, 2 inspectorate teritoriale ale poliţiei de frontieră, respectiv ITPF Giurgiu şi ITPF Iaşi, Biroul Vamal Călăraşi, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Călăraşi şi 2 instituţii similare (autorităţi de aplicare a legii) din plan internaţional, din Bulgaria şi Moldova.
Câinii dresaţi, cheia anchetelor
Obiectivul general al proiectului este îmbunătăţirea expertizei personalului din cadrul autorităţilor de aplicare a legii, implicat în prevenirea şi combaterea fraudei privind rolul utilizării câinilor dresaţi în activităţi de investigare şi depistare a tutunului şi ţigaretelor contrafăcute şi de contrabandă şi protejarea intereselor U.E.
Perioada de implementare este octombrie 2014 – mai 2015, în care vor avea loc următoarele activităţi: întâlniri ale echipei de implementare, seminar pe tema „Câini dresaţi – instrument eficient în combaterea fraudelor cu tutun şi ţigarete contrafăcute şi de contrabandă” în municipiul Braşov, şi exerciţii demonstrative comune la graniţa de sud a ţării, în municipiul Călăraşi, şi la graniţa de est, în municipiul Galaţi.
Vă recomandăm şi:
FOTO Contrabandişti capturaţi pe DN21. Suspecţii se aflau într-un Audi ticsit cu ţigări