Imagini document din Bărăganul interbelic. Fotografii splendide din colecţia Costică Axinte, la Biblioteca Naţională a României

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bărăganul interbelic FOTO Colecţia Costică Acsinte
Bărăganul interbelic FOTO Colecţia Costică Acsinte

O expoziţie inedită de fotografie care suprinde Bărăganul interbelic poate fi viziată la  Biblioteca Naţională a Românie până pe 23 iunie, fotografiile fiind expuse în sălile „Puţu cu apă rece” , „Podu vechi cu palimpsest” şi „Muzeul Cărţii”.

Oameni şi locuri din perioada interbelică din Olteniţa, Slobozia şi Călăraşi sunt redaţi în instantanee realizate atât de fotografi profesionişti ai acelor vremuri, precum Costică Acsinte, cât şi de cei amatori. Colecţia de fotografie, cu valoare istorică şi artistică, propune o incursiune în oraşele din Bărăganul de acum 100 de ani, prezentând monumente arhitectonice, evenimente şi figuri umane dintr-o lume aproape dispărută, rămasă vie doar în amintirea bunicilor.

Expoziţia itinerantă Viaţa urbană interbelică în Câmpia Bărăganului –Olteniţa, Călăraşi şi Slobozia a fost realizată la iniţiativa Muzeul Civilizaţiei Gumelniţa-Olteniţa şi este rezultatul colaborării cu Muzeul Judeţean Ialomiţa şi Muzeul Municipal Călăraşi.

Elevul mediocru, devenit celebru

Constantin C. Axinte( născut la 4 iulie 1897, în comuna Perieţi, judeţul Ialomiţa, s-a stins din viaţă la 7 ianuarie 1984 la Slobozia) a devenit celebru sub pseudonimul Costică Acsinte, acesta regăsindu-se pe reversul multora dintre fotografiile sale. Termină clasa a V-a în Perieţi, fiind un elev mediocru. La vârsta de 18 ani a absolvit Şcoala de Pilotaj de la Cotroceni, Bucureşti, dar fără a obţine licenţa de pilot (la data de 1 aprilie 1913 România avea doar 20 de piloţi licenţiaţi).

Fotograf de război

Odată cu începerea Primului Război Mondial, se înrolează voluntar ca fotograf de război, developând atât fotografiile sale cât şi pe cele ale piloţilor şi observatorilor aerieni români, francezi sau în unele cazuri, ruşi din grupurile 1 şi 3 Aviaţie. A făcut parte din Secţia foto a Escadrilei 1 Aviaţie. Experienţele trăite în această perioadă sunt redate de albumul fotografic personal ce conţine 84 de pagini şi 327 de fotografii, marea majoritate fiind însoţite de o scurtă descriere dactilografiată (albumul mai include desene/schiţe, tăieturi din ziare). El a realizat fotografii cu Regele Ferdinand, Regina Maria, Prinţul Carol, Generalul Berthelot sau Generalul Eremia Grigorescu.

Vă recomandăm şi:

Premiile "10 pentru Călăraşi", decernate în luna decembrie. Se aşteaptă propunerile culturale

FOTO Istorie. Călăraşi, capitala culturală a României în perioada interbelică. Locul unde Ionel Teodoreanu a descoperit "parfumul Medelenilor"

FOTO Primarul cultural al Călăraşiului, o iubire de-o viaţă. Povestea impresionantă a lui Eugen Cialîc, un familist convins

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite